I wandered lonely as a cloud...

Vă doriți vreodată să fiți un nor?
M-am tot gândit în zilele trecute la nori...
Vedeți voi, anul trecut mi-am dorit foarte mult să realizez o expoziție intitulată: Nori.
Undeva pe parcurs visul s-a spulberat.
Știu că aș putea, dar nu mai am curajul să iau aparatul în mâini și să surprind norii...
M-am întrebat sincer:

De ce?
Nu pot să-mi răspund.
Poate că sunt tristă. Eu nu pot să rătăcesc asemeni norilor...
Poate doar am pierdut speranța. ( Ceea ce mi se întâmplă rar!)
Poate că era un vis...
Cine știe!

Am hoinărit singur ca un nor...

Credeți în vise?
Credeți că visele se împlinesc?
Eu...eu astăzi nu mai știu ce să spun.
Nu mai pot sfătui pe nimeni.
Nu mai știu dacă să cred în vise, sau dacă să sper.
Chiar nu mai știu.
Viața aceasta stanie mă sucește mereu, îmi dă zâmbet apoi lacrimi, îmi dă speranță apoi lacrimi...

Mă uit spre cer și aș vrea să-l cuprind cu brațele mele, să-l strâng la piept și apoi să sărut fiecare nor. Dar brațele mele nu ajung destul de sus, neputința îmi aduce lacrimi în ochi și gura mea se deschide pentru a striga, dar sunetul refuză cu încăpățânare să iasă...
Cad. Cad asemeni picăturilor de ploaie.
Tresar într-un spasm dureros.
Privesc spre neputința mea și mai încerc o dată să strig...
Renunț.
Sunetul nu vrea și gata.
Sunt la pământ în neputința ființei mele.
Cât aș vrea!
Aș vrea să ating norii și să-i așez eu pe cer!
Cât aș vrea!
Aș vrea să iau soarele și să mă joc cu el!
Cât aș vrea!
Să plutesc.
Să sper!
Cât aș vrea...

Mă-ntind pe pământul înghețat și caut spre...cer.
Mă cutremur de frig și dinții-mi se zbat incontrolabil, dar fără...sunet!
Închid ochii și las soarele de primăvară să-mi picteze fața, să-mi mângâie părul, să-mi sărute ochii plini de lacrimi.
Tresar.
Cad. Cad în pustiul sufletului meu.
Nu renunț!
Mă prind de inimă și o cutremur de geamătul durerii.
Mă salt spre suflet în pași uriași călcând pe gânduri, sentimente și iubiri trădate.
Mă ridic.

Ideea-mi străbate ființa și glasu-mi revine și cântecul sufletului reverberează clipa cerului meu.
Iar norii șagalnici se-ascund după soare, iar eu, eu alerg și-i prind din zbor.
Mă zbat în durerea speranței.
Mă ridic în trăire.
Și sper!
Sper la o zi de primăvară...
Sper la o zi în care sufletul să se îmbete de fericire.
Sper la o zi în care...
Iubirea plutește în aer,

Doar sper!

Pentru voi,
De Dragobete,
             Eu.