Treceți la conținutul principal

One moment in time


Viața nu este corectă.
Nu, nu este.
E viață oameni buni!
E plină de momente frumoase și triste, de zâmbete și lacrimi, de speranță și deznădejde.
Depinde numai de noi dacă ne putem ridica din tristețe, lacrimi și deznădejde.
E greu...

În seara aceasta am citit ceva așa de frumos despre iubire.
Cel care iubește cu adevărat îi lasă spațiu celuilalt.
Îi lasă libertatea de a alege cum să-și trăiască viața.
Cel care iubește din tot sufletul e plin de zâmbet și bunătate!
E dorința aceea de a-l face pe cel de lângă tine fericit.

Mă-ntorc cu gândul la anii trecuți și-mi dau seama că undeva sentimentele s-au sfârșit. Caut cu înfrigurare momentul, dar mintea mea nu reușește să își amintească...Văd doar ură, văd doar supărare, văd doar tristețe...O tristețe  plină de lacrimi și deznădejde...

Când aveți inima zdrobită să nu ezitați nici o clipă să spuneți: Adio!
Pentru că viața aceasta e frumoasă.
Depinde numai de noi cum ne-o facem.
Depinde numai de noi dacă facem compromisuri.
Am mai spus și o să repet compromisurile trebuie făcute cu măsură. Atunci când nu te simți liberă în relația pe care o ai, atunci pleacă. Pleacă departe, cât mai departe de acel om. Îți face rău, îți otrăvește sufletul, mintea și trupul cu gândirea lui negativă.
Să nu credeți că nu există viață după.
Ea este. Trebuie numai să credeți.

Trebuie să învățați să visați.
Trebuie să aveți voință de fier.
Trebuie să credeți în voi, în puterea pe care o aveți în suflet.
Trebuie să zâmbiți celui care vă face rău.
Trebuie să vă cinstiți pe voi, pentru că meritați.

Fiecare dintre noi e grozav.
Fiecare are talente, daruri...
Fiecare are iubirea sădită adânc în suflet.
Fiecare dintre noi dorește să reverse această iubire peste o altă iubire, să se întrepătrundă.
Dacă însă libertatea iubirii tale este îngrădită...fugi! Nu sta pe gânduri. Egoismul nu are ce căuta într-o relație. Batjocura de orice fel să nu o acceptați. Pentru că nu meritați asta, pentru că voi știți ce sunteți...și sunteți grozavi!

Viața e frumoasă!
E prima dată când mă simt așa cum sunt eu în sufletul meu.
Sunt Eu!
O să râdeți, dar sunt Eu=TehnologieAmară!
Sunt cea care zâmbește,
cea care aduce zâmbete pe chipurile celor dragi,
cea care ajută pe cei din jur,
cea care iubește din tot sufletul dând libertate,
cea care e sigură de iubire,
cea care prin bunătate a făcut oameni fericiți!

Eu=TehnologieAmară astăzi într-o zi a iubirii am simțit că trebuie numai să vrei să zâmbești și viața devine mai frumoasă, trebuie să crezi și visele se vor împlini, trebuie să iubești din toată inima și cei din jur vor răspunde cu iubire.
De ce? șoptiți voi cu lacrimi în ochi.
Pentru că am liniște sufletească,
pentru că știu că am un dar,
pentru că știu că voi toți cei care-mi citiți rândurile de zece luni sunteți alături de mine pe cărările vieții acesteia,
pentru că astăzi am ajuns la 10 000 de accesări de pagină!
Plec capul în semn de respect și vă zâmbesc cu toată ființa mea.

Astăzi am simțit timpul altfel...
Sufletul meu este zdrobit, dar am simțit timpul care mi-a înconjurat inima!
Am simțit momentul acela pe care-l viasam de ani de zile că...a venit!
Ne trăim viața așa cum credem că e bine,
Dar trebuie să înțelegem că momentele vieții trec pe lângă noi și noi trecem prin timp.
Așa că astăzi,
Eu=TehnologieAmară închid ochii și-mi șoptesc în suflet:

Give my...one moment in time
Să pot zâmbi, să pot dansa, să fiu fericită așa cum n-am fost în toată viața mea!

Pentru că mă simt...liberă!
Pentru că...zbor!


Pentru voi,
            Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...