Treceți la conținutul principal

One moment in time


Viața nu este corectă.
Nu, nu este.
E viață oameni buni!
E plină de momente frumoase și triste, de zâmbete și lacrimi, de speranță și deznădejde.
Depinde numai de noi dacă ne putem ridica din tristețe, lacrimi și deznădejde.
E greu...

În seara aceasta am citit ceva așa de frumos despre iubire.
Cel care iubește cu adevărat îi lasă spațiu celuilalt.
Îi lasă libertatea de a alege cum să-și trăiască viața.
Cel care iubește din tot sufletul e plin de zâmbet și bunătate!
E dorința aceea de a-l face pe cel de lângă tine fericit.

Mă-ntorc cu gândul la anii trecuți și-mi dau seama că undeva sentimentele s-au sfârșit. Caut cu înfrigurare momentul, dar mintea mea nu reușește să își amintească...Văd doar ură, văd doar supărare, văd doar tristețe...O tristețe  plină de lacrimi și deznădejde...

Când aveți inima zdrobită să nu ezitați nici o clipă să spuneți: Adio!
Pentru că viața aceasta e frumoasă.
Depinde numai de noi cum ne-o facem.
Depinde numai de noi dacă facem compromisuri.
Am mai spus și o să repet compromisurile trebuie făcute cu măsură. Atunci când nu te simți liberă în relația pe care o ai, atunci pleacă. Pleacă departe, cât mai departe de acel om. Îți face rău, îți otrăvește sufletul, mintea și trupul cu gândirea lui negativă.
Să nu credeți că nu există viață după.
Ea este. Trebuie numai să credeți.

Trebuie să învățați să visați.
Trebuie să aveți voință de fier.
Trebuie să credeți în voi, în puterea pe care o aveți în suflet.
Trebuie să zâmbiți celui care vă face rău.
Trebuie să vă cinstiți pe voi, pentru că meritați.

Fiecare dintre noi e grozav.
Fiecare are talente, daruri...
Fiecare are iubirea sădită adânc în suflet.
Fiecare dintre noi dorește să reverse această iubire peste o altă iubire, să se întrepătrundă.
Dacă însă libertatea iubirii tale este îngrădită...fugi! Nu sta pe gânduri. Egoismul nu are ce căuta într-o relație. Batjocura de orice fel să nu o acceptați. Pentru că nu meritați asta, pentru că voi știți ce sunteți...și sunteți grozavi!

Viața e frumoasă!
E prima dată când mă simt așa cum sunt eu în sufletul meu.
Sunt Eu!
O să râdeți, dar sunt Eu=TehnologieAmară!
Sunt cea care zâmbește,
cea care aduce zâmbete pe chipurile celor dragi,
cea care ajută pe cei din jur,
cea care iubește din tot sufletul dând libertate,
cea care e sigură de iubire,
cea care prin bunătate a făcut oameni fericiți!

Eu=TehnologieAmară astăzi într-o zi a iubirii am simțit că trebuie numai să vrei să zâmbești și viața devine mai frumoasă, trebuie să crezi și visele se vor împlini, trebuie să iubești din toată inima și cei din jur vor răspunde cu iubire.
De ce? șoptiți voi cu lacrimi în ochi.
Pentru că am liniște sufletească,
pentru că știu că am un dar,
pentru că știu că voi toți cei care-mi citiți rândurile de zece luni sunteți alături de mine pe cărările vieții acesteia,
pentru că astăzi am ajuns la 10 000 de accesări de pagină!
Plec capul în semn de respect și vă zâmbesc cu toată ființa mea.

Astăzi am simțit timpul altfel...
Sufletul meu este zdrobit, dar am simțit timpul care mi-a înconjurat inima!
Am simțit momentul acela pe care-l viasam de ani de zile că...a venit!
Ne trăim viața așa cum credem că e bine,
Dar trebuie să înțelegem că momentele vieții trec pe lângă noi și noi trecem prin timp.
Așa că astăzi,
Eu=TehnologieAmară închid ochii și-mi șoptesc în suflet:

Give my...one moment in time
Să pot zâmbi, să pot dansa, să fiu fericită așa cum n-am fost în toată viața mea!

Pentru că mă simt...liberă!
Pentru că...zbor!


Pentru voi,
            Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...