Treceți la conținutul principal

Să învățăm să iubim

A început perioada în care toată lumea vorbește de iubire.
Petreceri peste petreceri în care să îți arăți marea...iubire pe care o ai pentru cel/cea de lângă tine.
Eu nu prea înțeleg, oare iubirea e doar așa ...o seară, o noapte sau o zi?
Nu ar trebui să fie permanent?

Adică...stai să înțeleg, o cutie de ciocolată o să mă facă să sar în sus de fericire, după ce în fiecare zi mi-a tocat nervii cu prostii? Sau dacă mă duci la o petrecere, gata ești iertat pentru toate lunile în care nici nu ai catadicsit să vezi că exist?
Adică...acum exist, nu mai este meci?
Sau nu mai ai ieșire cu băieții?
Sau nu mai mergi să faci sport, că de...trebuie să te miști, dar după sport ieși la o bere cu băieții ca să nu cumva să slăbești prea tare și să nu te mai cunosc!
Bravooo...mulțumesc de bomboane, nu le vreau tocmai am ajuns să arăt mai bine!
Nu vreau nici petrecerea ta, pot să ies când vreau și să dansez până mă dor picioarele!
Și să râd împreună cu prietenii mei!

Timpul pentru iubire...
Este astăzi, este în fiecare clipă, dacă simți asta pentru cineva.
Este momentul acela în care inima îți tresare în piept când o/îl vezi!
E momentul acela magic când zâmbești privind în ochi persoana iubită.
E momentul în care ajungând acasă primul lucru o/îl îmbrățișezi și te bucuri pentru câteva momente de atingerea ei/lui, de mirosul, de persoana acesteia/acestuia.
Sunt clipele acelea magice în care gătiți împreună râzând când copii aleargă printre voi.
Sunt clipele acelea de simțire în care respiri liber și în siguranță alături de cel drag.
E momentul în care poți spune: E el! sau E ea!

Timpul de îndrăgostire...
Da, acesta e altfel, e magic!
E momentul în care-ți dorești cu disperare să fii permanent cu cea/cel de care te-ai îndrăgostit.
E momentul în care mintea ta visează cel mai mult.
E îmbrățișarea aceea delicată a degetelor, a trupurilor...
E ceea ce simți în visele tale!
Sunt fluturii care se joacă în sufletul tău la fiecare atingere!

Timpul pentru sufletul pereche...
E momentul acela în care simți, știi, ești sigur că ai întâlnit dragostea vieții tale.
E momentul în care zâmbești, ești fericit la fiecare sărutare ușoară pe buze sau pe frunte.
E clipa în care nu vrei să lași acea persoană să plece din viața ta...
E clipa în care poate ți s-a scris destinul.
Dansul acela în care simți că trăiești, că respiri, că iubești... împreună.
Momentul în care simți trăirea celuilalt.

Timpul pentru vals...
E momentul în care fiecare simte iubirea celuilalt.
Sunt pașii aceia care te poartă în simțire, în liniște, în siguranță, în zâmbet, în bucuria de a fi împreună.
Visele se împlinesc când te învârți în ritmurile muzicii, când zâmbești din tot sufletul alături de sufletul tău pereche...

Timpul pentru iubire...
Când totul se pierde pe parcurs, degeaba mai vrei să-ți cârpești sufletul că...nu ține!
Când sărutul dispare...degeaba mai vrei să schimbi ceva participând la marile petreceri de iubire!
Nu ține! iubirea e permanentă sau nu. Simplu.
Eu cred că în lumea aceasta modernă s-a cam pierdut, nu mai există din păcate.
Dar...cine știe poate voi o simțiți, o trăiți!
Dacă e așa mă bucur pentru voi din tot sufletul, dacă nu, știți ce aveți de făcut.
Puneți punct și mergeți mai departe. Simplu. Elegant.

Să învățăm să iubim...
În fiecare moment în care deschidem ochii să-i mulțumim că mai avem o zi!
În fiecare secundă să-i îngrijim pe cei de lângă noi.
În fiecare clipă să învățăm să ne iubim pe noi, să ne respectăm, să ne răsfățăm, să fim frumoase pentru noi, doar pentru noi, ca să simțim că viața aceasta ciudată merită să fie trăită,
cu demnitate,
cu eleganță,
cu simplitate,
cu fericire!

Pentru voi,
pentru sufletul meu pereche,
                                           Eu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

O Visătoare

S tarea aceasta între visare și trezvie, oare există? E xistă oameni care visează. Oare se cheamă visători? E xistă oameni vorbăreți, oare sunt și ei visători? E xistă oameni. Oare sunt visători? U n vis, două vise, mai multe vise, un infinit de vise lăsate în visare. Acea stare de imponderabilitate în care ne desfășurăm fiecare. Suntem cu gândurile pierduți în veșnica muțenie, sau suntem activi pe modul automat.  U nde suntem? Iată, întrebări care-mi săgetează străfundul sufletului. Cât e vis, cât e realitate? Î n seara aceasta am simțit nevoia să scriu pentru că sunt fericită. Nu, nu e fericirea aceea! E fericirea care te duce la visare, dar într-un mod atât de activ. Este fericirea de a face lucruri care-mi plac, de a simți că, da, fac parte dintr-o comunitate mică care-mi împărtășește pasiunea de a citi. Că reușesc să-mi expun punctul de vedere într-un mod plăcut, inteligibil și sa surprind esența trăirilor.                  ...

Copil lăsat în paragină

       P rivesc spre voi cu bucurie! De multă vreme mi-am dorit să deschid unealta mea veche, de scris. Nu vreau să scriu de pe nimic altceva, cred că sunt legată sentimental de fiecare tastă, pe care s-au imprimat cuvintele mele, dar și suferințele și bucuriile vieții atunci, când au fost.  T impul nu-mi mai ajunge!       Z ilele trecute, fiică-mea mi-a spus senină: „M-aș bucura dacă ai mai scrie!” M-am uitat uimită la ea. Nici acum nu am îndrăznit să o întreb dacă a citit, sau nu, ceea ce am scris, am privit în tăcere și mi-am propus că dacă reușesc să-mi termin lucrările întârziate, atunci deschis laptopul meu antic și chiar dacă e ciudat să lucrez pe el, după atâta timp, voi încerca să scriu ceva, pentru ea, pentru mine, pentru voi.      I ată-mă aici în fața albului imaculat al foii, întrebându-mă ce să vă spun, sau cum să pun în scris ploaia de vară care este în sufletul meu de o vreme. Astăzi chiar la asta mă gândeam, că...