Este vineri!
Ați observat cât de repede trece timpul?
Ați văzut că totul se desfășoară cu viteză?
Timpul trece nu se oprește în loc indiferent ce ni se întâmplă, nu ține cont nici de mine, nici de voi, de nimeni. El trece așa clipă cu clipă, anotimp după anotimp, an după an...
Suntem mai înțelepți cu trecerea timpului?
Cine știe...poate da, poate nu!
Seara de lectură...
În ultimul timp citesc mult și e un lucru care-mi aduce un strop de fericire în suflet.
Am terminat "Testamentul lui Abraham" a lui Igor Bergler.
Vă recomand cartea.
E una din cele mai complexe cărți citite după mult, mult timp.
Foarte bine construită, foarte documentată, personaje bine definite, acțiune...personaj principal fascinant! Nu este o carte care să o terminați într-o zi, nici în două. Nu. Dar merită efortul!
Te introduce uimitor în istorie, în literatură, dar în același timp pare că e un roman polițist...
Și totuși firul logic nu se pierde, e acolo prezent permanent.
O carte care atunci când o termini dorești o continuare a ei...
O carte care merită atenția voastră.
Am mai citit și câteva cărți pentru tineri, așa ca să mai văd cam ce-i pasionează pe acei puțini adolescenți care mai citesc!
Trebuie să vă spun! O să râdeți, cu siguranță!
Dar temele principale ale romanelor de adolescenți sunt moartea, crima, vârcolaci, vampiri, îngeri răi...Eu am visat urât câteva nopți după ce am terminat de citit și atunci mă întreb, dacă eu adultul, am reacționat așa...adică subconștientul meu, atunci cum o fi mintea copiilor?
O, Doamne dă-ne răbdare!
Stați că m-am pierdut în gânduri, altceva am vrut să vă povestesc.
În urmă cu vreo 10 ani am citit prima carte...din literatura aceasta recentă!
Carte de copii...în care se promova răul, în care vecinii nesuferiți erau transformați în televizor, sau o canapea, sau cine mai știe ce! N-am înțeles nimic din cartea aceea, dar de, eu nu eram copil!
Știți ce mă îngrozește cel mai mult la astfel de cărți?
Că nu mai triumfă binele.
Pentru că și în basme mai avem elemente ale răului, dar parcă erau mai simpatice față de personajele grotești de acum...
Și nu pot să nu-mi pun întrebarea:
Oare copii trebuie să fie învățați, obișnuiți cu astfel de elemente ale răului?
În urmă cu vreo trei ani am citit o carte de la o bună prietenă a mea.
O carte apărută prin 1940, aproximativ.
Una dintre primele cărți SF.
Era cu povestri.
Unele le recunoșteam pentru că au fost ecranizate, dar ultima m-a înfiorat și m-a urmărit mult timp...
O să vă spun esența care era în ultima povestire :
Un OZN care se oprește.
O scară care vine până la pământ.
Copiii în jurul scării nerăbdători.
Pe scară coboară...și copii îl prind pe rând de mână râzând pentru că-l recunoșteau.
Cine credeți?
Vă spun eu: un înger rău în toată urâțenea lui...
Ei? Vedeți?
Să nu mă întreb atunci literatura ce face acum?
Învață copii cu această imagine?
Greu răspuns...
Dar pentru că este vineri și astăzi mi-a venit așa un gând fulgerător prin mintea aceasta "creață" a mea, m-am hotărât ca în fiecare săptămână să vă recomand o carte, două, trei...pe care să le citiți!
Și o să vă zic și motivul pentru care trebuie să citiți:
Pentru că e obligatoriu să ne mișcăm mintea, să gândim.
Vă vine să credeți că în medie creierul uman generează cam 50 000-70000 de gânduri pe zi?
Iar noaptea e mai activ decât ziua? Vedeți de ce scriu eu noaptea?
Sunt mai creativă!( Sunt simpatică. Știu. Mă răsfăț. Știu.)
Să revin la Seara de lectură...
O recomandare pentru doamne, dar nu numai.
O carte frumoasă, ușor de citit, poate pentru că e asemeni unui jurnal.
Seamănă oarecum cu felul meu de a scrie, sau invers! ( râd eu din suflet)
Cartea se numește "Valurile pământului" și este scrisă de scriitoarea Anuradha Roy. Mi-a plăcut.
Poate pentru că personajul principal trece prin niște experiențe și trăiri în care m-am regăsit.
Poate pentru că încearcă să-și vindece sufletul în natură...cine știe!
E o poveste de viață, e o prezentare a Indiei, e prezentat conflictul dintre modern și tradiție, dintre oameni...
Dar cea mai importantă e ideea în sine:
Oricât de mult trăiești cu un om niciodată nu îl cunoști cu adevărat...
M-a surprins finalul, recunosc.
Vă las pe voi să o citiți, să vedeți și să vă surprindă.
Seara de lectură...
O idee frumoasă de care sunt mândră!
Pentru iubitorii de poezie vă îndemn să reveniți puțin la romantismul pașoptist,
la poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia" a lui Grigorie Alexandrescu.
Superba poezie în care se îmbină pastelul, oda și meditația...
Ce mi-a plăcut mie recitind-o săptămâna aceasta?
Legătura puternică a naturii cu marelui domnitor.
Natura a fost și este martoră la tot ce se întâmplă în țara aceasta...
Acum voi deja știți că eu îmi găsesc liniștea în natură,
că dealurile mele dragi, verzi sau albe în funcție de anotimp îmi dau puterea de a merge mai departe, de a lupta, de a zâmbi și de a crede că totul, chiar totul o să fie bine.
Mi-e drag lacul înghețat peste care cad fulgii de nea.
Mi-e drag copacul care străjuiește lacul meu...
Mi-e dor însă de vară
când mirosul de fân este peste tot,
când cutreier pădurile,
mă cațăr pe dealuri în căutarea soarelui și a energiei...
Acolo, pe malul lacului vreau să termin cartea...
Acolo înconjurată de pomii înveșmântați de sărbătoare, de frunzele care freamătă la adierea vântului, de mirosul specific al ierbii zdrobite de pașii mei desculți...
Acolo, doar acolo.
Pentru că este o seară liniștită într-o lume așa de agitată, eu vă recomand să vă faceți timp să deschideți o carte, să simțiți mirosul acela al cărții și să citiți...
Nu pentru mine ci,
pentru voi,
pentru sufletul vostru,
pentru mintea voastră,
care o să călătorească împreună cu personajele cărții,
care va participa la acțiune,
care va visa așa cum nu a mai făcut-o de mult, mult timp...
Pentru voi,
Eu.
Ați observat cât de repede trece timpul?
Ați văzut că totul se desfășoară cu viteză?
Timpul trece nu se oprește în loc indiferent ce ni se întâmplă, nu ține cont nici de mine, nici de voi, de nimeni. El trece așa clipă cu clipă, anotimp după anotimp, an după an...
Suntem mai înțelepți cu trecerea timpului?
Cine știe...poate da, poate nu!
Seara de lectură...
În ultimul timp citesc mult și e un lucru care-mi aduce un strop de fericire în suflet.
Am terminat "Testamentul lui Abraham" a lui Igor Bergler.
Vă recomand cartea.
E una din cele mai complexe cărți citite după mult, mult timp.
Foarte bine construită, foarte documentată, personaje bine definite, acțiune...personaj principal fascinant! Nu este o carte care să o terminați într-o zi, nici în două. Nu. Dar merită efortul!
Te introduce uimitor în istorie, în literatură, dar în același timp pare că e un roman polițist...
Și totuși firul logic nu se pierde, e acolo prezent permanent.
O carte care atunci când o termini dorești o continuare a ei...
O carte care merită atenția voastră.
Am mai citit și câteva cărți pentru tineri, așa ca să mai văd cam ce-i pasionează pe acei puțini adolescenți care mai citesc!
Trebuie să vă spun! O să râdeți, cu siguranță!
Dar temele principale ale romanelor de adolescenți sunt moartea, crima, vârcolaci, vampiri, îngeri răi...Eu am visat urât câteva nopți după ce am terminat de citit și atunci mă întreb, dacă eu adultul, am reacționat așa...adică subconștientul meu, atunci cum o fi mintea copiilor?
O, Doamne dă-ne răbdare!
Stați că m-am pierdut în gânduri, altceva am vrut să vă povestesc.
În urmă cu vreo 10 ani am citit prima carte...din literatura aceasta recentă!
Carte de copii...în care se promova răul, în care vecinii nesuferiți erau transformați în televizor, sau o canapea, sau cine mai știe ce! N-am înțeles nimic din cartea aceea, dar de, eu nu eram copil!
Știți ce mă îngrozește cel mai mult la astfel de cărți?
Că nu mai triumfă binele.
Pentru că și în basme mai avem elemente ale răului, dar parcă erau mai simpatice față de personajele grotești de acum...
Și nu pot să nu-mi pun întrebarea:
Oare copii trebuie să fie învățați, obișnuiți cu astfel de elemente ale răului?
În urmă cu vreo trei ani am citit o carte de la o bună prietenă a mea.
O carte apărută prin 1940, aproximativ.
Una dintre primele cărți SF.
Era cu povestri.
Unele le recunoșteam pentru că au fost ecranizate, dar ultima m-a înfiorat și m-a urmărit mult timp...
O să vă spun esența care era în ultima povestire :
Un OZN care se oprește.
O scară care vine până la pământ.
Copiii în jurul scării nerăbdători.
Pe scară coboară...și copii îl prind pe rând de mână râzând pentru că-l recunoșteau.
Cine credeți?
Vă spun eu: un înger rău în toată urâțenea lui...
Ei? Vedeți?
Să nu mă întreb atunci literatura ce face acum?
Învață copii cu această imagine?
Greu răspuns...
Dar pentru că este vineri și astăzi mi-a venit așa un gând fulgerător prin mintea aceasta "creață" a mea, m-am hotărât ca în fiecare săptămână să vă recomand o carte, două, trei...pe care să le citiți!
Și o să vă zic și motivul pentru care trebuie să citiți:
Pentru că e obligatoriu să ne mișcăm mintea, să gândim.
Vă vine să credeți că în medie creierul uman generează cam 50 000-70000 de gânduri pe zi?
Iar noaptea e mai activ decât ziua? Vedeți de ce scriu eu noaptea?
Sunt mai creativă!( Sunt simpatică. Știu. Mă răsfăț. Știu.)
Să revin la Seara de lectură...
O recomandare pentru doamne, dar nu numai.
O carte frumoasă, ușor de citit, poate pentru că e asemeni unui jurnal.
Seamănă oarecum cu felul meu de a scrie, sau invers! ( râd eu din suflet)
Cartea se numește "Valurile pământului" și este scrisă de scriitoarea Anuradha Roy. Mi-a plăcut.
Poate pentru că personajul principal trece prin niște experiențe și trăiri în care m-am regăsit.
Poate pentru că încearcă să-și vindece sufletul în natură...cine știe!
E o poveste de viață, e o prezentare a Indiei, e prezentat conflictul dintre modern și tradiție, dintre oameni...
Dar cea mai importantă e ideea în sine:
Oricât de mult trăiești cu un om niciodată nu îl cunoști cu adevărat...
M-a surprins finalul, recunosc.
Vă las pe voi să o citiți, să vedeți și să vă surprindă.
Seara de lectură...
O idee frumoasă de care sunt mândră!
Pentru iubitorii de poezie vă îndemn să reveniți puțin la romantismul pașoptist,
la poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia" a lui Grigorie Alexandrescu.
Superba poezie în care se îmbină pastelul, oda și meditația...
Ce mi-a plăcut mie recitind-o săptămâna aceasta?
Legătura puternică a naturii cu marelui domnitor.
Natura a fost și este martoră la tot ce se întâmplă în țara aceasta...
Acum voi deja știți că eu îmi găsesc liniștea în natură,
că dealurile mele dragi, verzi sau albe în funcție de anotimp îmi dau puterea de a merge mai departe, de a lupta, de a zâmbi și de a crede că totul, chiar totul o să fie bine.
Mi-e drag copacul care străjuiește lacul meu...
Mi-e dor însă de vară
când mirosul de fân este peste tot,
când cutreier pădurile,
mă cațăr pe dealuri în căutarea soarelui și a energiei...
Acolo, pe malul lacului vreau să termin cartea...
Acolo înconjurată de pomii înveșmântați de sărbătoare, de frunzele care freamătă la adierea vântului, de mirosul specific al ierbii zdrobite de pașii mei desculți...
Acolo, doar acolo.
Pentru că este o seară liniștită într-o lume așa de agitată, eu vă recomand să vă faceți timp să deschideți o carte, să simțiți mirosul acela al cărții și să citiți...
Nu pentru mine ci,
pentru voi,
pentru sufletul vostru,
pentru mintea voastră,
care o să călătorească împreună cu personajele cărții,
care va participa la acțiune,
care va visa așa cum nu a mai făcut-o de mult, mult timp...
Pentru voi,
Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu