Treceți la conținutul principal

Viață ciudată!

Viața aceasta e chiar ciudată, ne dă și apoi ne ia, sau ne ia și apoi ne dă iarăși.
Eu sunt un exemplu concret al acestei teorii. Am pierdut mult, dar am câștigat liniște sufletească. Aceasta cred eu e mai importantă decât totul. De ce? Simplu.
Pentru că pot pune capul jos liniștită,
că pot dormi așa ca un bebeluș zâmbind în somn,
pentru că am făcut tot posibilul pentru iubirea mea.

Zâmbesc așa cum n-am zâmbit de mulți ani, nu pentru că sunt fericită, ci pentru că am liniște.
Nu înțelegeți cât de importantă e liniștea decât atunci când nu o mai ai.
Vă spuneam în articolul meu trecut că vreau să schimb o gândire a oamenilor, schimbându-mă pe mine prima, și așa e.
Eu mă schimb încet, încet, dar cei care aveți răbdarea să citiți rândurile mele să înțelegeți că atunci când partenera sau partenerul vostru e mereu nemulțumit/ă de voi, atunci...
dragostea care vă leagă a luat sfârșit.

Nu mai căutați motive, nu mai găsiți justificări acolo unde nu sunt, pentru că totul s-a terminat. Puneți punct atunci, chiar dacă suferința este mare, pentru că ea trece și nu mai treceți prin iad!

Sunt tristă că vă dau un astfel de sfat,
dar trebuie să înțelegeți că iubirea fără bunătate, nu există, e doar o iluzie.
Iubirea fără grija față de celălalt e doar un film prost cu actori nepregătiți.
Vedeți voi, când iubești pe cineva accepți schimbările care intervin în timp, pentru că ele sunt. Respectul e punctul forte a fiecărei iubiri. Dacă el dispare atunci totul, tot sacrificiul nu mai are rost.

Părerea de rău...
E greu, deosebit de greu, dar spuneți-mi și mie ce e ușor în viața aceasta?
Am crezut în iubire din tot sufletul meu, am iubit mai presus de fire...dar ce folos? Credeți că a contat? Nu. Chiar deloc...
Mă uit uimită și astăzi și-mi spun: oare chiar nu-și dă seama că...m-a pierdut?
Oare pe ochii lui s-a pus un paravan și nu vede că...eu nu mai sunt?
Crede oare că o să-i fie mai bine fără mine?

Zâmbesc așa trist spre voi și spre el și-mi spun că din toată povestea aceasta eu am câștigat: liniștea!
Sunt eu,
eu cea veche,
cea care râde din toată inima,
cea care plânge când simte că sufletul îi este încărcat cu prea multă nedreptate,
cea care îmbrățișează pe toată lumea,
cea care citește, cea care scrie,
cea care are educație pentru că...a primit-o de la părinții ei și de la dascăli.

Mulțumesc din inimă părinților și dascălilor mei care m-au învățat că școala e importantă.
Mă înclin în fața lor și mă rog pentru cei care nu mai sunt printre noi.

De ce e chiar așa de importantă școala?
Simplu.
Pentru că astăzi pot să mă descurc singură.
Nu depind de nimeni.
Iar acest lucru e foarte important, nici nu știți cât.
Vă spun eu.
Sunt poate o mulțime de femei care ar pleca, dar nu pot pentru că nu se pot descurca singure cu copii lor. Le spun și lor însă că există soluții, că poți dacă vrei!
Trebuie să-ți înfrângi frica și mergi mai departe, totul are rezolvare.

Viață ciudată!
Zilele trecute vă spuneam de ce sunt tristă, astăzi însă ar trebui să fiu disperată!
Nu sunt spre disperarea unora.
Sunt liniștită.
Poate pentru că fac sport, îmi consum energia pe bandă și îmi oxigenez creierul astfel că pot gândi mai bine.Uite încă un lucru pe care l-am dobândit!

Și atunci să nu zâmbesc când pot merge, când pot gândi și pot povesti cu voi?
În urmă cu câțiva ani mi s-a pus un diagnostic...mă uitam în jur și mintea mea repeta mereu:
toamna aceasta e ultima,
eu nu o să mai văd copacii așa împodobiți de toamnă niciodată.
Priveam în jurul meu și încercam să mă bucur de fiecare fir de iarbă,
de pomi, de natură de oamenii dragi din jurul meu.

 A trecut iarna, primăvara și tot așa și...sunt tot aici!
Am mai primit de atunci și alte diagnostice, mai cumplite, dar...încerc să le ignor. ( încă mai pot!)
Așa că trebuie să vă spun că sănătatea voastră fizică și mentală e mai importantă decât orice în lumea aceasta.

Luptați pentru iubirea voastră, dar nu prea mult!
Renunțați la timp, pentru voi, nu pentru altcineva.
Și zâmbiți că dacă aveți sănătate, restul nu mai contează...
Viață ciudată, ești asemeni râului de munte...

Pentru voi,
               Eu.
***
Fotografie făcută de mine, normal!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…