Viitorul țării mele...

Nu pot să dorm...
Am muncit peste măsură într-un ritm amețitor. Mi-e greu să deschid unealta de scris și să aștern cuvintele care, nebunele, își cam fac de cap în mintea mea! Dar dacă nu pot adormi atunci...
Hei! Sunt aici! Nu am plecat nicăieri, nu am dispărut, încă respir, încă trăiesc!
Aici. În țara aceasta cu oameni înțelepți. Aici...

Nu îmi mai amintesc când am râs așa din toată inima.
De ce? întrebați voi ridicând din sprâncene.
Pentru că lumea aceasta se învârte într-un ritm amețitor.
Fiecare zi e plină de activitate.
Oamenii uită să zâmbească, uită să privească în jurul lor, uită...că există!

Ne trezim în fiecare zi și mergem la muncă, unde de cele mai multe ori ne umplem de nervi! Sau nu. Dar eu nu prea am întâlnit oameni care să-și facă meseria cu seninătate, cu bucurie, cu fericire...
În afară de mine! râd eu spre voi din tot sufletul.
Hei! te răsfeți, râdeți și voi.

Oooo da! Astăzi, da. Am voie.
Am trecut printr-o perioadă urâtă și mai am, dar mi-am dat seama că viața este așa de scurtă încât nu are rost să stau prea mult tristă. Așa că astăzi, dacă tot am intrat într-o altă lună, vreau să zâmbesc, vreau să mă învârt prin cameră într-un dans numai de mine știut pe o melodie dragă și să vă spun:

Hei!
Suntem aici, încă în țara aceasta minunată, care ne surprinde permanent.
Suntem aici, noi cei care credem în viitorul țării noastre.
Suntem aici și nu plecăm nicăieri.
Peste noi au venit furtuni și furtuni, dar niciodată nu ne-am plecat în fața lor. Știți de ce?
Uimește-ne! fată frumoasă, râdeți voi din tot sufletul.

Păi pentru că fiecare suferință ne ridică, fiecare lovitură pe care o primim ne face mai puternici, fiecare lucru urât ne face să evaluăm viața și spre surprinderea tuturor...nu renunțăm.
Mi-aduc aminte că în urmă cu câțiva ani am participat la o specializare și profesorul a fost uimit de cuvintele mele de atunci...
Păi? Uimește-ne! zâmbiți voi mucalit.

Ei...credeți că merge chiar așa? ridic eu din sprânceană.
Prima dată vreau părerea voastră despre țara aceasta în care trăim.
Păi...nu prea avem ce spune. Peisaje de vis, o țară de poveste condusă de...
Hei! Fără cuvinte urâte! râd eu din tot sufletul.
Nu ai vrut adevărul? întrebați voi uimiți.

Păi și să nu mai trăiesc în visul meu frumos? vă întreb eu sincer.
De ce ar trebui să cunosc eu un om de rând, un om simplu, toți miniștrii?
Nu pot să-mi fac datoria bine dacă nu le cunosc numele?
Devin mai înțeleaptă dacă le învăț numele?
Păi la cum se schimbă, chiar nu mai contează.
Cred însă cu tot sufletul că mentalitatea trebuie schimbată...
Adică? ridicați voi uimiți din sprâncene.

Simplu, râd eu.
Simplu, așa de simplu.
Oameni buni, faceți-vă datoria față de țară și atunci când sunt alegeri mergeți la vot! Lăsați grătarele, petrecerile sau lenea și puneți o ștampilă. Înțelegeți că dacă văd că le dați sau nu le dați votul, dar în număr uriaș, atunci cu siguranță nu vă mai ignoră.
Ooo ce înțeleaptă te-ai făcut! râdeți voi din suflet.

Of, Doamne, dar cât v-a trebuit să observați! râd eu pentru prima dată din sufletul meu, care a fost așa de chinuit în ultima vreme.
Sunt tare! mă strâmb eu spre voi, cu o față care vă aduce inevitabil zâmbetul pe față.

Vedeți voi, mă opresc eu din râs, e țara mea, a voastră și a copiilor noștri.
Ei sunt viitorul. 
Ei sunt cei care vor decide dacă rămân sau nu aici și își vor crește copii aici.
Ce facem noi pentru ei? 
Reușim noi să le dăm educația corectă? 
Reușim să-i facem să iubească această țară?
Reușim să-i facem să zboare în speranță?
Grele întrebări...șoptiți voi triști.

Da, foarte grele.
Vedeți voi, a fost un an în care totul s-a tăiat cu 25% și credeți că acest lucru ne-a înfrânt?
Nu, vă spun eu ceea ce am spus și profesorului sociolog.
Acest lucru ne-a îndârjit, ne-a asprit cum ar spune bătrânii noștri.
Am ridicat capul, am privit în față viața și am intrat cu zâmbetul pe buze în fața "viitorului țării"... copii mei, ai voștri, ai lor...și am rostit cel mai frumos discurs din viața noastră.
Discurs? șoptiți voi...

Oooo Da! I-am privit în ochi pe fiecare și am spus:
Voi...Tu, și tu, și tu...voi sunteți viitorul!
S-au uitat uimiți, neînțelegând nimic.
Dar am continuat cu zâmbetul pe buze:
Voi...sunteți viitorul țării acesteia și trebuie să învățați așa cum n-ați mai învățat în viața voastră.
De ce? a spus mirat unul dintre ei, stârnind râsul tuturor.

Am râs cu ei, apoi am ridicat mâna și s-a făcut liniște și mi-am continuat prezentarea:
Pentru că, dragii mei, atâta timp cât aveți cunoaștere, nimeni și nimic nu poate să vă folosească. 
Atâta timp cât gândiți singuri veți putea decide pentru voi și pentru țara aceasta. 
Atâta timp cât puteți judeca logic, nimeni și nimic nu vă poate face să credeți orice.

Educația...e totul. 
Te înalță pe tine ca persoană, vă înalță pe voi ca neam și devenim sau rămânem proprii noștri stăpâni asupra trupului și sufletului nostru.
S-au uitat cu gura căscată la omul din fața lor, care vorbea cu o patimă și cu o dăruire pe care nu o întâlnesc prea des.
Au zâmbit când am terminat și unul dintre ei s-a ridicat și a îmbrățișat..."Speranța"!

Vedeți voi, am luptat mai mult când au vrut să ne pună în genunchi. 
Asta nu înțeleg ei. 
Vom lupta și mai mult acum când atentează iarăși la..."viitorul" țării noastre.
Vom educa generații întregi care vor știi să aleagă, care vor merge să pună o ștampilă, care vor gândi cu mintea lor și nu vor fi marionete.
De ce? șoptiți voi, cu lacrimi în ochi.
Pentru că niciodată nu vom renunța la speranță, la credință, la neam, la tot ce ne leagă de această țară atât de frumoasă.
 Pentru că inima noastră e iremediabil îndrăgostită de ea!

Pentru țara mea,
pentru "viitorul" țării mele,
pentru Felicia,
pentru voi toți,
pentru mine,
                    Eu.