Treceți la conținutul principal

Viitorul țării mele...

Nu pot să dorm...
Am muncit peste măsură într-un ritm amețitor. Mi-e greu să deschid unealta de scris și să aștern cuvintele care, nebunele, își cam fac de cap în mintea mea! Dar dacă nu pot adormi atunci...
Hei! Sunt aici! Nu am plecat nicăieri, nu am dispărut, încă respir, încă trăiesc!
Aici. În țara aceasta cu oameni înțelepți. Aici...

Nu îmi mai amintesc când am râs așa din toată inima.
De ce? întrebați voi ridicând din sprâncene.
Pentru că lumea aceasta se învârte într-un ritm amețitor.
Fiecare zi e plină de activitate.
Oamenii uită să zâmbească, uită să privească în jurul lor, uită...că există!

Ne trezim în fiecare zi și mergem la muncă, unde de cele mai multe ori ne umplem de nervi! Sau nu. Dar eu nu prea am întâlnit oameni care să-și facă meseria cu seninătate, cu bucurie, cu fericire...
În afară de mine! râd eu spre voi din tot sufletul.
Hei! te răsfeți, râdeți și voi.

Oooo da! Astăzi, da. Am voie.
Am trecut printr-o perioadă urâtă și mai am, dar mi-am dat seama că viața este așa de scurtă încât nu are rost să stau prea mult tristă. Așa că astăzi, dacă tot am intrat într-o altă lună, vreau să zâmbesc, vreau să mă învârt prin cameră într-un dans numai de mine știut pe o melodie dragă și să vă spun:

Hei!
Suntem aici, încă în țara aceasta minunată, care ne surprinde permanent.
Suntem aici, noi cei care credem în viitorul țării noastre.
Suntem aici și nu plecăm nicăieri.
Peste noi au venit furtuni și furtuni, dar niciodată nu ne-am plecat în fața lor. Știți de ce?
Uimește-ne! fată frumoasă, râdeți voi din tot sufletul.

Păi pentru că fiecare suferință ne ridică, fiecare lovitură pe care o primim ne face mai puternici, fiecare lucru urât ne face să evaluăm viața și spre surprinderea tuturor...nu renunțăm.
Mi-aduc aminte că în urmă cu câțiva ani am participat la o specializare și profesorul a fost uimit de cuvintele mele de atunci...
Păi? Uimește-ne! zâmbiți voi mucalit.
Ei...credeți că merge chiar așa? ridic eu din sprânceană.
Prima dată vreau părerea voastră despre țara aceasta în care trăim.
Păi...nu prea avem ce spune. Peisaje de vis, o țară de poveste condusă de...
Hei! Fără cuvinte urâte! râd eu din tot sufletul.
Nu ai vrut adevărul? întrebați voi uimiți.

Păi și să nu mai trăiesc în visul meu frumos? vă întreb eu sincer.
De ce ar trebui să cunosc eu un om de rând, un om simplu, toți miniștrii?
Nu pot să-mi fac datoria bine dacă nu le cunosc numele?
Devin mai înțeleaptă dacă le învăț numele?
Păi la cum se schimbă, chiar nu mai contează.
Cred însă cu tot sufletul că mentalitatea trebuie schimbată...
Adică? ridicați voi uimiți din sprâncene.

Simplu, râd eu.
Simplu, așa de simplu.
Oameni buni, faceți-vă datoria față de țară și atunci când sunt alegeri mergeți la vot! Lăsați grătarele, petrecerile sau lenea și puneți o ștampilă. Înțelegeți că dacă văd că le dați sau nu le dați votul, dar în număr uriaș, atunci cu siguranță nu vă mai ignoră.
Ooo ce înțeleaptă te-ai făcut! râdeți voi din suflet.

Of, Doamne, dar cât v-a trebuit să observați! râd eu pentru prima dată din sufletul meu, care a fost așa de chinuit în ultima vreme.
Sunt tare! mă strâmb eu spre voi, cu o față care vă aduce inevitabil zâmbetul pe față.

Vedeți voi, mă opresc eu din râs, e țara mea, a voastră și a copiilor noștri.
Ei sunt viitorul. 
Ei sunt cei care vor decide dacă rămân sau nu aici și își vor crește copii aici.
Ce facem noi pentru ei? 
Reușim noi să le dăm educația corectă? 
Reușim să-i facem să iubească această țară?
Reușim să-i facem să zboare în speranță?
Grele întrebări...șoptiți voi triști.

Da, foarte grele.
Vedeți voi, a fost un an în care totul s-a tăiat cu 25% și credeți că acest lucru ne-a înfrânt?
Nu, vă spun eu ceea ce am spus și profesorului sociolog.
Acest lucru ne-a îndârjit, ne-a asprit cum ar spune bătrânii noștri.
Am ridicat capul, am privit în față viața și am intrat cu zâmbetul pe buze în fața "viitorului țării"... copii mei, ai voștri, ai lor...și am rostit cel mai frumos discurs din viața noastră.
Discurs? șoptiți voi...

Oooo Da! I-am privit în ochi pe fiecare și am spus:
Voi...Tu, și tu, și tu...voi sunteți viitorul!
S-au uitat uimiți, neînțelegând nimic.
Dar am continuat cu zâmbetul pe buze:
Voi...sunteți viitorul țării acesteia și trebuie să învățați așa cum n-ați mai învățat în viața voastră.
De ce? a spus mirat unul dintre ei, stârnind râsul tuturor.

Am râs cu ei, apoi am ridicat mâna și s-a făcut liniște și mi-am continuat prezentarea:
Pentru că, dragii mei, atâta timp cât aveți cunoaștere, nimeni și nimic nu poate să vă folosească. 
Atâta timp cât gândiți singuri veți putea decide pentru voi și pentru țara aceasta. 
Atâta timp cât puteți judeca logic, nimeni și nimic nu vă poate face să credeți orice.

Educația...e totul. 
Te înalță pe tine ca persoană, vă înalță pe voi ca neam și devenim sau rămânem proprii noștri stăpâni asupra trupului și sufletului nostru.
S-au uitat cu gura căscată la omul din fața lor, care vorbea cu o patimă și cu o dăruire pe care nu o întâlnesc prea des.
Au zâmbit când am terminat și unul dintre ei s-a ridicat și a îmbrățișat..."Speranța"!

Vedeți voi, am luptat mai mult când au vrut să ne pună în genunchi. 
Asta nu înțeleg ei. 
Vom lupta și mai mult acum când atentează iarăși la..."viitorul" țării noastre.
Vom educa generații întregi care vor știi să aleagă, care vor merge să pună o ștampilă, care vor gândi cu mintea lor și nu vor fi marionete.
De ce? șoptiți voi, cu lacrimi în ochi.
Pentru că niciodată nu vom renunța la speranță, la credință, la neam, la tot ce ne leagă de această țară atât de frumoasă.
 Pentru că inima noastră e iremediabil îndrăgostită de ea!

Pentru țara mea,
pentru "viitorul" țării mele,
pentru Felicia,
pentru voi toți,
pentru mine,
                    Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…