Treceți la conținutul principal

Antigospodina!

Ce așteptări avem de la femeile din jurul nostru?
Ce ne dorim de la ele?
Cum vrem să fie?

Iată câteva întrebări care mă frământă de o perioadă de timp. Știu, o să-mi ziceți că nu am de lucru că mă tot gândesc! Dar chiar am! Însă nu pot să-mi opresc gândurile. Iar problema femeii e una care mă preocupă cu adevărat.
Oare există cu adevărat egalitate între bărbați și femei?
Cred că nu. Sigur că nu.
Sunt convinsă că o femeie trebuie să muncească dublu ca să demonstreze că e capabilă. Că fiecare reușită a ei de la locul de muncă necesită un efort uriaș. Dacă vă întrebați de ce, vă răspund: pentru că munca ei de la serviciu e dublată de munca ei de acasă. Iar de cele mai multe ori munca de acasă e mai grea chiar decât cea de la locul de muncă!
În țara aceasta minunată încă există mentalitatea adânc înrădăcinată că femeia trebuie să lucreze, să fie super-gospodină, să îngrijească copii și soțul! Așa cam să ne înțelegem trăgând linie, cam totul. Pe umerii ei este o întreagă responsabilitate. 
Există și cazuri fericite în care are ajutor de la partener, dar cred eu cele mai multe sunt cazuri nefericite în care de la femeie se cere TOTUL! Iar cel mai dramatic e că nu primește nici măcar un mulțumesc. Familiei i se pare normal ca femeia să facă tot.

Oare rolul femeii este numai de a face mâncare, de a curăța totul, de a ajuta copii la teme și de a avea grijă de soțul care vine obosit...de la sport!
Pentru că săracul muncește prea mult și trebuie să se relaxeze! 
Oare asta înseamnă că ești femeie: muncă, muncă și iarăși muncă?

Dar când te-ai căsătorit oare cel de lângă tine ce a ales o femeie care radiază de fericire sau o femeie care să stea printre cratițe și oale?
A uitat oare, că trebuie să te facă să zâmbești pentru că îi place zâmbetul tău? 
Când și-a făcut timp să te scoată la dans, doar ca să te vadă îmbujorată și fericită dansând?
Când a privit cu adevărat la tine ca la persoana cea mai dragă din lumea aceasta și te-a strâns în brațe, doar așa ca să te simtă că ești acolo cu el și că îl faci fericit?
Iată câteva lucruri așa de simple, dar care dau aripi să zboare oricărei femei, care iau povara de pe umerii lor, care-o fac să uite de efortul depus în fiecare zi pentru binele familiei.
Mă uit cu atenție în jurul meu și caut astfel de relații normale, de adâncă prețuire, de respect și iubire. Și găsesc câteva, puține cei drept, le pot număra pe degete.
Cele mai multe...sunt din păcate relații în care femeia trebuie să facă totul, pentru că trebuie!

Astăzi, nu mai cred în ideea că femeia este gospodină dacă: merge la muncă vine acasă și face curat, mâncare, are grijă 24 de ore de copii și își mai și satisface bărbatul!
Astăzi îmi spun Antigospodina!
Și râd din toată inima de cuvântul pe care l-am inventat.
Mă simt așa de bine să fiu antigospodina.
Păi ia să vedem ce face o...antigospodină!

În primul rând excelează la locul de muncă!
Apoi acasă face ceea ce îi place!
Face ordine, dar...nu singură!
Mâncare...din când în când împreună, nu singură!
Apoi are timp de pasiunile ei: citește, scrie și face sport!
Ei, ce ziceți?
E bine să fii antigospodină?
Eu chiar cred că DAAAA!
Pentru că ești FEMEIE!

O să vă spun care e diferența majoră:
Te prețuiești pe tine...te prețuiesc cei din jurul tău!
Te aranjezi și îți arăți feminătatea...te privesc cu admirație cei din jur!
Înveți pentru tine...te admiră cei din jurul tău, pentru că descoperă o altă persoană!
Râzi din toată inima...sunt fericiți cei de lângă tine!
Cunoști persoane noi...e timpul de un pas înainte!
Iată cum antigospodina devine o femeie invidiată!
În concluzie antigospodina e tot o gospodină, 
dar care se prețuiește și care se gândește și la binele ei, nu numai la binele bărbatului!

Am fost foarte mulți ani gospodina perfectă. Mâncarea mea a fost cea mai bună, curățenia o făceam singură, copii îi pregăteam permanent, grădina era fără fir de buruiană...bărbatul prețuit, că de!
Și...viața mi-a dat... o palmă!
Deodată, nu am mai fost gospodina perfectă!
Boala mi-a dat...un șut!
Și atunci...

Viața mi-a arătat că trebuie să prețuiesc fiecare clipă petrecută,
să mă bucur de cei dragi și să petrec cât mai multe momente frumoase cu ei.
Pentru că timpul trece și nu se mai întoarce.
Pentru că boala te poate pune la pământ în câteva clipe.
Pentru că îmbătrânim și o să ne pară rău că nu ne-am făcut timp pentru lucrurile cu adevărat importante din viața aceasta.

Așa că...
Nu poți sta tot timpul în bucătărie, pentru că viața nu înseamnă numai mâncare!
Viața înseamnă bunătate, bucurie, zâmbet și culoare!
Viața este una!

Astăzi am ales să văd partea frumoasă a vieții.
Așa că...
Învăț să mă bucur de fiecare clipă și...
Îmi asum rolul de antigospodină!
Voi?
   
Să aveți zile însorite!
                    Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

hello...is me!

Hello...sunt eu! Zâmbetul meu este peste tot! Încăperea răsună de râsul meu copilăresc! Alerg prin casă dansând într-un ritm numai de mine știut, sau mai degrabă fără...ritm! Nu-mi pasă, sunt eu! Cânt, cânt anapoda pentru că am căștile pe urechi și doar eu știu ce sunete răsună în mintea, inima și ființa mea. Nu-mi pasă, sunt eu! Sunetul telefonului sună întrerupându-mi starea de aparentă fericire...Revin pe pământ... Hello...de ce ești așa? mă întrebați voi în șoaptă. De ce? Pentru că, șoptesc eu, astăzi...cineva mi-a spus că-i dau curaj! Vă dați seama ce înseamnă asta? Vă dați seama? șoptesc eu cu glasul plin de emoție... Nu...Ce înseamnă? spuneți voi uimiți. Sunt eu! Tu?- neîncrezători... EU! Fiecare dintre noi trecem prin perioade cumplite în viață, dar trebuie să vedem dincolo de ceea ce se întâmplă. Să căutăm să conștientizăm că suntem înconjurați de oameni cărora le pasă de noi, să vedem partea bună: "Că putea să fie și mai rău!" Știu, îmi pare rău, nu vre...