Cât de greu e să mă ridic în fiecare zi...
Cât de greu e să zâmbesc!
Cât de greu e să visez!
Dar visele mele sunt așa de simple.
Visele mele nu se șterg indiferent de timp, de felul în care-mi decurge viața: cu bune și rele.
Speranța e acolo în suflet. Nu poate nimeni și nimic să o șteargă.
Voința...mă face o persoană puternică.
Atât de puternică!
Săptămânaile trecute au fost grele.
Când un suflet bun pleacă dintre noi, chiar dacă știi că acolo unde merge îi e bine, e durerea despărțirii. Doamne! îmi plec fruntea cu lacrimi în ochi...Am plâns. Am plâns alături de prietena mea asemeni unui copil. Am plâns pentru că nenea Nicu m-a ajutat enorm. El a fost tatăl pe care nu l-am avut, în perioada facultății...
Un om de o bunătate ieșită din comun...
Un om care permanent a ajutat pe toată lumea...
Acum nu mai e...
Aș vrea să pot schimba viața.
Aș vrea să pot lua durerea din sufletul prietenii mele și să-i spun că totul e bine. Dar neputința îmi taie aripile. Știu că nu pot să-i iau durerea pentru că durerea propie e așa de mare...
Am plâns și plâng pentru că viața e ciudată, e scurtă și tristă.
Știu o să-mi spuneți că depinde de noi...
Dar sunt momente în care ești la pământ sau cum mi-a spus o prietenă dragă în zilele trecute:
"Am vrut să mă înghită pământul și să stau acolo pentru o perioadă de timp".
Câtă durere am simțit în cuvintele acestea, cât adevăr și cât de dramatică este durerea unei mame!
Când mama este despărțită de copilul ei acesta este sentimentul: vrei să te înghită pământul.
Mă gândesc cu atâta tristețe că este și sentimentul pe care-l am în suflet,
doar că eu mă văd pe pământ fără să mă mai ridic...
Dar mă ridic!
Mă ridic în fiecare zi.
Mă ridic și merg la muncă.
Mă ridic și lupt!
Lupt cu mine, cu sentimentele mele de neputință, lupt cu boala, lupt cu toată ființa mea!
Și zâmbesc mult,
zâmbesc celor care mă judecă,
zâmbesc prietenilor,
zâmbesc celor care-mi fac rău,
zâmbesc!
De ce? șoptiți voi.
Pentru că viața înseamnă durere și fericire.
Pentru că atunci când aduci pe lume un copil e o durere mai presus de ființă, dar apoi uiți...totul se șterge când vezi chipul minunii tale.
Pentru că trebuie să merg mai departe.
Vă spuneam în urmă cu puțin timp că nimeni nu ne învață să fim părinți, astăzi vă spun că nimeni nu ne învață cum să alegem în viață. De multe ori facem greșeli, dar sunt greșelile noastre și trebuie să ni le asumăm. Cred astăzi cu tărie că numai dacă îți recunoști greșeala poți merge mai departe.
Nu e ușor.
Poate e cel mai greu lucru pe care-l faci în toată viața ta, dar când reușești să spui: am greșit, atunci sufletul tău se eliberează. Poți face încă un pas în viață, înainte.
Am greșit?
Da. Am iubit peste ființă. Am uitat de mine, am uitat de viață, am uitat de tot.
Nu. Nu mai vreau. (asta pentru cei care încă mai cred că pot salva ceva!)
Vreau liniște, doar liniște...
Vreau să visez,
Vreau să zâmbesc,
Vreau să merg înainte.
E greu?
Da. Foarte.
Dar fiecare pas făcut îți aduce o satisfacție uriașă.
Fiecare lucru pe care reușești să îl îndeplinești îți dă aripi să zbori.
Iar dacă zbori...ești liber!
Ești liber să gândești, ești liber să zâmbești sau să plângi, ești liber să iubești sau să urăști, ești liber!
Libertatea aceasta este așa de prețioasă. Numai când nu o ai, sau când o regăsești după mult, mult timp ajungi să o prețuiești. Așa din tot sufletul.
Aș vrea să vă dau sfaturi, dar nu sunt în măsură...
Aș vrea să vă atrag atenția, dar știu din proprie experiență că e foarte greu să ne luăm viața în mâini, de cele mai multe ori găsim noi explicații pentru prostiile lor!
Aș vrea însă, dacă citiți rândurile mele, să înțelegeți că viața aceasta e scurtă, că nimeni nu-ți poate îngrădi libertatea, că sunteți ființe libere chiar dacă sunteți într-o relație, că ai dreptul de a vorbi și de a-ți spune părerea chiar dacă cel de lângă tine nu e de acord. Trebuie să înțeleagă că aceea ești TU.
Nu mai acceptați sub nici o formă să vă învețe ei!
Nu acceptați să vă schimbați pentru că lui așa îi place.
Fiecare suntem ființe individuale. Avem speranțe, avem idei, avem libertate sădită acolo în sufletul nostru. Nu lăsați să vă fie șterse, pentru că vă șterge sufletul, inima și întreaga ființă.
Iar la final...tot tu ești vinovată!
Nu. Nu sunteți. Nu sunt.
Nu. Am lăsat. Nu mai las.
Pot. Pentru că sunt eu, nu...tu.
Pentru că am învățat ani de zile să tac, să suport și să văd până unde merge puterea ta de a distruge totul. Pentru că ai uitat un lucru.
Atât de importat,
Atât de evident!
Am avut permanent pe Cineva care m-a protejat, care m-a ținut strâns în brațe!
Credința, dragii mei, e cea care-mi dă aripi să zbor!
Încrederea, e cea care mă face să mă ridic de la pământ în fiecare zi!
Iubirea infinită pentru copii mei, mă face să lupt!
Zâmbetul vostru, mă face fericită!
Pentru voi,
Eu.
Cât de greu e să zâmbesc!
Cât de greu e să visez!
Dar visele mele sunt așa de simple.
Visele mele nu se șterg indiferent de timp, de felul în care-mi decurge viața: cu bune și rele.
Speranța e acolo în suflet. Nu poate nimeni și nimic să o șteargă.
Voința...mă face o persoană puternică.
Atât de puternică!
Săptămânaile trecute au fost grele.
Când un suflet bun pleacă dintre noi, chiar dacă știi că acolo unde merge îi e bine, e durerea despărțirii. Doamne! îmi plec fruntea cu lacrimi în ochi...Am plâns. Am plâns alături de prietena mea asemeni unui copil. Am plâns pentru că nenea Nicu m-a ajutat enorm. El a fost tatăl pe care nu l-am avut, în perioada facultății...
Un om de o bunătate ieșită din comun...
Un om care permanent a ajutat pe toată lumea...
Acum nu mai e...
Aș vrea să pot schimba viața.
Aș vrea să pot lua durerea din sufletul prietenii mele și să-i spun că totul e bine. Dar neputința îmi taie aripile. Știu că nu pot să-i iau durerea pentru că durerea propie e așa de mare...
Am plâns și plâng pentru că viața e ciudată, e scurtă și tristă.
Știu o să-mi spuneți că depinde de noi...
Dar sunt momente în care ești la pământ sau cum mi-a spus o prietenă dragă în zilele trecute:
"Am vrut să mă înghită pământul și să stau acolo pentru o perioadă de timp".
Câtă durere am simțit în cuvintele acestea, cât adevăr și cât de dramatică este durerea unei mame!
Când mama este despărțită de copilul ei acesta este sentimentul: vrei să te înghită pământul.
Mă gândesc cu atâta tristețe că este și sentimentul pe care-l am în suflet,
doar că eu mă văd pe pământ fără să mă mai ridic...
Dar mă ridic!
Mă ridic în fiecare zi.
Mă ridic și merg la muncă.
Mă ridic și lupt!
Lupt cu mine, cu sentimentele mele de neputință, lupt cu boala, lupt cu toată ființa mea!
Și zâmbesc mult,
zâmbesc celor care mă judecă,
zâmbesc prietenilor,
zâmbesc celor care-mi fac rău,
zâmbesc!
De ce? șoptiți voi.
Pentru că viața înseamnă durere și fericire.
Pentru că atunci când aduci pe lume un copil e o durere mai presus de ființă, dar apoi uiți...totul se șterge când vezi chipul minunii tale.
Pentru că trebuie să merg mai departe.
Vă spuneam în urmă cu puțin timp că nimeni nu ne învață să fim părinți, astăzi vă spun că nimeni nu ne învață cum să alegem în viață. De multe ori facem greșeli, dar sunt greșelile noastre și trebuie să ni le asumăm. Cred astăzi cu tărie că numai dacă îți recunoști greșeala poți merge mai departe.
Nu e ușor.
Poate e cel mai greu lucru pe care-l faci în toată viața ta, dar când reușești să spui: am greșit, atunci sufletul tău se eliberează. Poți face încă un pas în viață, înainte.
Am greșit?
Da. Am iubit peste ființă. Am uitat de mine, am uitat de viață, am uitat de tot.
Nu. Nu mai vreau. (asta pentru cei care încă mai cred că pot salva ceva!)
Vreau liniște, doar liniște...
Vreau să visez,
Vreau să zâmbesc,
Vreau să merg înainte.
E greu?
Da. Foarte.
Dar fiecare pas făcut îți aduce o satisfacție uriașă.
Fiecare lucru pe care reușești să îl îndeplinești îți dă aripi să zbori.
Iar dacă zbori...ești liber!
Ești liber să gândești, ești liber să zâmbești sau să plângi, ești liber să iubești sau să urăști, ești liber!
Libertatea aceasta este așa de prețioasă. Numai când nu o ai, sau când o regăsești după mult, mult timp ajungi să o prețuiești. Așa din tot sufletul.
Aș vrea să vă dau sfaturi, dar nu sunt în măsură...
Aș vrea să vă atrag atenția, dar știu din proprie experiență că e foarte greu să ne luăm viața în mâini, de cele mai multe ori găsim noi explicații pentru prostiile lor!
Aș vrea însă, dacă citiți rândurile mele, să înțelegeți că viața aceasta e scurtă, că nimeni nu-ți poate îngrădi libertatea, că sunteți ființe libere chiar dacă sunteți într-o relație, că ai dreptul de a vorbi și de a-ți spune părerea chiar dacă cel de lângă tine nu e de acord. Trebuie să înțeleagă că aceea ești TU.
Nu mai acceptați sub nici o formă să vă învețe ei!
Nu acceptați să vă schimbați pentru că lui așa îi place.
Fiecare suntem ființe individuale. Avem speranțe, avem idei, avem libertate sădită acolo în sufletul nostru. Nu lăsați să vă fie șterse, pentru că vă șterge sufletul, inima și întreaga ființă.
Iar la final...tot tu ești vinovată!
Nu. Nu sunteți. Nu sunt.
Nu. Am lăsat. Nu mai las.
Pot. Pentru că sunt eu, nu...tu.
Pentru că am învățat ani de zile să tac, să suport și să văd până unde merge puterea ta de a distruge totul. Pentru că ai uitat un lucru.
Atât de importat,
Atât de evident!
Am avut permanent pe Cineva care m-a protejat, care m-a ținut strâns în brațe!
Credința, dragii mei, e cea care-mi dă aripi să zbor!
Încrederea, e cea care mă face să mă ridic de la pământ în fiecare zi!
Iubirea infinită pentru copii mei, mă face să lupt!
Zâmbetul vostru, mă face fericită!
Pentru voi,
Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu