Treceți la conținutul principal

Inimă spulberată în vântul primăverii

Vântul adie încetișor.
Soarele-și revarsă razele peste fiecare fir de iarbă șoptindu-i încetișor: Primăvara a venit!
Norii dansează pe cerul de un albastru ireal.
Rațele sălbatice zboară deasupra bătrânului lac.
Două lebede plutesc maiestuoase...

Vântul adie îmbrățișând...
Soarele-și revarsă razele peste chipul trist.
Norii dansează schimbându-și forma în încercarea disperată de a aduce un zâmbet pe fața ei.
Păsările gălăgioase-i strigă: Primăvara e aici!

Stă tăcută pe malul bătrânului lac privind fără să vadă, simțind fără să simtă, călătorind cu gândul spre viitor. Simte razele care-o mângâie tăcut pe pleoape, dar nu deschide ochii ci caută cu înfrigurare în cel mai ascuns colț al inimii ei. Caută o zi de primăvară...
Două lacrimi se zbat să-i străbată  sufletul și să se reverse.
Durerea însă ridică zid după zid, împotrivindu-se.
Strigă din tot sufletul!
Strigă așa cum nu a mai strigat de un an.
Strigă așa cum strigă copii în joaca lor.
Strigă spre inima spulberată.
Strigă spre vânt: E primăvară!

Vântul ia norii la dans.
Soarele râde de dansul lor.
Păsările cântă uitându-se la soarele blând.
Doi ochi mari privesc cu uimire la primăvara care a sosit!
Două lacrimi fierbinți străbat obrajii palizi.
O inimă se zbate.

Dacă aș putea să zbor, aș atinge norii și aș dansa pe aripile vântului!
Dacă aș avea speranță aș atinge soarele și inima mea s-ar încălzi!
Gânduri răzlețe...
Dar jur că totul se va schimba, pentru că lacrimile trebuie să curgă asemeni unui râu de munte.
Inima, inima trebuie să bată în ritm nebun.
Iar sufletul să zboare asemeni vântului!
Să zboare și să atingă visele.
Să viseze la...o zi de primăvară care a sosit!




Două lebede plutesc încetișor pe apele tăcute ale lacului bătrân.
Rațele sălbatice s-au oprit din gălăgia lor.
Norii s-au răsfirat în adierea tăcută a vântului primăvăratic.
Soarele se oglindește tăcut în apă.
Privirea tăcută cuprinde soarele, cerul și bătrânul lac și spune:
Inimă spulberată pleacă, pleacă departe...primăvara e aici!

Uneori ne simțim în bătaia vântului, dar trebuie să știți că și atunci sunteți înconjurați de oameni!
E drept nu toți oamenii sunt buni, dar...
Sentimentul că nu ești singur în lumea aceasta mare îți dă aripi să te desprinzi și să speri.
La ce să speri?
La Visul tău!
My Way!
La ceea ce ți-ai dorit de la viață.
La ceea ce poți încă să realizezi.
La tot ce nu ai făcut până acum.
Este o mare nebunie când trebuie să pornești de la început, dar dacă-ți arunci inima spulberată în vânt și lași inima curată să viseze atunci poți merge mai departe. Dacă-ți scuturi gândurile triste atunci pe fața ta apare zâmbetul, speranța, culoarea!

M-am simțit în bătaia vântului.
Dar am aruncat inima spulberată departe spre vânt și i-am poruncit să o ducă în cele patru zări. 
M-am întors spre prietenii mei și le-am acceptat îmbrățișarea.
Mi-am prins visele în jurul inimii mele și am poruncit sufletului să zâmbească.
Să tresare în fericire și să ridice fruntea în sărutare.
Să trăiască.
Să spere.
Să viseze.
Să primească.


Pentru voi, prietenii mei, cei care citiți la cafea ceea ce scriu,
puțină speranță,
puțină bunătate,
puțină încredere
puțină mulțumire!
             Eu.


P.S. Imaginile sunt din Delta Dunării și sunt de la prietena mea care astăzi mi-a zis așa frumos să las viața să curgă de la sine, să nu mă mai împotrivesc. Să sper și să cred!
Așa că...am aruncat inima spulberată și las viața să curgă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…