Vântul adie încetișor.
Soarele-și revarsă razele peste fiecare fir de iarbă șoptindu-i încetișor: Primăvara a venit!
Norii dansează pe cerul de un albastru ireal.
Rațele sălbatice zboară deasupra bătrânului lac.
Două lebede plutesc maiestuoase...
Vântul adie îmbrățișând...
Soarele-și revarsă razele peste chipul trist.
Norii dansează schimbându-și forma în încercarea disperată de a aduce un zâmbet pe fața ei.
Păsările gălăgioase-i strigă: Primăvara e aici!
Stă tăcută pe malul bătrânului lac privind fără să vadă, simțind fără să simtă, călătorind cu gândul spre viitor. Simte razele care-o mângâie tăcut pe pleoape, dar nu deschide ochii ci caută cu înfrigurare în cel mai ascuns colț al inimii ei. Caută o zi de primăvară...
Două lacrimi se zbat să-i străbată sufletul și să se reverse.
Durerea însă ridică zid după zid, împotrivindu-se.
Strigă din tot sufletul!
Strigă așa cum nu a mai strigat de un an.
Strigă așa cum strigă copii în joaca lor.
Strigă spre inima spulberată.
Strigă spre vânt: E primăvară!
Vântul ia norii la dans.
Soarele râde de dansul lor.
Păsările cântă uitându-se la soarele blând.
Doi ochi mari privesc cu uimire la primăvara care a sosit!
Două lacrimi fierbinți străbat obrajii palizi.
O inimă se zbate.
Dacă aș putea să zbor, aș atinge norii și aș dansa pe aripile vântului!
Dacă aș avea speranță aș atinge soarele și inima mea s-ar încălzi!
Gânduri răzlețe...
Dar jur că totul se va schimba, pentru că lacrimile trebuie să curgă asemeni unui râu de munte.
Inima, inima trebuie să bată în ritm nebun.
Iar sufletul să zboare asemeni vântului!
Să zboare și să atingă visele.
Să viseze la...o zi de primăvară care a sosit!
Două lebede plutesc încetișor pe apele tăcute ale lacului bătrân.
Rațele sălbatice s-au oprit din gălăgia lor.
Norii s-au răsfirat în adierea tăcută a vântului primăvăratic.
Soarele se oglindește tăcut în apă.
Privirea tăcută cuprinde soarele, cerul și bătrânul lac și spune:
Inimă spulberată pleacă, pleacă departe...primăvara e aici!
Uneori ne simțim în bătaia vântului, dar trebuie să știți că și atunci sunteți înconjurați de oameni!
E drept nu toți oamenii sunt buni, dar...
Sentimentul că nu ești singur în lumea aceasta mare îți dă aripi să te desprinzi și să speri.
La ce să speri?
La Visul tău!
My Way!
La ceea ce ți-ai dorit de la viață.
La ceea ce poți încă să realizezi.
La tot ce nu ai făcut până acum.
Este o mare nebunie când trebuie să pornești de la început, dar dacă-ți arunci inima spulberată în vânt și lași inima curată să viseze atunci poți merge mai departe. Dacă-ți scuturi gândurile triste atunci pe fața ta apare zâmbetul, speranța, culoarea!
M-am simțit în bătaia vântului.
Dar am aruncat inima spulberată departe spre vânt și i-am poruncit să o ducă în cele patru zări.
M-am întors spre prietenii mei și le-am acceptat îmbrățișarea.
Mi-am prins visele în jurul inimii mele și am poruncit sufletului să zâmbească.
Să tresare în fericire și să ridice fruntea în sărutare.
Să trăiască.
Să spere.
Să viseze.
Să primească.
Pentru voi, prietenii mei, cei care citiți la cafea ceea ce scriu,
puțină speranță,
puțină bunătate,
puțină încredere
puțină mulțumire!
Eu.
P.S. Imaginile sunt din Delta Dunării și sunt de la prietena mea care astăzi mi-a zis așa frumos să las viața să curgă de la sine, să nu mă mai împotrivesc. Să sper și să cred!
Așa că...am aruncat inima spulberată și las viața să curgă.
Soarele-și revarsă razele peste fiecare fir de iarbă șoptindu-i încetișor: Primăvara a venit!
Norii dansează pe cerul de un albastru ireal.
Rațele sălbatice zboară deasupra bătrânului lac.
Două lebede plutesc maiestuoase...
Vântul adie îmbrățișând...
Soarele-și revarsă razele peste chipul trist.
Norii dansează schimbându-și forma în încercarea disperată de a aduce un zâmbet pe fața ei.
Păsările gălăgioase-i strigă: Primăvara e aici!
Stă tăcută pe malul bătrânului lac privind fără să vadă, simțind fără să simtă, călătorind cu gândul spre viitor. Simte razele care-o mângâie tăcut pe pleoape, dar nu deschide ochii ci caută cu înfrigurare în cel mai ascuns colț al inimii ei. Caută o zi de primăvară...
Două lacrimi se zbat să-i străbată sufletul și să se reverse.
Durerea însă ridică zid după zid, împotrivindu-se.
Strigă din tot sufletul!
Strigă așa cum nu a mai strigat de un an.
Strigă așa cum strigă copii în joaca lor.
Strigă spre inima spulberată.
Strigă spre vânt: E primăvară!
Vântul ia norii la dans.
Soarele râde de dansul lor.
Păsările cântă uitându-se la soarele blând.
Doi ochi mari privesc cu uimire la primăvara care a sosit!
Două lacrimi fierbinți străbat obrajii palizi.
O inimă se zbate.
Dacă aș putea să zbor, aș atinge norii și aș dansa pe aripile vântului!
Dacă aș avea speranță aș atinge soarele și inima mea s-ar încălzi!
Gânduri răzlețe...
Dar jur că totul se va schimba, pentru că lacrimile trebuie să curgă asemeni unui râu de munte.
Inima, inima trebuie să bată în ritm nebun.
Iar sufletul să zboare asemeni vântului!
Să zboare și să atingă visele.
Să viseze la...o zi de primăvară care a sosit!
Două lebede plutesc încetișor pe apele tăcute ale lacului bătrân.
Rațele sălbatice s-au oprit din gălăgia lor.
Norii s-au răsfirat în adierea tăcută a vântului primăvăratic.
Soarele se oglindește tăcut în apă.
Privirea tăcută cuprinde soarele, cerul și bătrânul lac și spune:
Inimă spulberată pleacă, pleacă departe...primăvara e aici!
Uneori ne simțim în bătaia vântului, dar trebuie să știți că și atunci sunteți înconjurați de oameni!
E drept nu toți oamenii sunt buni, dar...
Sentimentul că nu ești singur în lumea aceasta mare îți dă aripi să te desprinzi și să speri.
La ce să speri?
La Visul tău!
My Way!
La ceea ce ți-ai dorit de la viață.
La ceea ce poți încă să realizezi.
La tot ce nu ai făcut până acum.
Este o mare nebunie când trebuie să pornești de la început, dar dacă-ți arunci inima spulberată în vânt și lași inima curată să viseze atunci poți merge mai departe. Dacă-ți scuturi gândurile triste atunci pe fața ta apare zâmbetul, speranța, culoarea!
M-am simțit în bătaia vântului.
Dar am aruncat inima spulberată departe spre vânt și i-am poruncit să o ducă în cele patru zări.
M-am întors spre prietenii mei și le-am acceptat îmbrățișarea.
Mi-am prins visele în jurul inimii mele și am poruncit sufletului să zâmbească.
Să tresare în fericire și să ridice fruntea în sărutare.
Să trăiască.
Să spere.
Să viseze.
Să primească.
Pentru voi, prietenii mei, cei care citiți la cafea ceea ce scriu,
puțină speranță,
puțină bunătate,
puțină încredere
puțină mulțumire!
Eu.
P.S. Imaginile sunt din Delta Dunării și sunt de la prietena mea care astăzi mi-a zis așa frumos să las viața să curgă de la sine, să nu mă mai împotrivesc. Să sper și să cred!
Așa că...am aruncat inima spulberată și las viața să curgă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu