Treceți la conținutul principal

Inimă spulberată în vântul primăverii

Vântul adie încetișor.
Soarele-și revarsă razele peste fiecare fir de iarbă șoptindu-i încetișor: Primăvara a venit!
Norii dansează pe cerul de un albastru ireal.
Rațele sălbatice zboară deasupra bătrânului lac.
Două lebede plutesc maiestuoase...

Vântul adie îmbrățișând...
Soarele-și revarsă razele peste chipul trist.
Norii dansează schimbându-și forma în încercarea disperată de a aduce un zâmbet pe fața ei.
Păsările gălăgioase-i strigă: Primăvara e aici!

Stă tăcută pe malul bătrânului lac privind fără să vadă, simțind fără să simtă, călătorind cu gândul spre viitor. Simte razele care-o mângâie tăcut pe pleoape, dar nu deschide ochii ci caută cu înfrigurare în cel mai ascuns colț al inimii ei. Caută o zi de primăvară...
Două lacrimi se zbat să-i străbată  sufletul și să se reverse.
Durerea însă ridică zid după zid, împotrivindu-se.
Strigă din tot sufletul!
Strigă așa cum nu a mai strigat de un an.
Strigă așa cum strigă copii în joaca lor.
Strigă spre inima spulberată.
Strigă spre vânt: E primăvară!

Vântul ia norii la dans.
Soarele râde de dansul lor.
Păsările cântă uitându-se la soarele blând.
Doi ochi mari privesc cu uimire la primăvara care a sosit!
Două lacrimi fierbinți străbat obrajii palizi.
O inimă se zbate.

Dacă aș putea să zbor, aș atinge norii și aș dansa pe aripile vântului!
Dacă aș avea speranță aș atinge soarele și inima mea s-ar încălzi!
Gânduri răzlețe...
Dar jur că totul se va schimba, pentru că lacrimile trebuie să curgă asemeni unui râu de munte.
Inima, inima trebuie să bată în ritm nebun.
Iar sufletul să zboare asemeni vântului!
Să zboare și să atingă visele.
Să viseze la...o zi de primăvară care a sosit!




Două lebede plutesc încetișor pe apele tăcute ale lacului bătrân.
Rațele sălbatice s-au oprit din gălăgia lor.
Norii s-au răsfirat în adierea tăcută a vântului primăvăratic.
Soarele se oglindește tăcut în apă.
Privirea tăcută cuprinde soarele, cerul și bătrânul lac și spune:
Inimă spulberată pleacă, pleacă departe...primăvara e aici!

Uneori ne simțim în bătaia vântului, dar trebuie să știți că și atunci sunteți înconjurați de oameni!
E drept nu toți oamenii sunt buni, dar...
Sentimentul că nu ești singur în lumea aceasta mare îți dă aripi să te desprinzi și să speri.
La ce să speri?
La Visul tău!
My Way!
La ceea ce ți-ai dorit de la viață.
La ceea ce poți încă să realizezi.
La tot ce nu ai făcut până acum.
Este o mare nebunie când trebuie să pornești de la început, dar dacă-ți arunci inima spulberată în vânt și lași inima curată să viseze atunci poți merge mai departe. Dacă-ți scuturi gândurile triste atunci pe fața ta apare zâmbetul, speranța, culoarea!

M-am simțit în bătaia vântului.
Dar am aruncat inima spulberată departe spre vânt și i-am poruncit să o ducă în cele patru zări. 
M-am întors spre prietenii mei și le-am acceptat îmbrățișarea.
Mi-am prins visele în jurul inimii mele și am poruncit sufletului să zâmbească.
Să tresare în fericire și să ridice fruntea în sărutare.
Să trăiască.
Să spere.
Să viseze.
Să primească.


Pentru voi, prietenii mei, cei care citiți la cafea ceea ce scriu,
puțină speranță,
puțină bunătate,
puțină încredere
puțină mulțumire!
             Eu.


P.S. Imaginile sunt din Delta Dunării și sunt de la prietena mea care astăzi mi-a zis așa frumos să las viața să curgă de la sine, să nu mă mai împotrivesc. Să sper și să cred!
Așa că...am aruncat inima spulberată și las viața să curgă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat