Nimeni nu înțelege mai bine ca mine că lumea aceasta nu e dreaptă, adică corectă, că fiecare om încearcă să lupte numai pentru binele lui, negândindu-se că Cei din jurul lui vor avea de suferit.
Nu sunt înțeleaptă, nu pot să vă dau sfaturi...
Nu sunt nici expertă să vă sfătuiesc să vă trăiți viața bine...
Sunt doar un om care a trăit cea mai mare dezamăgire din viața aceasta, un om căruia i s-a zdruncinat tot universul, un om care a luat viața în piept așa de puternic încât i s-a tăiat suflarea, apoi încet și-a revenit! Nu a fost un lucru ușor, dar există undeva în sufletul meu o voință de fier! Uneori mă mir și eu de puterea pe care o am, știu însă că e permanent Cineva care mă ține în brațe!
Vă aduceți aminte de povestea aceea a pașilor pe nisip, o poveste așa de frumoasă...
O să încerc să v-o spun.
Nu mai știu unde am citit-o, așa că încerc să o povestesc, așa în stilul meu!
Un om îl întreabă pe Iisus: Unde ești Doamne când am nevoie de tine?
Acesta îi zâmbește și-i spune uită-te în spate la nisip, eu am fost tot timpul cu tine.
Omul se uită și vede imprimate pe nisip urmele de pași a lui și a lui Iisus.
Dar din loc în loc vede doar două urme.
Se întoarce supărat și spune: De ce în momentele mele cele mai grele din viața mea, nu ai fost cu mine? Uite, sunt doar urmele mele! M-ai părăsit, Doamne?
Iisus îi zâmbește și-i spune cu glas blând:
Oare? Uită-te mai bine. Urmele acelea nu sunt ale tale, sunt ale mele.
Pentru că în momentele tale cele mai grele, Eu te-am luat în brațe!
Vedeți așa mă simt și eu de cele mai multe ori, simt că mă ia în brațe și atunci durerea nu mai este așa de mare, nedreptatea nu mai este așa de cumplită, viața nu mai pare așa de crudă!
Uneori sunt așa de senină, încât cei din jur se întreabă oare e ok?
Eu nu pot decât să le zâmbesc și să vă zâmbesc și să spun...sunt ok.
Viața doare, așa o durere de nesuportat, dar m-am învățat să trec peste durere, să privesc peste ea!
Viața...e viața!
Soarele răsare în fiecare dimineață indiferent dacă ești trist sau fericit.
Soarele își poartă razele peste lumea ta, îi dă strălucire și depinde numai de tine dacă vrei să-i vezi frumusețea sau rămâi împietrit în tristețea sufletului tău.
Privește cu atenție în jurul tău și descoperă frumusețea lumii, descoperă bucuria, descoperă speranța!
Privește cu atenție în jurul tău și descoperă oameni frumoși care te înțeleg, care te sprijină, care te ajută, care-ți vor binele.
Privește cu atenție la bucuria care se revarsă din apropierea copiilor tăi, a familiei tale.
Privește cu atenție la gesturile mici făcute în prețuire și iubire, ele îți aduc în suflet adevărata fericire.
Privește cu atenție la locul în care trăiești și găsește adevărata fericire.
Nu renunța la tine!
Nu renunța la speranță!
Nu renunța la încredere!
Nu renunța la vise, visele se pot împlini!
Nu renunța.
Mi-am dorit să ajung la mare...
Astăzi am ajuns doar la bărânul meu lac.
Dar când am privit cu atenție pozele făcute am exclamat mirată:
Uite, e marea mea de acasă!
Priviți pozele și convingeți-vă.
Deci, într-un fel sau altul, am ajuns la mare,
iar pe nisip e doar un rând de pași,
pentru că...
Cineva tocmai m-a luat în brațe!
Pentru voi,
Eu.
Nu sunt înțeleaptă, nu pot să vă dau sfaturi...
Nu sunt nici expertă să vă sfătuiesc să vă trăiți viața bine...
Sunt doar un om care a trăit cea mai mare dezamăgire din viața aceasta, un om căruia i s-a zdruncinat tot universul, un om care a luat viața în piept așa de puternic încât i s-a tăiat suflarea, apoi încet și-a revenit! Nu a fost un lucru ușor, dar există undeva în sufletul meu o voință de fier! Uneori mă mir și eu de puterea pe care o am, știu însă că e permanent Cineva care mă ține în brațe!
O să încerc să v-o spun.
Nu mai știu unde am citit-o, așa că încerc să o povestesc, așa în stilul meu!
Un om îl întreabă pe Iisus: Unde ești Doamne când am nevoie de tine?
Acesta îi zâmbește și-i spune uită-te în spate la nisip, eu am fost tot timpul cu tine.
Omul se uită și vede imprimate pe nisip urmele de pași a lui și a lui Iisus.
Dar din loc în loc vede doar două urme.
Se întoarce supărat și spune: De ce în momentele mele cele mai grele din viața mea, nu ai fost cu mine? Uite, sunt doar urmele mele! M-ai părăsit, Doamne?
Iisus îi zâmbește și-i spune cu glas blând:
Oare? Uită-te mai bine. Urmele acelea nu sunt ale tale, sunt ale mele.
Pentru că în momentele tale cele mai grele, Eu te-am luat în brațe!
Vedeți așa mă simt și eu de cele mai multe ori, simt că mă ia în brațe și atunci durerea nu mai este așa de mare, nedreptatea nu mai este așa de cumplită, viața nu mai pare așa de crudă!
Uneori sunt așa de senină, încât cei din jur se întreabă oare e ok?
Eu nu pot decât să le zâmbesc și să vă zâmbesc și să spun...sunt ok.
Viața doare, așa o durere de nesuportat, dar m-am învățat să trec peste durere, să privesc peste ea!
Viața...e viața!
Soarele răsare în fiecare dimineață indiferent dacă ești trist sau fericit.
Soarele își poartă razele peste lumea ta, îi dă strălucire și depinde numai de tine dacă vrei să-i vezi frumusețea sau rămâi împietrit în tristețea sufletului tău.
Privește cu atenție în jurul tău și descoperă frumusețea lumii, descoperă bucuria, descoperă speranța!
Privește cu atenție în jurul tău și descoperă oameni frumoși care te înțeleg, care te sprijină, care te ajută, care-ți vor binele.
Privește cu atenție la bucuria care se revarsă din apropierea copiilor tăi, a familiei tale.
Privește cu atenție la gesturile mici făcute în prețuire și iubire, ele îți aduc în suflet adevărata fericire.
Privește cu atenție la locul în care trăiești și găsește adevărata fericire.
Nu renunța la tine!
Nu renunța la speranță!Nu renunța la încredere!
Nu renunța la vise, visele se pot împlini!
Nu renunța.
Mi-am dorit să ajung la mare...
Astăzi am ajuns doar la bărânul meu lac.
Dar când am privit cu atenție pozele făcute am exclamat mirată:
Uite, e marea mea de acasă!
Priviți pozele și convingeți-vă.
Deci, într-un fel sau altul, am ajuns la mare,
iar pe nisip e doar un rând de pași,
pentru că...
Cineva tocmai m-a luat în brațe!
Pentru voi,
Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu