Am lipsit. Știu.
O perioadă mai grea...
Atât de grea!
Dar nu am uitat de voi, m-am gândit în fiecare clipă, am știut că-mi simțiți lipsa.
Așa că astăzi deși mi-e greu să scriu, am deschis unealta de scris și...Iată-mă!
Hei, sunt Eu!
Eu! ( vă zâmbesc cu toată ființa mea)
Am revenit! Am revenit!
Știu o să ridicați din sprâncene, dar astăzi aceasta e tema.
M-am gândit mult zilele acestea la acest aspect și cred că e timpul să-mi expun părerea.
Ce este sacrificiul?
Păi să vedem...dicționarul ne dă o definiție simplă, dar așa de frumoasă:
"renunțarea voluntară la ceva important pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva."
Oare în zilele noastre mai renunță cineva la ceva?
Oare mai sunt oameni care să...ofere de la ei ceva prețios cuiva?
În lumea aceasta unde toți dau din coate, în care te împing ca să treacă înaintea ta, calcă pe tine dacă ești jos doar ca să ajungă ei primii?
Viața e tot mai tristă pentru că suntem tot mai egoiști, că am uitat că suntem...oameni!
Sunt îngrozită de lumea aceasta care se transformă din rău în tot mai rău.
Cândva credeam că aici, în țara aceasta binecuvântată, cumva oamenii și-au păstrat valorile, principiile...Dar viața îmi arată că totul e în schimbare.
Dacă vreți: "Bate un vânt al schimbării!" Nu unul bun, din păcate.
Mi-e dor de timpul în care vecina făcea ciorbă și mă chema să mănânc!
Te duceai nu pentru că-ți era foame, ci pentru că bunicii sau părinții te-au învățat că e urât să refuzi.
Mi-e dor de timpul în care dacă erai bolnav și nu mergeai la locul de muncă, te căutau colegii să vadă ce ai pățit. Nu existau telefoane, dar oamenii erau mai apropiați. Astăzi mă uit la telefon și el rămâne mut. Sufletul meu se întristează, dar mintea îl liniștește: "Lasă o să sune să vadă cum ești, țin la tine, ești parte din locul acela..."
Mi-e dor de timpul în care fiecare dintre noi eram mai buni cu cei din jurul nostru.
Simțeam că suntem importanți, că nu suntem singuri...
Ideea de sacrificiu este cumva depășită la nivel de țară, la nivel de comunitate, la nivel de individ.
De ce depățită? zâmbesc eu tristă.
Păi cine se mai sacrifică pentru țara lui? Dacă nu are ce-i trebuie pleacă pur și simplu.
Păi cui îi mai pasă de vecinul din bloc care e singur? Treaba lui!
Păi cui îi mai pasă de prietenul lui? Să se descurce singur!
Păi cui îi mai pasă de cel/cea de lângă ea/el? Există divorț.
Iată cum totul e așa de rece, de calculat, fără pic de suflet, fără simțire, fără durere, fără lacrimi.
Sacrificiul?
Sacrificiu pentru ce?
Pentru țară? Dar ce-mi oferă?
Aud mereu acest răspuns și mă cutremur în toată ființa mea și mă aprind așa ca o torță și spun:
Ce-ți oferă?
Pământul strămoșilor.
Apa pe care-o bei, aerul pe care-l respiri.
Locul în care să te simți în siguranță.
Ce-ți oferă?
Modele de înaintași care au știut să lupte pentru fiecare părticică din țara aceasta ca să fim liberi.
Ce-ți oferă?
Un loc unde să te întorci din lumea aceasta mare, un loc unde să te simți ACASĂ!
E puțin lucru? strig eu îmbujorată.
Degeaba...pe chipul celor din fața mea apare un zâmbet jalnic care-mi transmite:
"A cam luat-o razna!"
Nu-mi pasă.
Dacă am început nimeni nu mă mai poate opri.
Așa că raționamentul meu merge mai departe...
Viața e cu bune și rele, de cele mai multe ori rele.
Pot să mă sacrific în familie?
În căsnicie există numeroase momente în care te sacrifici.
Ești capabil să dai ceva voluntar fără să ceri înapoi.
Sacrificiul trebuie să fie din ambele părți! E obligatoriu.
Gândiți așa căsătoria ca o balanță.
Ficare soț stă într-o parte.
Fiecare pune în balanță din...sacrificiul lui: timpul petrecut în familie, vorbele frumoase, gesturile frumoase față de celălalt, iubirea, respectul, dragostea față de familie.
Balanța stă în echilibru numai dacă amândoi se poartă echitabil.
De cele mai multe ori "practica" ne arată altceva: se cere sacrificiul doar de la femeie!
Un fel de...sacrificiu suprem!
Dar de ce? mă întreb eu nedumerită.
De ceeee?
Oricum sacrificiul femeii este mai profund pentru că aduce copii pe lume. E gestul suprem pe care-l poate face o mamă. Pentru cei care încă nu știți femeia este conștientă 100% că poate muri când naște. Sunt puține cazuri, dar acesta e riscul pe care ni-l asumăm din prea multă dragoste față de familia noastră. E gestul nostru voluntar. E sacrificiul nostru.
Așteptăm însă ca în balanță în partea opusă să apară: bunătatea, respectul, dragostea.
Dar...dacă nu apar?
Ne sacrificăm noi și le punem duble în balanță, pentru copii noștri, pentru familia noastră.
Așteptăm...un cuvânt bun.
Dar...dacă nu e rostit?
Atunci tăcem. Ne uităm la sacrificiul pe care l-am făcut și ne dăm seama că am investit acolo unde nu trebuia.
Suntem acuzate. Că nu gândim cum trebuie, că fiecare mamă se sacrifică pentru familie!
Tăcem atât cât putem și când nu mai putem vorbele se revarsă toate până ne răcorim sufletul.
Dacă avem curaj. Plecăm.
Facem încă un sacrificiu.
Greu, așa de greu. Dar atât de necesar pentru copii.
Lume nebună.
Viață grea.
Astăzi pot să vă spun că sacrificiul nu este pentru oricine.
Trebuie să fii o persoană cu demnitate ca să-l faci, indiferent dacă pentru țara ta sau pentru familia ta. Trebuie să ai caracter puternic, trebuie să înfrunți vijeliile cu fruntea sus și să mergi până la capăt.
Vedeți ce temă grea am ales?
Dar așa de frumoasă.
Știți zilele trecute am auzit ceva așa de frumos:
"La întrebarea: De ce strălucește soția ta?
Răspunsul bărbatului: Pentru că o lustruiesc eu!"
Ce poate fi mai frumos decât acest răspuns. Mi-a plăcut așa de mult. Dacă bărbatul are grijă de soția lui, îi oferă respect, ajutor, bunătate și iubire atunci nevasta lui strălucește! Și așa este.
Vedeți voi dacă fiecare soț îl respectă pe celălat oricât de mare ar fii sacrificiul, nu este simțit ca o povară ci este văzut ca un gest de dragoste. Dar depinde de sprijinul pe care-l dai celuilalt necondiționat.
Din păcate viața m-a învățat că unii oameni sunt incapabili să ofere dezinteresați. M-a învățat că nimeni nu îți apreciază sacrificiul, că trebuie să fii capabil să uiți tot după ce te-ai sacrificat, tocmai pentru a nu suferi.
Greu de îndeplinit, dar nu imposibil.
Dacă viața voastră e mai ușoară să măsurați în mintea voastră fiecare gest. Puneți-le în balanță și dacă nu stă în echilibru faceți câteva schimbări majore până mai puteți. Nu lăsați să treacă timpul.
Nu se mai întoarce.
Nu mai întinerim.
Dar...putem învăța din greșeli, ale mele, ale tale, ale voastre...pentru un viitor mai bun.
Un viitor mai bun pentru fiecare familie.
Un viitor pentru țară!
Un nou răsărit!
Pentru prietena mea,
lângă care-mi doresc să-mi fac petrecerea de pensionare,
lângă care plâng și râd, sunt tristă și zâmbesc,
lângă care balanța stă tot timpul în echilibru,
lângă care pot să mă sacrific așa din tot sufletul fără simt povara!
Doar...Eu!
O perioadă mai grea...
Atât de grea!
Dar nu am uitat de voi, m-am gândit în fiecare clipă, am știut că-mi simțiți lipsa.
Așa că astăzi deși mi-e greu să scriu, am deschis unealta de scris și...Iată-mă!
Hei, sunt Eu!
Eu! ( vă zâmbesc cu toată ființa mea)
Am revenit! Am revenit!
Sacrificiul
Știu o să ridicați din sprâncene, dar astăzi aceasta e tema.
M-am gândit mult zilele acestea la acest aspect și cred că e timpul să-mi expun părerea.
Ce este sacrificiul?
Păi să vedem...dicționarul ne dă o definiție simplă, dar așa de frumoasă:
"renunțarea voluntară la ceva important pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva."
Oare în zilele noastre mai renunță cineva la ceva?
Oare mai sunt oameni care să...ofere de la ei ceva prețios cuiva?
În lumea aceasta unde toți dau din coate, în care te împing ca să treacă înaintea ta, calcă pe tine dacă ești jos doar ca să ajungă ei primii?
Viața e tot mai tristă pentru că suntem tot mai egoiști, că am uitat că suntem...oameni!
Sunt îngrozită de lumea aceasta care se transformă din rău în tot mai rău.
Cândva credeam că aici, în țara aceasta binecuvântată, cumva oamenii și-au păstrat valorile, principiile...Dar viața îmi arată că totul e în schimbare.
Dacă vreți: "Bate un vânt al schimbării!" Nu unul bun, din păcate.
Mi-e dor de timpul în care vecina făcea ciorbă și mă chema să mănânc!
Te duceai nu pentru că-ți era foame, ci pentru că bunicii sau părinții te-au învățat că e urât să refuzi.
Mi-e dor de timpul în care dacă erai bolnav și nu mergeai la locul de muncă, te căutau colegii să vadă ce ai pățit. Nu existau telefoane, dar oamenii erau mai apropiați. Astăzi mă uit la telefon și el rămâne mut. Sufletul meu se întristează, dar mintea îl liniștește: "Lasă o să sune să vadă cum ești, țin la tine, ești parte din locul acela..."
Mi-e dor de timpul în care fiecare dintre noi eram mai buni cu cei din jurul nostru.
Simțeam că suntem importanți, că nu suntem singuri...
Ideea de sacrificiu este cumva depășită la nivel de țară, la nivel de comunitate, la nivel de individ.
De ce depățită? zâmbesc eu tristă.
Păi cine se mai sacrifică pentru țara lui? Dacă nu are ce-i trebuie pleacă pur și simplu.
Păi cui îi mai pasă de vecinul din bloc care e singur? Treaba lui!
Păi cui îi mai pasă de prietenul lui? Să se descurce singur!
Păi cui îi mai pasă de cel/cea de lângă ea/el? Există divorț.
Iată cum totul e așa de rece, de calculat, fără pic de suflet, fără simțire, fără durere, fără lacrimi.
Sacrificiul?
Sacrificiu pentru ce?
Pentru țară? Dar ce-mi oferă?
Aud mereu acest răspuns și mă cutremur în toată ființa mea și mă aprind așa ca o torță și spun:
Ce-ți oferă?
Pământul strămoșilor.
Apa pe care-o bei, aerul pe care-l respiri.
Locul în care să te simți în siguranță.
Ce-ți oferă?
Modele de înaintași care au știut să lupte pentru fiecare părticică din țara aceasta ca să fim liberi.
Ce-ți oferă?
Un loc unde să te întorci din lumea aceasta mare, un loc unde să te simți ACASĂ!
E puțin lucru? strig eu îmbujorată.
Degeaba...pe chipul celor din fața mea apare un zâmbet jalnic care-mi transmite:
"A cam luat-o razna!"
Nu-mi pasă.
Dacă am început nimeni nu mă mai poate opri.
Așa că raționamentul meu merge mai departe...
Viața e cu bune și rele, de cele mai multe ori rele.
Pot să mă sacrific în familie?
În căsnicie există numeroase momente în care te sacrifici.
Ești capabil să dai ceva voluntar fără să ceri înapoi.
Sacrificiul trebuie să fie din ambele părți! E obligatoriu.
Gândiți așa căsătoria ca o balanță.
Ficare soț stă într-o parte.
Fiecare pune în balanță din...sacrificiul lui: timpul petrecut în familie, vorbele frumoase, gesturile frumoase față de celălalt, iubirea, respectul, dragostea față de familie.
Balanța stă în echilibru numai dacă amândoi se poartă echitabil.
De cele mai multe ori "practica" ne arată altceva: se cere sacrificiul doar de la femeie!
Un fel de...sacrificiu suprem!
Dar de ce? mă întreb eu nedumerită.
De ceeee?
Oricum sacrificiul femeii este mai profund pentru că aduce copii pe lume. E gestul suprem pe care-l poate face o mamă. Pentru cei care încă nu știți femeia este conștientă 100% că poate muri când naște. Sunt puține cazuri, dar acesta e riscul pe care ni-l asumăm din prea multă dragoste față de familia noastră. E gestul nostru voluntar. E sacrificiul nostru.
Așteptăm însă ca în balanță în partea opusă să apară: bunătatea, respectul, dragostea.
Dar...dacă nu apar?
Ne sacrificăm noi și le punem duble în balanță, pentru copii noștri, pentru familia noastră.
Așteptăm...un cuvânt bun.
Dar...dacă nu e rostit?
Atunci tăcem. Ne uităm la sacrificiul pe care l-am făcut și ne dăm seama că am investit acolo unde nu trebuia.
Suntem acuzate. Că nu gândim cum trebuie, că fiecare mamă se sacrifică pentru familie!
Tăcem atât cât putem și când nu mai putem vorbele se revarsă toate până ne răcorim sufletul.
Dacă avem curaj. Plecăm.
Facem încă un sacrificiu.
Greu, așa de greu. Dar atât de necesar pentru copii.
Lume nebună.
Viață grea.
Astăzi pot să vă spun că sacrificiul nu este pentru oricine.
Trebuie să fii o persoană cu demnitate ca să-l faci, indiferent dacă pentru țara ta sau pentru familia ta. Trebuie să ai caracter puternic, trebuie să înfrunți vijeliile cu fruntea sus și să mergi până la capăt.
Vedeți ce temă grea am ales?
Dar așa de frumoasă.
Știți zilele trecute am auzit ceva așa de frumos:
"La întrebarea: De ce strălucește soția ta?
Răspunsul bărbatului: Pentru că o lustruiesc eu!"
Ce poate fi mai frumos decât acest răspuns. Mi-a plăcut așa de mult. Dacă bărbatul are grijă de soția lui, îi oferă respect, ajutor, bunătate și iubire atunci nevasta lui strălucește! Și așa este.
Vedeți voi dacă fiecare soț îl respectă pe celălat oricât de mare ar fii sacrificiul, nu este simțit ca o povară ci este văzut ca un gest de dragoste. Dar depinde de sprijinul pe care-l dai celuilalt necondiționat.
Din păcate viața m-a învățat că unii oameni sunt incapabili să ofere dezinteresați. M-a învățat că nimeni nu îți apreciază sacrificiul, că trebuie să fii capabil să uiți tot după ce te-ai sacrificat, tocmai pentru a nu suferi.
Greu de îndeplinit, dar nu imposibil.
Dacă viața voastră e mai ușoară să măsurați în mintea voastră fiecare gest. Puneți-le în balanță și dacă nu stă în echilibru faceți câteva schimbări majore până mai puteți. Nu lăsați să treacă timpul.
Nu se mai întoarce.Nu mai întinerim.
Dar...putem învăța din greșeli, ale mele, ale tale, ale voastre...pentru un viitor mai bun.
Un viitor mai bun pentru fiecare familie.
Un viitor pentru țară!
Un nou răsărit!
Pentru prietena mea,
lângă care-mi doresc să-mi fac petrecerea de pensionare,
lângă care plâng și râd, sunt tristă și zâmbesc,
lângă care balanța stă tot timpul în echilibru,
lângă care pot să mă sacrific așa din tot sufletul fără simt povara!
Doar...Eu!
Comentarii
Trimiteți un comentariu