Întoarcere...spre viitor

Cine suntem cu adevărat?
Poate îmi spuneți voi...
Privirea mea se îndreaptă spre voi așa, tristă.
Mi-am prins în păr flori de cireș și am privit minute în șir la cireșul care s-a împodobit iarăși după un an de zile. Timpul a trecut așa de repede!
Vedeți voi, nimic nu rămâne în loc. Totul înaintează clipă de clipă. Oricât de mult ne dorim să păstrăm clipa fericirii noastre, nu reușim. Se strecoară printre degete și dispare în amintire.
Cine suntem?
O întrebare care-mi răsună în minte de câteva zile.
Nu îi găsesc răspuns. Mai degrabă un răspuns care să mă mulțumească.
Am nevoie de o cafea!

Cine suntem?
Ființe care se nasc țipând. Care primesc o notă pentru țipătul din primele clipe.
Care plâng pentru mâncare.
Care plâng pentru confort.
Plâng pentru iubire!
Au nevoie de strângerea blândă a mamei în brațe.
Au nevoie de cuvintele pline de iubire ale acesteia pentru a nu mai plânge.

Cine suntem când mai creștem?
Copii care au nevoie de mâncare, de confort și de ...infinită iubire!
Câți dintre voi vă mai aduceți aminte de copilăria voastră?
De momentele pline de adevărată bucurie când vă jucați afară până la lăsarea nopții când unul dintre părinți vă striga de la geam. De momentul în care v-ați îndrăgostit și inima a săltat până la cer în fericire. V-ați gândit vreodată că perioada copilăriei este cea mai frumoasă?
Poate pentru că avem atâtea speranțe, vise și suntem plini de energie, de putere și de încredere!
E momentul acela în care avem impresia că putem muta munții.
Câți dintre voi vă aduceți aminte de anii studenției?
Când ai iubit așa din tot sufletul. Prima iubire, cea mai mare și cea mai profundă.
Ani de vise, planuri de viitor, de căutări, de libertate! O libertate numai a ta, doar a ta.

Cine suntem cu adevărat?
Bebelușul?
Copilul?
Adolescentul?
Adultul?
Când visele se spulberă, când planurile nu se îndeplinesc, când fericirea s-a ascuns de inima ta, când speranța dispare din mintea și ființa ta, ce să faci? Cum poți să știi care ești Tu? În inima ta apar rând pe rând toate ipostazele vieții tale. Vezi greșelile, conștientizezi altfel lucrurile, îți dispare entuziasmul și rămâne doar un mare gol.
Cine suntem?
Suntem oameni care îmbătrânim clipă cu clipă, care uită aproape toate momentele vieții făcând loc altora, care ne zdrobim pentru lucruri fără importanță uitând că e imposibil să mai întorci timpul.
Suntem ființe egoiste care se gândesc doar la confort.
Suntem ceea ce vrem să fim!
Uneori suntem așa de mulțumiți de noi, alteori ne dăm seama că am greșit, că nu am făcut bine.
Învățăm permanent să trăim!

Cine suntem cu adevărat?
Ce ne dorim de la viața aceasta?
Bani, avere?
Prieteni?
Familie?
Copii?
Fericire?
Bucuria de a fi împreună cu acel cineva special, care te face să-ți îndeplinești cele mai frumoase vise?
Liniște sufletească?
Grele întrebări și greu răspunsul. Pentru că nu putem avea totul!
Pentru că trebuie să alegem, iar alegerea e așa de grea.
Viața nu ni le oferă pe toate. E cumva egoistă sau mai degrabă economă! Păstrează și pentru alții.

Cine sunt cu adevărat?
M-am așezat sub cireșul înflorit și am lăsat petalele să ningă peste chipul meu plin de lacrimi.
Am respirat parfumul delicat și mi-am adus aminte de fiecare moment al fericirii mele desăvârșite.
Am strâns pumnii în furie profundă pe viața aceasta nedreaptă...
Am deschis ochii și mi-am șoptit:
Sunt Eu!
Doar Eu.
Un fluture care s-a așezat pe o păpădie și a strănutat!
Fulgii păpădiei au zburat în cele patru zări.
Fluturele a murit după o zi...
Dar...primăvara a sosit!
Fluturele a pornit în călătoria lui spre viitor și știe că nu trebuie să atingă păpădia, că trebuie să zboare cât mai mult și cât mai sus, în puținul timp pe care-l are. Să zâmbească, să facă lucruri care-i umplu sufletul de bucurie și să...trăiască!

Pentru voi,
Doar Eu și atât.
Zâmbind în fericirea viitorului meu!
Pentru că am învățat,
Să-mi fac cadou cea mai bună cafea!     
Pentru că am învățat să văd doar...
Cireșele!