Vă amintiți când ați fost fericiți cu adevărat ultima dată?
Vă amintiți când ați râs așa din toată inima?
Vă amintiți când ați simțit cu adevărat că trăiți?
Iată câteva întrebări...ușoare! Sau nu! ( râd eu spre voi)
Cum aș putea să știu ce este fericirea?
Cum aș putea știi când trăiesc cu adevărat?
Poate e o nebunie, dar sunt atâtea momente în viața aceasta ciudată când suntem așa de obosiți încât uităm că trăim. Poate doar închidem ochii la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Trecem prin viață, fără să simțim viața. Respirăm fără să simțim bătaia inimii noastre.
Poate e o nebunie, dar ajungem de multe ori să nu ne dorim decât să treacă încă o zi, și încă o zi și tot așa...oră după oră, minut după minut până ne așezăm în pat să ne odihnim. Iar când ne trezim suntem tot obosiți. Începem iarăși munca așa fiecare în ritmul nostru și iarăși ne gândim: Să treacă!
Poate e o adevărată nebunie, dar vă întreb: Simțim viața? Simțim că trăim?
Ce înseamnă să trăiești?
Să respiri, poate o să ziceți unii dintre voi.
Da, poate doar că nu e numai atât.
Viața înseamnă gândire, viața înseamnă bucurie, viața înseamnă speranță...
A trăi cu bunătate, cu optimism într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai obosiți de viață e ca și când ești un vultur care zboară deasupra norilor pentru a nu-l uda ploaia.
A trăi în fericire e poate cel mai greu lucru pe care-l poate face un om.
De ce? Simplu pentru că fiecare dintre noi vede fericirea într-un anumit fel. E foarte greu să găsești un suflet care să înțeleagă fericirea ta. Iar tu să înțelegi fericirea lui! Fiecare însă trebuie să-i dea celuilalt libertate în fericirea lui. Iată un lucru greu de înfăptuit.
Să te simți liber în fericirea ta alături de cineva.
Să nu simți povara fericirii lui pe umerii tăi.
Să zbori în libertate,
Să râzi în bucuria inimii tale,
Să visezi în culori.
Mă tot întreb de ieri de când am auzit expresia Lumea trăiților, câți dintre noi trăim cu adevărat.
Iată că această expresie nu e a mea, dar cel care a inventat-o nu se supără că am împrumutat-o, e un apropiat al meu. Așa că...
Lumea celor care trăiesc...cam așa s-ar traduce.
Lumea celor care trăiesc cu adevărat, aș zice eu.
Eu cred că a trăi înseamnă mai mult decât a respira.
Înseamnă că simțim lumea.
Că plângem și ne supărăm,
că suferim până la cer,
că apoi ne bucurăm pentru fiecare realizare,
că zâmbim printre lacrimi amare,
că suspinăm în fericire,
că zburăm în iubire.
Cei care-și fac timp și pentru ei sunt cei care trăiesc cu adevărat. Pentru că...
Zâmbesc!
Râd!
Simt fericirea!
Dacă rațiunea îmi spune că trăirea vieții e cel mai ușor lucru, inima strigă: E complicat!
E așa de greu! E așa de cumplit câteodată încât ajungi să faci lucrurile în mod mecanic fără să simți, fără să gândești, fără să trăiești cu adevărat...
Perioade cumplite ale vieții.
Perioade în care nici nu vrei să-ți atingi sufletul cu gândul...
Doar că sunt doar perioade!
Se termină și tot ce ai de făcut este să începi să visezi, să speri și să revii în...Lumea trăiților!
( să nu confundați cu Lumea trăsniților! Vă place, nu? )
Iubiți viața așa cum este ea.
Iubiți pe cei din jurul vostru.
Dați libertate în iubire.
Dați libertate în fericire.
Primiți cu sufletul deschis iubirea și nu mai încercați să schimbați pe nimeni.
Primiți fericirea,
îmbrăcați-vă în bucurie
și trăiți-vă viața frumos, să nu vă fie rușine nici o clipă cu ea.
Doar atunci trăiți cu adevărat.
Într-o săptămână în care fiecare dintre noi ar trebui să fie mai bun,
mai curat în gândire,
mai darnic în fapte,
mai simțitor în trăire...
Eu vă doresc să vă simțiți în Lumea celor care trăiesc!
Pentru voi,
tot Eu.
Vă amintiți când ați râs așa din toată inima?
Vă amintiți când ați simțit cu adevărat că trăiți?
Iată câteva întrebări...ușoare! Sau nu! ( râd eu spre voi)
Cum aș putea să știu ce este fericirea?
Cum aș putea știi când trăiesc cu adevărat?
Poate e o nebunie, dar sunt atâtea momente în viața aceasta ciudată când suntem așa de obosiți încât uităm că trăim. Poate doar închidem ochii la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Trecem prin viață, fără să simțim viața. Respirăm fără să simțim bătaia inimii noastre.
Poate e o nebunie, dar ajungem de multe ori să nu ne dorim decât să treacă încă o zi, și încă o zi și tot așa...oră după oră, minut după minut până ne așezăm în pat să ne odihnim. Iar când ne trezim suntem tot obosiți. Începem iarăși munca așa fiecare în ritmul nostru și iarăși ne gândim: Să treacă!
Poate e o adevărată nebunie, dar vă întreb: Simțim viața? Simțim că trăim?
Ce înseamnă să trăiești?
Să respiri, poate o să ziceți unii dintre voi.
Da, poate doar că nu e numai atât.
Viața înseamnă gândire, viața înseamnă bucurie, viața înseamnă speranță...
A trăi cu bunătate, cu optimism într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai obosiți de viață e ca și când ești un vultur care zboară deasupra norilor pentru a nu-l uda ploaia.
A trăi în fericire e poate cel mai greu lucru pe care-l poate face un om.
De ce? Simplu pentru că fiecare dintre noi vede fericirea într-un anumit fel. E foarte greu să găsești un suflet care să înțeleagă fericirea ta. Iar tu să înțelegi fericirea lui! Fiecare însă trebuie să-i dea celuilalt libertate în fericirea lui. Iată un lucru greu de înfăptuit.
Să te simți liber în fericirea ta alături de cineva.
Să nu simți povara fericirii lui pe umerii tăi.
Să zbori în libertate,
Să râzi în bucuria inimii tale,
Să visezi în culori.
Mă tot întreb de ieri de când am auzit expresia Lumea trăiților, câți dintre noi trăim cu adevărat.
Iată că această expresie nu e a mea, dar cel care a inventat-o nu se supără că am împrumutat-o, e un apropiat al meu. Așa că...
Lumea celor care trăiesc...cam așa s-ar traduce.
Lumea celor care trăiesc cu adevărat, aș zice eu.
Eu cred că a trăi înseamnă mai mult decât a respira.
Înseamnă că simțim lumea.
Că plângem și ne supărăm,
că suferim până la cer,
că apoi ne bucurăm pentru fiecare realizare,
că zâmbim printre lacrimi amare,
că suspinăm în fericire,
că zburăm în iubire.
Cei care-și fac timp și pentru ei sunt cei care trăiesc cu adevărat. Pentru că...
Zâmbesc!
Râd!
Simt fericirea!
Dacă rațiunea îmi spune că trăirea vieții e cel mai ușor lucru, inima strigă: E complicat!
E așa de greu! E așa de cumplit câteodată încât ajungi să faci lucrurile în mod mecanic fără să simți, fără să gândești, fără să trăiești cu adevărat...
Perioade cumplite ale vieții.
Perioade în care nici nu vrei să-ți atingi sufletul cu gândul...
Doar că sunt doar perioade!
Se termină și tot ce ai de făcut este să începi să visezi, să speri și să revii în...Lumea trăiților!
( să nu confundați cu Lumea trăsniților! Vă place, nu? )
Iubiți viața așa cum este ea.
Iubiți pe cei din jurul vostru.
Dați libertate în iubire.
Dați libertate în fericire.
Primiți cu sufletul deschis iubirea și nu mai încercați să schimbați pe nimeni.
Primiți fericirea,
îmbrăcați-vă în bucurie
și trăiți-vă viața frumos, să nu vă fie rușine nici o clipă cu ea.
Doar atunci trăiți cu adevărat.
Într-o săptămână în care fiecare dintre noi ar trebui să fie mai bun,
mai curat în gândire,
mai darnic în fapte,
mai simțitor în trăire...
Eu vă doresc să vă simțiți în Lumea celor care trăiesc!
Pentru voi,
tot Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu