Când ați simțit fericirea în inima voastră?
Când a înflorit în suflet zâmbetul vostru?
Când ați privit chipul drag și i-ați zâmbit în fericire?
Uneori e așa de bine să nu te mai așezi în fața valului, ci să stai în dungă ca apa să treacă pe lângă tine! Când ajungi să înțelegi că în viața aceasta nu pierzi nimic, atunci ajungi la adevărata filozofie a vieții. Știu, o să râdeți de cuvintele mele, dar ele au așa cumva un înțeles profund. Pentru că lucrurile materiale rămân lucruri materiale. Pe acestea le pierzi sau le câștigi și chiar nu au importanță. Dar... când ajungi să-ți pierzi inima, durerea e așa de mare încât ai impresia că nu mai există nimic în jurul tău. Lucrurile însă se așază de la sine, soarele răsare iarăși, iar inima se vindecă și e capabilă să primească. Doar că trebuie răbdareee! (râd, așa din tot sufletul după mult, mult timp)
Suntem capabili să avem răbdare?
Putem suporta durerea cu răbdare?
Reușim prin răbdare să mutăm munții?
Uneori e așa de simplu să ne avântăm, să sărim și să facem lucruri care în acel moment par corecte. Viața ne învață că trebuie să gândim de zece ori un lucru, că e extraordinar dacă ai putea evalua la rece orice ți se întâmplă. Nu știu câți dintre noi avem această putere, știu însă că eu învăț! Nu mi-a fost rușine niciodată să învăț, pentru că eu consider că omul trebuie să învețe toată viața. Trebuie să fie în continuă căutare, a lui, a principiilor care-l ghidează în viață, a valorilor personale și să găsească permanent lucruri noi care-i să ocupe gândul într-un mod plăcut.
Viața ne arată că fiecare dintre noi ne putem îndeplini visele, dacă vrem și dacă muncim. E nevoie de multă muncă dar nu trebuie să avem regrete pentru că munca e ușoară dacă o faci cu plăcere.
Visul, speranța sunt ale fiecăruia dintre noi.
Și nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de cele întâmplate.
Uneori...pierdem.
Alteori...mai facem un pas.
Apoi, pierdem iarăși.
Niciodată însă nu trebuie să renunțăm, pentru că visul...visul este numai al nostru!
Iar visul se poate îndeplini numai cu multă răbdare!
Visul meu, visul meu a fost așa de simplu, dar în același timp așa de complicat.
My dream...
a fost să scriu, să-mi limpezesc gândurile, să aștern puțin din sufletul meu acolo.
Pentru că trebuie să știți că dacă nu puneți suflet în ceea ce faceți, totul e lipsit de sens.
Visul e ceea ce ne dorim o viață întreagă și nu am avut curaj să facem.
E dorință și frică în același timp, e pasiune și teama de eșec.
Împlinirea visului e de cele mai multe ori...curaj nebun!
Dar dacă reușești, atunci ești un nebun frumos!
Viața mi-a arătat că trebuie să nu mă mai gândesc la lucruri inutile,
că fiecare zi în care mă trezesc este frumoasă!
Că frumosul e acolo unde-l vezi tu, nu altul!
Iar liniștea nu ți-o poate da nimeni, dacă nu ți-o faci tu!
Că dansul e al tău.
Și nu contează dacă ești singur în dans,
Pentru că fericirea stă în muzică!
Că atunci când zâmbești viața e mai ușoară.
Și uneori degeaba ai pe cineva lângă tine dacă te simți singură,
Pentru că dacă nu mai auzi muzica iubirii voastre,
Mai bine zici: Bye, bye!
Și gata!
Viața e de cele mai multe ori greu de dus, dar timpul chiar rezolvă totul.
Răbdarea e greu de obținut, ea este o virtute așa cum cred că știți deja și presupune muncă intensă cu tine, cu sufletul și trupul tău. Nimeni nu ne învață să fim răbdători, mai degrabă nerăbdători.
Pentru că acum avem așa de multe surse în care informația vine așa de rapid încât omul a ajuns să fie nerăbdător până și într-o discuție prietenească.
Aud de așa de mulți ani că nu trebuie să limităm cunoașterea... viitorului, încât sunt sătulă!
Nimeni nu limitează pe nimeni, toată tehnologia e super, doar că trebuie să o folosești cu folos și să reușești să mai renunți la ea din când în când. Prea am devenit dependeți de ea.
Până și mie începe să-mi fie nespus de greu!
Mă tot întreb de o vreme ce am face dacă nu am avea așa curent pentru vreo lună de zile?
Oare ce s-ar întâmpla dacă nu mai putem conecta telefoanele, tabletele și toate celelalte?
Oare am ieși în fața casei și am începe să vorbim cu vecinii, sau copii s-ar juca afară cu mingea sau alte jocuri până aproape să se întunece? Chiar e o treagedie așa de mare?
Știu...da, da e greu, deosebit de greu să ne dezvățăm de ceva care ne-a devenit indispensabil, dar vă atrag atenția că dacă noi cei bătrâni am devenit dependenți de ele, ce vor face cei care acum se formează? Cum putem să-i educăm să înțeleagă că răbdarea e necesară în viața aceasta? Cum reușim să le mai imprimăm în suflet principii? Cum o să fie viitorul?
Grele întrebări, grele răspunsuri.
Poate trebuie doar să luăm viața pas cu pas și în fiecare zi să răspundem provocărilor și viața să meargă cumva de la sine. E și acesta un mod de abordare, dar cred totuși că se poate aplica doar pe o perioadă de timp, apoi e obligatoriu să-ți stabilești visul și să lupți cu toată forța pentru a-l îndeplini.
Când reușești să-ți atingi visul mergi mai departe și stabilește un nou VIS!
Doar așa viața ta are sens!
Când ați zâmbit așa din tot sufletul?
Când ați băut cea mai bună cafea din lume?
Când v-ați gândit ultima dată la VISUL vostru?
Ați reușit să-l împliniți?
Fericirea a atins cote maxime când ați înțeles că e capătul?
Dacă da, atunci vă invidiez așa copilărește, nu cu răutate, pur și simplu.
Dacă nu, îmi pare tare rău pentru voi...
Eu...
Am reușit să-mi împlinesc visul!
Scrisul e deja parte din mine. Și e...chiar BINE!
Tocmai am împlinit 1 AN de bloggerit, cum îmi place mie să spun.
La mulți ani, Tehnologie amara!
La mulți, mulți ani!
La mulți ani, mie.
Fiecare cuvânt așternut în acest an în momentele frumoase sau triste ale vieții mele au venit așa cumva din mintea și sufletul meu pentru voi, doar pentru voi.
În fiecare zi îmi spun: Dacă am putut ajuta măcar un om atunci am reușit!
Sunt însă conștientă că m-am ajutat pe mine enorm.
Că m-am schimbat, am devenit puternică cu fiecare rând scris și am reușit să mă pun iarăși pe tocuri!
Le mulțumesc prietenilor mei care m-au sprijinit și care mi-au insuflat încrederea lor.
Vă mulțumesc vouă pentru că vă faceți timp să citiți.
Apropo...cafea mea preferată e cafeaua latte cu vanilie și presar puțină scorțișoară. Am descoperit-o de curând de la o persoană deosebită, un om cu sufletul mare, un om care mi-a câștigat încrederea și prietenia. Căruia îi mulțumesc din suflet că mi-a arătat permanent o altă față a realității.
Sunt deosebit de fericită că pot să-mi fac cadou aceasta cafea, că mi-am luat viața în mâini și că inevitabil am mers înainte.
Și eu, tehnologie amara, vă învăț să zâmbiți din tot sufletul vostru, să găsiți bucurie în lucruri mărunte și să înțelegeți că viața e așa de scurtă încât nu merită să vă consumați ci e obligatoriu...
să încercați să fiți fericiți.
Pentru voi, astăzi în zi de sărbătoare
Eu, Tehnologie amară,
doar Eu.
Când a înflorit în suflet zâmbetul vostru?
Când ați privit chipul drag și i-ați zâmbit în fericire?
Uneori e așa de bine să nu te mai așezi în fața valului, ci să stai în dungă ca apa să treacă pe lângă tine! Când ajungi să înțelegi că în viața aceasta nu pierzi nimic, atunci ajungi la adevărata filozofie a vieții. Știu, o să râdeți de cuvintele mele, dar ele au așa cumva un înțeles profund. Pentru că lucrurile materiale rămân lucruri materiale. Pe acestea le pierzi sau le câștigi și chiar nu au importanță. Dar... când ajungi să-ți pierzi inima, durerea e așa de mare încât ai impresia că nu mai există nimic în jurul tău. Lucrurile însă se așază de la sine, soarele răsare iarăși, iar inima se vindecă și e capabilă să primească. Doar că trebuie răbdareee! (râd, așa din tot sufletul după mult, mult timp)
Suntem capabili să avem răbdare?
Putem suporta durerea cu răbdare?
Reușim prin răbdare să mutăm munții?
Uneori e așa de simplu să ne avântăm, să sărim și să facem lucruri care în acel moment par corecte. Viața ne învață că trebuie să gândim de zece ori un lucru, că e extraordinar dacă ai putea evalua la rece orice ți se întâmplă. Nu știu câți dintre noi avem această putere, știu însă că eu învăț! Nu mi-a fost rușine niciodată să învăț, pentru că eu consider că omul trebuie să învețe toată viața. Trebuie să fie în continuă căutare, a lui, a principiilor care-l ghidează în viață, a valorilor personale și să găsească permanent lucruri noi care-i să ocupe gândul într-un mod plăcut.
Viața ne arată că fiecare dintre noi ne putem îndeplini visele, dacă vrem și dacă muncim. E nevoie de multă muncă dar nu trebuie să avem regrete pentru că munca e ușoară dacă o faci cu plăcere.
Visul, speranța sunt ale fiecăruia dintre noi.
Și nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de cele întâmplate.
Uneori...pierdem.
Alteori...mai facem un pas.
Apoi, pierdem iarăși.
Niciodată însă nu trebuie să renunțăm, pentru că visul...visul este numai al nostru!
Iar visul se poate îndeplini numai cu multă răbdare!
Visul meu, visul meu a fost așa de simplu, dar în același timp așa de complicat.
My dream...
a fost să scriu, să-mi limpezesc gândurile, să aștern puțin din sufletul meu acolo.
Pentru că trebuie să știți că dacă nu puneți suflet în ceea ce faceți, totul e lipsit de sens.
Visul e ceea ce ne dorim o viață întreagă și nu am avut curaj să facem.
E dorință și frică în același timp, e pasiune și teama de eșec.
Împlinirea visului e de cele mai multe ori...curaj nebun!
Dar dacă reușești, atunci ești un nebun frumos!
Viața mi-a arătat că trebuie să nu mă mai gândesc la lucruri inutile,
că fiecare zi în care mă trezesc este frumoasă!
Că frumosul e acolo unde-l vezi tu, nu altul!
Iar liniștea nu ți-o poate da nimeni, dacă nu ți-o faci tu!
Că dansul e al tău.
Și nu contează dacă ești singur în dans,
Pentru că fericirea stă în muzică!
Că atunci când zâmbești viața e mai ușoară.
Și uneori degeaba ai pe cineva lângă tine dacă te simți singură,
Pentru că dacă nu mai auzi muzica iubirii voastre,
Mai bine zici: Bye, bye!
Și gata!
Viața e de cele mai multe ori greu de dus, dar timpul chiar rezolvă totul.
Răbdarea e greu de obținut, ea este o virtute așa cum cred că știți deja și presupune muncă intensă cu tine, cu sufletul și trupul tău. Nimeni nu ne învață să fim răbdători, mai degrabă nerăbdători.
Pentru că acum avem așa de multe surse în care informația vine așa de rapid încât omul a ajuns să fie nerăbdător până și într-o discuție prietenească.
Aud de așa de mulți ani că nu trebuie să limităm cunoașterea... viitorului, încât sunt sătulă!
Nimeni nu limitează pe nimeni, toată tehnologia e super, doar că trebuie să o folosești cu folos și să reușești să mai renunți la ea din când în când. Prea am devenit dependeți de ea.
Până și mie începe să-mi fie nespus de greu!
Mă tot întreb de o vreme ce am face dacă nu am avea așa curent pentru vreo lună de zile?
Oare ce s-ar întâmpla dacă nu mai putem conecta telefoanele, tabletele și toate celelalte?
Oare am ieși în fața casei și am începe să vorbim cu vecinii, sau copii s-ar juca afară cu mingea sau alte jocuri până aproape să se întunece? Chiar e o treagedie așa de mare?
Știu...da, da e greu, deosebit de greu să ne dezvățăm de ceva care ne-a devenit indispensabil, dar vă atrag atenția că dacă noi cei bătrâni am devenit dependenți de ele, ce vor face cei care acum se formează? Cum putem să-i educăm să înțeleagă că răbdarea e necesară în viața aceasta? Cum reușim să le mai imprimăm în suflet principii? Cum o să fie viitorul?
Grele întrebări, grele răspunsuri.
Poate trebuie doar să luăm viața pas cu pas și în fiecare zi să răspundem provocărilor și viața să meargă cumva de la sine. E și acesta un mod de abordare, dar cred totuși că se poate aplica doar pe o perioadă de timp, apoi e obligatoriu să-ți stabilești visul și să lupți cu toată forța pentru a-l îndeplini.
Când reușești să-ți atingi visul mergi mai departe și stabilește un nou VIS!
Doar așa viața ta are sens!
Când ați zâmbit așa din tot sufletul?
Când ați băut cea mai bună cafea din lume?
Când v-ați gândit ultima dată la VISUL vostru?
Ați reușit să-l împliniți?
Fericirea a atins cote maxime când ați înțeles că e capătul?
Dacă da, atunci vă invidiez așa copilărește, nu cu răutate, pur și simplu.
Dacă nu, îmi pare tare rău pentru voi...
Eu...
Am reușit să-mi împlinesc visul!
Scrisul e deja parte din mine. Și e...chiar BINE!
Tocmai am împlinit 1 AN de bloggerit, cum îmi place mie să spun.
La mulți ani, Tehnologie amara!
La mulți, mulți ani!
La mulți ani, mie.
Fiecare cuvânt așternut în acest an în momentele frumoase sau triste ale vieții mele au venit așa cumva din mintea și sufletul meu pentru voi, doar pentru voi.
În fiecare zi îmi spun: Dacă am putut ajuta măcar un om atunci am reușit!
Sunt însă conștientă că m-am ajutat pe mine enorm.
Că m-am schimbat, am devenit puternică cu fiecare rând scris și am reușit să mă pun iarăși pe tocuri!
Le mulțumesc prietenilor mei care m-au sprijinit și care mi-au insuflat încrederea lor.
Vă mulțumesc vouă pentru că vă faceți timp să citiți.
Apropo...cafea mea preferată e cafeaua latte cu vanilie și presar puțină scorțișoară. Am descoperit-o de curând de la o persoană deosebită, un om cu sufletul mare, un om care mi-a câștigat încrederea și prietenia. Căruia îi mulțumesc din suflet că mi-a arătat permanent o altă față a realității.
Sunt deosebit de fericită că pot să-mi fac cadou aceasta cafea, că mi-am luat viața în mâini și că inevitabil am mers înainte.
Și eu, tehnologie amara, vă învăț să zâmbiți din tot sufletul vostru, să găsiți bucurie în lucruri mărunte și să înțelegeți că viața e așa de scurtă încât nu merită să vă consumați ci e obligatoriu...
să încercați să fiți fericiți.
Pentru voi, astăzi în zi de sărbătoare
Eu, Tehnologie amară,
doar Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu