Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte...

Cam rare cei drept, dar sunt.

Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva.

Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?"

Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..."

Cât de uimitoare este viața aceasta.

Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta?

Fiecare moment din perioada aceasta mă surprinde.

Mă uit în jur și-mi dau seama că oricât vreau să le potrivesc, nimic nu se mai potrivește.

Că degeaba îmi doresc ceva că nu se întâmplă, că oricât de mult lupt e degeaba. Și atunci mă întreb cu tristețe de nedescris: Are rost să lupt?

Cât de uimitoare e viața.

În fiecare zi găsim o scuză pentru omul cel drag de lângă noi. Doar că ne înșelăm pe noi, ne amăgim cu bună-știință și ajungem să suferim apoi pentru că imaginația noastră a fost mai presus decât realitatea. Ajungi să te minți frumos în loc să accepți adevărul așa cum este el.

Fiecare clipă din viața pe care o am acum mă surprinde.

Mă uit în jurul meu și-mi dau seama că realitatea este cumplită, dar încerc să văd numai partea bună a lucrurilor, încerc să zâmbesc acolo unde alții ar urla, încerc să glumesc acolo unde alții ar sparge tot. 

Dragoste condiționată...

Mă întreb cu mare tristețe: Oare aceasta mai este dragoste? 

Pot să-mi răspund: Nu, nu este. Este dragostea care-ți spulberă sufletul, care te pune la pământ, care-ți taie aripile și le calcă în picioare. Este dragostea care pustiește inima, care te lasă fără respirație. 

Sunt sentimente călcate în picioare, sunt lacrimi neșterse, sunt vise distruse...

Cât de uimitoare e viața aceasta!

Cât suntem tineri ne aruncăm în vâltoarea vieții cu putere, fără frică, fără să ținem cont de nimeni și de nimic. Credem că totul ni se cuvine, că putem muta munții cu brațele noastre, sau mai rău cu dragostea pe care o putem oferi. Suntem veseli, nu ne lăsăm înfrânți de nimic și continuăm să luptăm pentru dragoste chiar dacă vedem că nu mai are rost. Știm să dansăm, știm să râdem știm să visăm.

Dragostea doare...

Timpul, timpul ne arată că nimic în viață nu ți se oferă gratis. Că oricât de mult iubești, oricâte sacrificii faci nimeni nu le apreciază. Acei oameni...vor și mai mult. 

Am eu o vorbă : Dacă ar putea ți-ar lua și sufletul!  

Unii dintre voi o să vă recunoașteți în cuvintele mele. Sunteți cei ca mine care credeți că dragostea poate sparge bariere, care credeți că puteți schimba pe cel sau cea de lângă voi dacă vă purtați ca la carte, care încercați să faceți imposibilul să devină posibil.

Dragoste doare și doare rău de tot!

Pentru că trebuie să învățați că nu puteți schimba pe nimeni, că omul așa cum este el educat așa va rămâne. Nimeni nu se schimbă pentru nimeni, ci doar vrea să-l facă pe celălalt să se simtă inutil în dragoste. Și o face cu atâta talent încât e foarte posibil să crezi prostiile lui sau ale ei.

Uită însă un singur lucru. Unul important:

Cât de uimitoare e viața aceasta!

Vedeți voi, viața ne maturizează. Clipele trec și noi nu mai suntem tineri. Nu mai credem în dragostea pentru totdeauna. Începem să vedem adevărata față a celui de lângă noi. Judecăm altfel faptele, începem să ne prețuim pe noi pentru ceea ce suntem. 

Iar uneori avem curajul să spunem: "Nu. Nu sunt cum spui tu. Nu sunt eu cea pe care tu o jignești. Sunt eu, doar eu și sunt un om bun indiferent ce spui. Tu, doar tu esti egoist în dragostea ta."

Când ajungeți să înfruntați realitatea atunci să știți că v-ați maturizat. 

Că viața aceasta uimitoare v-a arătat că aveți puterea să treceți prin durerea dragostei și să deveniți mai curați, mai buni și de ce nu mai iubitori!

Nu contează că inima ta este spulberată, nu contează că privești în gol fără să poți să scoți nici un cuvânt, chiar nu contează. Pentru că timpul vindecă inima. Chiar dacă rămâne cicatricea ea nu se vede! O știi doar tu...

Maturitatea dragostei tale...

E momentul în care reușești să-l accepți pe cel de lângă tine așa cum este, fără să-ți mai dorești să-l schimbi. Să încerci să fii fericit singur și împlinit și atunci poți da mai departe fericirea și mulțumirea.

Să zâmbești celor din jur și să-i ajuți cu tot ce poți și astfel să-ți mângăi inima rănită. Să-ți îmbrățișezi copii înainte de culcare, să le șoptești la ureche în timp ce dorm cât de mult îi iubești, ca șoapta ta să se imprime în sufletul lor și să nu se șteargă niciodată.

Dragostea...nu e un accident!

Dragostea e sentimentul acela atât de adânc pe care-l ai pentru cineva. Nu se poate măsura pentru că dragostea adevărată ar trebui să se redescopere în fiecare zi, să pâlpâie ca o flacără și să nu se stingă niciodată. E dorința aceea de a împărți totul cu acea persoană, e bunătate, e frumusețe, e magie!

Cât de uimitoare e viața!

Ne pune la pământ pentru că știe că ne putem ridica, ne dă tristețe pentru că știe că lacrimile noastre sunt sărutate, ne dă gânduri bune și ne face înțelepți pentru că trebuie...

Să avem demnitate.

Să putem înfrunta lumea.

Să ne împăcăm cu sufletul nostru.

Să ne vindecăm inima.

Să acceptăm înfrângerea ca să putem lupta încă o dată, dar nu pentru cineva, doar pentru noi.

Și...să nu mai spunem nimănui: Ai nevoie de mine!

Ci...

M-am maturizat, doar Eu am nevoie de mine!

Pentru voi,

           Eu