Sportul, un moft sau nu?

Dacă cineva îmi spunea în urmă cu un an că o să fac sport îi spuneam că e...dus! Așa cu mintea.
Că visează, că vorbește de altcineva nu de mine.
Nu mă vedeam deloc făcând sport. Ce să alerg...
Eu? Eu nu alergam nici măcar după mijloacele de transport!
Dar viața aceasta ciudată m-a determinat să fac sport.
O să râdeți, dar am început să alerg de nervi!
De nervi pe viața aceasta așa de nedreaptă, de supărare.
Așa pur și simplu. A fost o descărcare. Îmi repetam în minte tot ce-mi venea, cele mai urâte cuvinte pe care nu le puteam rosti, că de... nu se cade. ( râd, că nici măcar în gând nu puteam rosti cuvinte foarte urâte!!!)
Alergam pe bandă până simțeam că inima mea o ia razna, că nu mai pot respira...
Reveneam la 6 și mergeam pe bandă până când mintea mi se limpezea, furia trecea, oboseala acumulată în câteva zile dispărea cu totul.
Nu vă puteți imagina cât de bine mă simțeam.
Cumva mă eliberam total de toate problemele care mă chinuiau.
Eee...dar încet a început să-mi placă!
Și iată-mă pe mine, anti-talentul la sport, făcând sport.
De ce anti-talent? Păi stați să vă povestesc. În liceu după ce m-am lovit de lada aceea peste care trebuia să sărim, mi-a spus domnul profesor (săracul, parcă îl văd! râd din toată inima)
"Tu stai pe bancă, nu te mai chinui!!"
Eram cu adevărat anti-talent. Nu râdeți, chiar eram. Nici acum nu excelez, dar nu mă las.

Astăzi însă după șase luni de făcut sport sunt super!
Zic tuturor că sportul m-a schimbat cu desăvârșire.
Îmi luminează mintea, îmi limpezește gândurile și ce să mai spun arăt bineee!
Nu pentru cineva, să nu înțelegeți greșit, pentru mine, doar pentru mine.
Uneori cei din jurul meu mă mai întreabă așa mustăcit: "Te duci la sală?"
Și eu zâmbind le spun: "Nu acum în perioada aceasta când e așa de frumos afară. Acum alerg pe lângă lacul meu bătrân, care-mi poate auzi supărările și tristețile inimii mele."
Alergi? mă-ntreabă neîncrezători.
Râd. Râd așa cum n-am mai râs de multă vreme.
Nu pentru că sunt fericită, fericirea e așa de greu de găsit, ci pentru că mă simt bine în corpul meu. Pentru că simt că sportul mi-a schimbat viața în bine.
Pentru că m-a făcut să fiu mai hotărâtă, mai determinată să-mi continui viața în ciuda tuturor, să văd binele acolo unde restul lumii vede numai răutatea și să zâmbesc băgându-i în ceață pe toți!
Ei, vedeți ce simplu este?

Astăzi am auzit câteva cuvinte frumoase:
Problema e doar o scuză de a găsi rezolvarea!
Cât de mult mi-a plăcut.
Cum văd eu...indiferent ce problemă ai, grea sau ușoară nu ea este importantă. E deosebit de interesant cum găsești rezolvarea, cât de determinat ești să nu renunți până ajungi la răspuns.
Vedeți voi, acestea sunt cuvinte înțelepte care m-au făcut astăzi să-mi văd în altă lumină problemele. Să găsesc soluții noi și să sar de pe scaun când mi-am dat seama că uneori rezolvarea e în fața ochilor mei!

Mă bucur de fiecare dată când văd că în sfârșit se mai schimbă și în țara aceasta a mea, minunată, mentalitatea. Cam încet ce-i drept, dar se schimbă.
Tot mai mulți oameni au început să fie atenți la mâncare și să facă sport.
În fiecare seară ne întâlnim și alergăm. Nu ne cunoaștem. Fiecare își vede de treaba lui, dar ne salutăm, ne zâmbim, poate pentru că avem aceeași pasiune, poate că într-un fel sau altul am intrat așa într-o comunitate...Sentimentul e copleșitor.
De ce? șoptiți voi.
Pentru că am reușit încă o dată să mă ridic, să lupt, să găsesc oameni pentru care...exist!

Alerg pe lângă bătrânul lac și-i povestesc, și-i explic ceva ce nu înțeleg nici eu.
Alerg printre florile de câmp...
Când nu mai pot, merg, merg până când pot alerga iarăși.
Și când mă opresc știu că a mai trecut o zi din viața mea.
Privesc apusul soarelui în liniștea întreruptă de broaștele de pe bătrânul meu lac și apoi mă îndrept spre...locul în care mi-am găsit liniștea sufletească.
Într-una dintre zilele trecute mi-a trecut prin minte să particip la un cros, dar nu am avut curajul. Trebuie să-mi depășesc limitele. Încă lucrez la asta...în fiecare zi!
Așa că...

Și ca să termin așa într-un mod simpatic, mă întreb pe mine: Sportul este un moft sau nu?
În urmă cu un an spuneam că e moft, clar. Că te duci la sală ca să-ți faci câteva poze, că alergi așa de nebun pentru că nu ai ocupație!!!
Acum, vă spun că nu e moft, este un stil de viață și încă unul sănătos.
Că te disciplinează.
Că te face fericit.
Zâmbești și altfel vezi lucrurile.
Că împarți veselie în jurul tău, că luminezi și îi faci pe toți invidioși. Și dacă în urmă cu câteva luni râdeau de tine, astăzi te întreabă... unde faci sport? Și le răspunzi. Îi chemi pentru că sportul nu te face egoist, dimpotrivă vrei să dai. Să dai din fericirea ta și altora!

Și încă ceva foarte important, când nu faceți sport ieșiți la plimbare, o să descoperiți lucruri așa de frumoase care o să vă încânte sufletul.
Astăzi din plimbarea mea, vă ofer una dintre pozele făcute de mine.
Sunt cu adevărat mândră de ea.
Nu e prelucrată.
E făcută cu telefonul.
Mă laud, dar ce să fac dacă sunt...grozavă!!!

Pentru voi,
         doar Eu.