Treceți la conținutul principal

The Wind...

M-am întrebat deseori dacă tot ce se întâmplă în viața aceasta e întâmplător.
Nu am avut puterea și curajul să recunosc nici măcar în sinea mea că nimic nu e întâmplător, că dacă un lucru trebuie să se întâmple el cu siguranță se va întâmpla. Astăzi a fost unul din momentele acelea când am văzut cu surprindere că iarăși se așază lucrurile.
E uimitor cum totul are o logică în universul acesta, dar și în universul meu, al tău...al vostru.

Mi-a fost foarte greu să scriu în ultimul timp. Cumva furia mi-a răscolit sufletul, mi-a întunecat cuvintele și acestea nu au mai ieșit la lumină. Dar o decizie luată în ultimul moment a schimbat totul.
A fost un moment frumos în care am întâlnit oameni deosebiți.
Am făcut un pariu că o să mă duc și nu mă cunoaște nimeni, prietena mea mi-a spus că e un lucru imposibil. Și...a avut dreptate. Dar nu m-am întristat, pentru că eram acolo să văd, să învăț și să cunosc oameni care au aceeași pasiune.

Am scris așa de mult despre libertate, despre felul în care trebuie să te simți liber. Astăzi însă a fost prima dată în viața mea când după mult, mult timp m-am simțit liberă din toate punctele de vedere. Vedeți voi libertatea umană este cumva îngrădită de tot ce ne înconjoară. De oameni în general, de  reguli care sunt învechite, de idei greșite, total greșite. Este atât de greu să-ți găsești libertatea de a fi tu, tu cel adevărat. Ne înconjurăm de o imagine pe care o vor cei din jurul nostru să o vadă, de cele mai multe ori. Și ne pierdem, ne pierdem pe noi cei adevărați.
Astăzi nu a contat că eram înconjurată de oameni care m-au cunoscut în altă ipostază, a contat că nu am vrut să ascund adevărata persoană. Poate de aceea am simțit libertatea...

E ciudat, este prima dată după mult, mult timp când sunt liniștită și mulțumită de mine.
Viața mi-a arătat că toată munca mea de 20 de ani a dat roade bune.
Că am format tineri de nădejde.
Că am format caractere puternice.
Ce poate fi mai frumos decât acest lucru?
Cum să nu fiu fericită?
Iar fericirea aceasta m-a făcut să deschid cu încredere unealta de scris și să aștern iarăși cuvintele.
Acum...nu se mai opresc! ( râd așa din tot sufletul)

Tânăra generație are o deschidere mai mare spre libertate. Sunt mai liberi în gândire, pot să-și exprime sentimentele mai ușor decât noi și reușesc de multe ori să ne surprindă cu felul matur în care gândesc. Există însă și tentația aceea așa de mare să cadă în libertinaj, dar astăzi mai mult ca altădată am văzut copii maturi, tineri care își știu așa de bine cale, tineri care visează, care un scop în viața aceasta și se străduiesc din tot sufletul să-l realizeze.
Sunt deosebit de mândră de fiecare dintre cei trei tineri cu gândire matură, care astăzi m-au impresionat...Pentru că trebuie să recunosc eu mă uitam la ei și îi vedeam în sala de clasă, în bancă, cu privirea aceea care dorește să cuprindă întreaga învățătură a lumii acesteia.
Cu siguranță nu și-au dat seama, dar eu i-am privit cu...dragoste de mamă.

Credeți că în viață ni se întâmplă lucruri întâmplătoare?
Nu, niciodată. Totul e cumva acolo să se potrivească.
Aveam nevoie de ceva care să mă facă să cred, care să mă inspire, să-mi dea aripi să zbor. Și iată că am primit într-un fel uimitor bucuria de a vedea tineri preocupați de frumos, care au făcut o impresie bună și care nu s-au simțit cu nimic stânjeniți de oamenii din jurul lor. Oameni cu multă experiență, de care trebuie să recunosc eu sincer m-am temut. Dar...

Una dintre cele mai frumoase provocări a fost să ne gândim ce am vrea să fim în cazul în care am putea schimba ceva. Fiecare a spus ce a crezut. Eu...m-am gândit și m-am răzgândit de foarte multe ori până mi-a venit rândul. Iar când a fost momentul meu...am răspuns simplu:
Vânt. Vânt și atât, fără explicații!
Nu mi-au cerut explicații...
Nici nu puteam să le ofer.
E așa de greu să poți explica ceva așa de simplu.
Vântul, vântul poate să adie, adică să mângâie, dar vântul poate să zdrobească în același timp.
El este așa de tăcut câteodată, dar atât de zgomotos altădată. Este cel care poartă norii, este cel care poartă picăturile de ploaie, este cel care împrăștie sau adună, e...interesant!
Vântul este cel care este peste tot, el poartă șoapte de iubire, el poartă strigătul de disperare sau suspinele.
El vede acolo unde oamenii nu văd.
El bate la geamul copilului meu și-l privește cum stă aplecat asupra tastaturii încercând să uite chipul mamei...
El îl îmbrățișează cu drag de fiecare dată când iese din casă și-i poartă de grijă.

Mi s-a atras atenția că vântul poate fi și uragan.
Așa e...doar că uraganul se formează din diverse motive.
Ciudat e că în urmă cu exact un an prietena mea bună mi-a spus că sunt într-un uragan și o să scap până la urmă. Am râd de această expresie. Astăzi, îmi dau seama că-mi doresc să mă las în seama uraganului, să sfărâm tot ce-mi stă în cale, ca apoi să mă liniștesc și...să fiu eu.

Libertatea e un lucru greu de obținut.
E nevoie să lupți cu tine, cu sufletul tău, cu mentalități învechite și să înfrunți cu demnitate pe cei din jurul tău.
Când însă reușești poți spune:
Așa sunt eu,
Vântul blând care adie, care se joacă, care mângâie!
Prin florile de câmp,
Prin trifoiul care a înflorit!

Pentru voi,
              Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat