Treceți la conținutul principal

It's time...

V-ați simțit vreodată singuri în lumea aceasta mare?
Ați stat pe loc într-o mulțime în continuă mișcare?
Ați privit fără să vedeți?

Așa am rămas eu după o întâlnire întâmplătoare...
Mă tot întreb de atunci:
Ce este întâmplător în viața aceasta?
Viața mi-a demonstrat că toate au un rost.
Și atunci să sper? Să cred? Să am încredere că într-o zi o să fie iarăși lângă mine?
Greu...atât de greu.
Nici măcar în cele mai groaznice vise nu vă puteți imagina, dar eu sunt un om care și-a promis că zâmbește, că înfruntă fiecare încercare cu râsul acela din toată inima. Și asta vreau să fac, spre uimirea unora, sau în ciuda altora!( încerc să trag cu ochiul! nu prea îmi reușește, dar ce să faci!)

Trebuie să vă spun că mi-am cumpărat și volumul III al cărții 1Q84 de Haruki Murakami.
Și normal l-am citit.
Dar de data aceasta, sincer, nu m-am grăbit.
Am vrut să o citesc așa domol, încetișor. Să o savurez!
Sunt multe lucruri care m-au pus pe gânduri, sunt multe idei care zile întregi nu mi-au dat pace, dar sfârșitul...Sfârșitul a fost fenomenal!
De ce mi-a plăcut cartea?
Păi să vedem...
A surprins așa de bine puterea gândului și a iubirii curate, care străbate timpul și care îi aduce împreună pe cei doi protagoniști.
Are un fir logic.
Prezintă destine paralele care la un moment se întretaie.
Se citește ușor, dar în același timp te pune pe gânduri.
Prezintă viața reală, de o realitate dură, dar în paralel o altfel de lume în care totul se bazează pe sentimente și trăiri.
Iar timpul este văzut dintr-o altă perspectivă.

Timpul...
Noi vedem timpul ca o linie în care avem trecut, prezent și viitor.
Dar dacă timpul nu e așa, ci are o formă oarecare, care se poate schimba în fiecare moment?
Dacă puterea gândului nostru schimbă totul în viața noastră?
E posibil?
Iată o idee care apare în carte și nu-mi dă pace.
Știu deja că puterea gândului e foarte mare.
Știu că dorințele noastre puternice se realizează într-un fel sau altul, dar timpul?
E posibil?

Vă recomand cartea încă o dată pentru felul în care este scrisă, pentru felul în care urmărește destine, pentru gândirea simplă a unor personaje. (Eu personal am învățat multe lucruri)
Vedeți voi, pentru asta îmi place să citesc.
Pentru că pot gândi, că pot să-mi imaginez, că pot corela lucrurile între ele.
Cât de important e? Foarte.
De ce? Pentru că-mi pun mintea în mișcare și simt că trăiesc!
Simplu. Nu?

Timpul...
Timpul șterge din amintirea noastră multe lucruri, dar iubirea rămâne acolo nealterată.
Timpul zboară și noi îmbătrânim, dar depinde doar de noi dacă îmbătrânim frumos sau nu!
Uneori am considerat timpul ca un dușman al meu, pentru că-mi doream ceva foarte mult și știam că nu e timpul! Astăzi, știu că timpul nu e vinovat pentru nimic, vinovați suntem noi oamenii pentru că atunci când îți dorești ceva lupți să obții și gata, ca și când nu mai ai timp deloc! 
Sau mai bine zis: S-a sfârșit timpul!

Așa că...
Trăiește clipa ca și când timpul se sfârșește mâine!
Trăiește clipa frumos, fără să-ți fie rușine de faptele tale.
Trăiește intens fiecare sentiment pe care-l ai, lasă-l să-ți cuprindă sufletul, inima și mintea.
Nu te uita în urmă, nu căuta vinovați, nu plânge după nimeni. 
Orice om se poate înlocui, inclusiv tu!

Iubește...
Iubește așa cum n-ai iubit în viața ta.
Iubește cu mintea și lasă să treacă totul pe lângă suflet.
Nu plânge din iubire, nu există iubiri mari, sunt doar iubiri.
Nu plânge după nimeni, nu te merită dacă nu te prețuiește.
Cu siguranță o să plângă când o să vadă că te-a pierdut.
Sau nu...

Așa că... 
iubește fără regrete, fără tristețe, doar cu zâmbetul pe buze, simpatic!
Și...ia-o încet, foarte încet,
Astfel să simtă că-i sare inima din piept,
Că înnebunește,
Că vrea să fie o viață cu tine!
Iar TU privește și râzi din tot sufletul,
Pentru gluma spusă,
pentru că...
Viața e ciudată și nu există garanția unei vieți împreună decât dacă faci foarte multe compromisuri,
Iar acele compromisuri dor!
Dor atât de tare încât distrug iubirea.
Și atunci?
Ia viața așa cum e,
Fără garanția unei vieți împreună,
Cu trăirea și simțirea fericirii în fiecare zi din viața ta.

Și iubește...
Iubește așa cum n-ai mai iubit în viața ta!
Iubește viața,
Iubește persoanele de lângă tine, 
Iubește florile, munții...totul.
Doar iubește.

Pentru voi,
            Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...