Treceți la conținutul principal

Liniște...

Sunt oameni care știu să se bucure de viață. Sau poate...( râzând așa simpatic spre voi) majoritatea știu să se bucure. Eu, din păcate, nu am știut și încă nu știu.
Hei! să nu vă gândiți că fac cine știe ce!
Bucuria de a sta liniștită într-un anumit loc, să savurez cafeaua!!!
Să simt că e liniște și fericire în ochii celor din jurul meu.
Nici măcar asta nu am știut!

Știu, știu ridicați din sprâncene, de ce nu am fost liniștită?
Habar nu am.
Cred că din dorința puternică de a-i face pe toți fericiți, am uitat pur și simplu să fiu eu fericită.
Poate că trăind alături de familie, cu greutățile specifice tării acesteia minunate, am uitat să râd.
Iar dacă eu am uitat...cei din jurul meu au avut impresia că nu știu să râd.

Dar eu ȘTIU!!!
Și astăzi, după un an de zile, am descoperit cu uimire că râd din tot sufletul, că învăț să mă bucur de fiecare clipă fericită  petrecută.
Mi-am dat seama cu uimire că nimeni nu te face fericit, dacă tu nu vrei să fii fericit!
Cam greu, recunosc, dar ce să faci!
Mai am momente când nefericirea pune stăpânire pe inima și sufletul meu, dar cu ea sunt învățată, așa că știu cum să o ascund, știu cum să scap de ea.
Însă...liniștea, bunătatea, fericirea și bucuria sunt așa de noi pentru mine încât mi-e greu să stăpânesc emoția găsirii lor.
Interesant, nu?

Pentru că am lipsit cam mult de la scris e pentru că sunt liniștită și fericită de fiecare lucru pe care-l descopăr. Sunt asemeni copiilor care primesc cel mai frumos dar de la Moș Crăciun. E fericirea aceea copilărească, e liniștea și bucuria când văd în jurul meu că toată lumea are zâmbet pe față. Nu există stres, nu este nimeni care să-ți reproșeze nimic...

Vedeți voi, e așa de greu să trăiești lângă omul drag și să simți permanent că nu faci ceva bine, că tot ce gândești, vorbești e greșit, sau îl poate cumva supăra. Ajungi să te schimbi pe tine pentru a-l mulțumi și...surpriză: Nu o să-l mulțumești niciodată!
Astăzi știu care este motivul nemulțumirii lui: E pur și simplu egoist.
Dar mi-a trebuit mai mult de un an să văd, nu...nu să văd, cred că am văzut tot timpul! Mai degrabă să accept acest fapt. E așa de greu să vezi adevărata față a cuiva.
Eu...eu nu am putut vedea!
Pentru că nu am privit  doar partea bună, pentru că am iubit cu inima și sufletul.
Dar...nu regret. (Râd așa din toată inima)
De ce? șoptiți voi.
Pentru că a fost o altă perioadă a vieții mele cu bune, cu rele și m-a întărit sufletește extraordinar. Am devenit puternică, chiar dacă în momentele acelea nu mi-am dat seama de acest lucru.
Iar puterea aceea, m-a adus spre voi!
Așa că...
Vă salut din călătoriile mele și promit că în zilele următoare o să scriu despre locurile minunate vizitate.
       Mihaela




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…