Am revenit!
Păi dacă am scris de petrecerea de pensionare, toți prietenii mei m-au scos în oraș ca să-mi spună că mai e mult până la pensionare și dacă-mi doresc așa de mult ei o să-mi organizeze în fiecare an câte o petrecere! Simpatic, nu?
Sincer m-am distrat de minune de comicul situației și nu am mai avut timp să scriu!
Dar...mi-am făcut timp să încep cu adevărat prima mea carte. Am lăsat deoparte tot ce am scris până acum și mi-am deschis un fișier nou și am început! Nu știu dacă se va materializa, dar sunt tare mândră de mine că am început.
Știu, știu o să râdeți, dar eu cred că primul pas este cel mai greu. Sau pentru mine este, poate pentru alții, nu. Însă de fiecare dată când reușesc să fac primul pas, apoi...dansez! Simpatic, nu?
Ce vreau să spun este că ne este greu să facem lucruri noi, dar dacă reușim să trecem peste un plan psihologic, atunci nu ne mai poate opri nimeni și nimic.
Eu, nu mă pot plânge că am inspirație cât o sută, doar că niciodată nu mi-am făcut timp!!!
Astăzi aș vrea însă să vă propun o temă care în ultimul timp mie mi-a dat tare multă bătaie de cap.
Uimește-ne! strigați voi.
Păi...e vorba de a înșela.
Iară ți-au venit idei trăsnite, râdeți voi.
Poate o să vi se partă ciudat, dar mă tot gândesc care este diferența de gândire între un bărbat și o femeie în privința înșelării. O viață întreagă am crezut din tot sufletul meu că nu contează ce ești că a înșela este...a înșela și gata. Acum...
Dar hai să vedem dacă pot fi logică în gândirea mea.
În primul rând a înșela cred că înseamnă a păcăli pe cineva, sau pe tine, cine știe! Cred că a păcăli e cea mai simplă definiție care mi-a venit în cap. Astăzi nu am chef să caut în DEX!!!
Bun...
Iubesc pe cineva. Sunt cu el/ea. Ok. Dar îl/o înșel.
Păi eu îmi pun întrebarea: De ce?
1. Nu am rezistat tentației. Sau dacă pot de ce nu! Cred că e tipic bărbătesc.
2. Pentru că acasă nu am avut ce-mi trebuie și caut altceva.
3. Așa am vrut. Așa am simțit.
Acum întrebarea mea, de femeie, e dacă vrei să înșeli de ce mai stai într-o relație? Nu e mai simplu să fii singur sau singură? Oare nu te păcălești pe tine mai mult decât îl păcălești pe celălalt?
Sau te gândești numai câte ai de pierdut dacă ieși din relația aceea. Poate că relația îți dă confortul. Cineva are grijă de tine. Ai pe cine să-ți verși nervii. Are cine să-ți facă mâncare, curățenie...bla, bla.
Așa că o ieșire din când în când, ce contează! (sunt simpatică! dar e așa de real. tipic bărbătesc)
Dar oare nu te gândești că distrugi totul în jurul tău?
Nu conștientizezi că îi distrugi sufletul celei care te iubește. Care este în relație cu tine pentru că-și pune sufletul în fața ta. Ea este cea care te iubește, care face orice ca tu să fii fericit. Și tu?
Tu ce faci? Distrugi totul cu infidelitatea ta. O distrugi pe ea și...
Urăsc gândirea aceasta. Chiar o urăsc. Știu, știu am trăit în lumea mea de vis în care familia era bazată pe iubire între soți, respect și înțelegere. Dar viața aceasta nenorocită m-a scos din lumea mea magică și mi-a arătat că nimic nu e ceea ce pare, că-ți poate fi distrus sufletul într-o fracțiune de secundă și nimeni și nimic nu mai poate repara ceva.
Ideea că acasă nu ai ce-ți trebuie, mie mi se pare fenomenală.
Cred că e minciuna perfectă.
Știți de ce?
Pentru că nimeni nu te ține legat.
Domnule, dacă nu-ți place drum bun, cale bătută!
Dar nu nenoroci o viață sau mai multe, cu minciuni înșirate, cu o victimizare care nu-și are locul.
Nu îți stă bine!
Iar femeia care acceptă această minciună e, din perspectiva mea, jalnică.
Păi femeie, crezi că dacă te minte frumos și înșală cu tine, nu o mai face și cu altcineva. Dacă nu se desparte de "scorpia" de acasă, nu e că-i este frică că pierde tot, îi este frică că "scorpia" nu-l mai îngrijește ca pe un copil!!!
Așa că deschide bine ochii că nu o lasă el pe "scorpie"!
Ironia este că dacă află "scorpia", îl lasă ea!
Dacă ai curajul să spui: am înșelat că așa am vrut, așa am simțit în momentul acela. Sincer, nu am nici un cuvânt împotrivă. Dacă reușești să spui acest lucru cine știe...poate iubita ta, drăguță, te poate ierta. Măcar ai puterea să zici adevărul. Ai cum îmi place mie să spun: coloană vertebrală!
Vezi tu ce se intâmplă după!
Cândva, demult, v-am spus că sunt o femeie aspră și așa sunt, chiar dacă nu par. Sunt tristă că oamenii mint, că toți din jurul meu nu au avut curajul să-mi spună adevărul. Sunt așa de sigură că dacă măcar un om ar fi vorbit, astăzi totul era diferit.
Dar oamenii sunt oameni, de cele mai multe ori nu-i interesează decât propria persoană.
Greu găsești oameni pe care să te bazezi, care să te ajute atunci când ai nevoie, nu după!
Durerea care o simți în suflet e pentru minciună, mai mult decât pentru acel înșelat.
E pentru zilele acelea în care ai fi făcut totul doar să fie bine. E pentru nedreptatea vieții.
E greu să treci peste durere, dar nu imposibil. Doar că nu mai ai încredere în nimeni. Nu mai crezi în basme, nu mai trăiești în lumea magică ci în realitatea cruntă a vieții.
Și învățăm, tu... și tu și eu, să privim cu atenție sporită de o mie de ori în jurul nostru, să vedem fiecare gest făcut, să distingem bunătatea de iubire, să vedem ticăloșia din start și să nu ne mai apropiem de ea și să nu mai avem încredere!
Ne-am maturizat!
PS. Vedeți era mai frumos să vorbesc despre pensionare!
O imagine din plimbările mele pe lângă bătrânul meu lac.
Pentru voi,
Mihaela
Păi dacă am scris de petrecerea de pensionare, toți prietenii mei m-au scos în oraș ca să-mi spună că mai e mult până la pensionare și dacă-mi doresc așa de mult ei o să-mi organizeze în fiecare an câte o petrecere! Simpatic, nu?
Sincer m-am distrat de minune de comicul situației și nu am mai avut timp să scriu!
Dar...mi-am făcut timp să încep cu adevărat prima mea carte. Am lăsat deoparte tot ce am scris până acum și mi-am deschis un fișier nou și am început! Nu știu dacă se va materializa, dar sunt tare mândră de mine că am început.
Știu, știu o să râdeți, dar eu cred că primul pas este cel mai greu. Sau pentru mine este, poate pentru alții, nu. Însă de fiecare dată când reușesc să fac primul pas, apoi...dansez! Simpatic, nu?
Ce vreau să spun este că ne este greu să facem lucruri noi, dar dacă reușim să trecem peste un plan psihologic, atunci nu ne mai poate opri nimeni și nimic.
Eu, nu mă pot plânge că am inspirație cât o sută, doar că niciodată nu mi-am făcut timp!!!
Astăzi aș vrea însă să vă propun o temă care în ultimul timp mie mi-a dat tare multă bătaie de cap.
Uimește-ne! strigați voi.
Păi...e vorba de a înșela.
Iară ți-au venit idei trăsnite, râdeți voi.
Poate o să vi se partă ciudat, dar mă tot gândesc care este diferența de gândire între un bărbat și o femeie în privința înșelării. O viață întreagă am crezut din tot sufletul meu că nu contează ce ești că a înșela este...a înșela și gata. Acum...
Dar hai să vedem dacă pot fi logică în gândirea mea.
În primul rând a înșela cred că înseamnă a păcăli pe cineva, sau pe tine, cine știe! Cred că a păcăli e cea mai simplă definiție care mi-a venit în cap. Astăzi nu am chef să caut în DEX!!!
Bun...
Iubesc pe cineva. Sunt cu el/ea. Ok. Dar îl/o înșel.
Păi eu îmi pun întrebarea: De ce?
1. Nu am rezistat tentației. Sau dacă pot de ce nu! Cred că e tipic bărbătesc.
2. Pentru că acasă nu am avut ce-mi trebuie și caut altceva.
3. Așa am vrut. Așa am simțit.
Acum întrebarea mea, de femeie, e dacă vrei să înșeli de ce mai stai într-o relație? Nu e mai simplu să fii singur sau singură? Oare nu te păcălești pe tine mai mult decât îl păcălești pe celălalt?
Sau te gândești numai câte ai de pierdut dacă ieși din relația aceea. Poate că relația îți dă confortul. Cineva are grijă de tine. Ai pe cine să-ți verși nervii. Are cine să-ți facă mâncare, curățenie...bla, bla.
Așa că o ieșire din când în când, ce contează! (sunt simpatică! dar e așa de real. tipic bărbătesc)
Dar oare nu te gândești că distrugi totul în jurul tău?
Nu conștientizezi că îi distrugi sufletul celei care te iubește. Care este în relație cu tine pentru că-și pune sufletul în fața ta. Ea este cea care te iubește, care face orice ca tu să fii fericit. Și tu?
Tu ce faci? Distrugi totul cu infidelitatea ta. O distrugi pe ea și...
Urăsc gândirea aceasta. Chiar o urăsc. Știu, știu am trăit în lumea mea de vis în care familia era bazată pe iubire între soți, respect și înțelegere. Dar viața aceasta nenorocită m-a scos din lumea mea magică și mi-a arătat că nimic nu e ceea ce pare, că-ți poate fi distrus sufletul într-o fracțiune de secundă și nimeni și nimic nu mai poate repara ceva.
Ideea că acasă nu ai ce-ți trebuie, mie mi se pare fenomenală.
Cred că e minciuna perfectă.
Știți de ce?
Pentru că nimeni nu te ține legat.
Domnule, dacă nu-ți place drum bun, cale bătută!
Dar nu nenoroci o viață sau mai multe, cu minciuni înșirate, cu o victimizare care nu-și are locul.
Nu îți stă bine!
Iar femeia care acceptă această minciună e, din perspectiva mea, jalnică.
Păi femeie, crezi că dacă te minte frumos și înșală cu tine, nu o mai face și cu altcineva. Dacă nu se desparte de "scorpia" de acasă, nu e că-i este frică că pierde tot, îi este frică că "scorpia" nu-l mai îngrijește ca pe un copil!!!
Așa că deschide bine ochii că nu o lasă el pe "scorpie"!
Ironia este că dacă află "scorpia", îl lasă ea!
Dacă ai curajul să spui: am înșelat că așa am vrut, așa am simțit în momentul acela. Sincer, nu am nici un cuvânt împotrivă. Dacă reușești să spui acest lucru cine știe...poate iubita ta, drăguță, te poate ierta. Măcar ai puterea să zici adevărul. Ai cum îmi place mie să spun: coloană vertebrală!
Vezi tu ce se intâmplă după!
Cândva, demult, v-am spus că sunt o femeie aspră și așa sunt, chiar dacă nu par. Sunt tristă că oamenii mint, că toți din jurul meu nu au avut curajul să-mi spună adevărul. Sunt așa de sigură că dacă măcar un om ar fi vorbit, astăzi totul era diferit.
Dar oamenii sunt oameni, de cele mai multe ori nu-i interesează decât propria persoană.
Greu găsești oameni pe care să te bazezi, care să te ajute atunci când ai nevoie, nu după!
Durerea care o simți în suflet e pentru minciună, mai mult decât pentru acel înșelat.
E pentru zilele acelea în care ai fi făcut totul doar să fie bine. E pentru nedreptatea vieții.
E greu să treci peste durere, dar nu imposibil. Doar că nu mai ai încredere în nimeni. Nu mai crezi în basme, nu mai trăiești în lumea magică ci în realitatea cruntă a vieții.
Și învățăm, tu... și tu și eu, să privim cu atenție sporită de o mie de ori în jurul nostru, să vedem fiecare gest făcut, să distingem bunătatea de iubire, să vedem ticăloșia din start și să nu ne mai apropiem de ea și să nu mai avem încredere!
Ne-am maturizat!
PS. Vedeți era mai frumos să vorbesc despre pensionare!
O imagine din plimbările mele pe lângă bătrânul meu lac.
Pentru voi,
Mihaela
Comentarii
Trimiteți un comentariu