Treceți la conținutul principal

Gânduri haihui...

Goodbye...goodbye...
Zâmbesc spre voi cu tristețe în priviri.
Nu, nu de la voi îmi iau rămas bun, ci de la toate amintirile urâte din ultimii 20 de ani.
Am făcut ordine în sufletul meu și am păstrat numai amintirile frumoase și am hotărât că trebuie să merg mai departe...
Nu, nu este un lucru ușor, dar sunt o luptătoare și nu mă las înfrântă. Cred că  sunt un om tare încăpățânat, care dacă vrea să facă un lucru îl face, chiar dacă știe că suferă. Așa că merg mai departe, chiar dacă unii nu pricep cum pot, uit tot răul și nedreptatea care mi-a fost făcută și încerc să văd numai partea frumoasă a vieții mele.
Așa că-mi spun zilnic de când deschid ochii că sunt binecuvântată că am în jurul meu oameni care mă iubesc și mă stimează pentru ceea ce sunt și  mă susțin în toate proiectele la care lucrez. Și zău că am două proiecte mari care-mi ocupă cea mai mare parte din timp!
Știu, știu...sunt modestă! ( râd așa din tot sufletul, ca un copil care este fericit de jucăria primită, pentru că tot ce fac, acum, este ceea ce mi-am dorit o viață întreagă. Și nu este vorba de scris!)

Astăzi am avut o zi grea, în care am văzut încă o dată cât de răi sunt oamenii...
Este așa de greu să accept că în societatea în care trăim începe să lipsească tot mai mult respectul, buna-cuviință și sinceritatea.
Îmi plec fruntea în tristețe și-mi spun: minciuna este la ordinea zilei.
Doamne! Doamne!
Cât de greu, cât de nedrept...
Dar care este partea bună? Știți?
Că am văzut adevărata față. Realitatea. Lumea reală.
Zâmbesc printre lacrimi și-mi propun să nu mă schimb, să nu-mi schimb inima și sufletul chiar dacă binele pe care l-am făcut mi-a fost răsplătit cu rău.
Așa că...ascult una dintre trupele mele favorite Zmei3. Și cânt și eu: "Săracă-i inima mea..."
Cei care știți melodia o să-mi dați dreptate, ceilalți ascultați o să vă placă.

Astăzi nu am o ordine în idei...
Dar...uneori e bine să te lași în voia sorții și gata.
O să las lucrurile să-și urmeze cursul.

În urmă cu câteva luni am participat la workshop numit: Scriere creativă. A fost o decizie de ultim moment. Nu am fost prea convinsă că trebuie să particip, dar am făcut două lucruri într-unul: m-am întâlnit cu o persoană dragă, o prietenă, și am asistat și la discuțiile despre scriere creativă.
A fost interesant că permanent am vorbit despre altceva!

Veșnic discuția mergea spre alte probleme, dar oamenii au fost faini și doamna care a pregătit tot și-a dat silința.
M-am gândit o vreme la ceea ce înseamnă această întâlnire. 
Vedeți voi, cred tot mai mult că nimic nu este întâmplător. Încă nu am găsit motivul pentru care am fost atunci acolo, dar...într-o zi o să știu!

Îmi place să fac tot felul de jocuri de scriere creativă. O să vă spun unul dintre ele, preferatul meu.
Deschid DEX-ul la întâmplare și iau trei cuvinte, care vă dați seama nu au nici măcar o legătură unul cu altul. Probabilitatea e destul de mică. Și apoi îmi propun să scriu ceva, frumos, interesant în care să apară cele trei cuvinte.
Eu...reușesc de fiecare dată.
Voi?
Uite azi vă dau temă: trei poze. Sunt din locuri diferite, nu prea au nici o legătură. Provocarea: un text interesant în care să se încadreze cele trei imagini perfect. Și eu voi încerca. Sper să reușesc.

Cu gândurile haihui astăzi, într-o logică pe care numai eu o pot urmări, dar cu bucurie că pot scrie, că pot face lucruri, cu bunătate în inimă și cu zâmbetul meu simpatic, vă salut!

Eu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Sclipici

Î n ultima vreme gândurile mi-au invadat tot spațiul personal. Nu reușesc să prind o clipă libera în care să fie liniște. E așa...o apăsare, o tristețe care nu-și are locul, o presimțire, care nu știu dacă e bună sau rea. Cred că imbătrânesc. Am ajuns să nu pot dormi din cauza gândurilor.🤔 Tinerețe-bătrânețe. C red că depinde foarte mult de starea de spirit. De fapt nu contează câți ani ai, ci cum ești tu. Spuneam astăzi într-un discurs că fiecare dintre noi strălucim. Replica a fost, normal: Avem sclipici? Am râs de comicul situației și le-am explicat că nu sclipiciul dă strălucirea unui om, ci aura. Ceea ce este el, ceea ce transmite către ceilalți  și chiar mai mult, strălucirea vine din sufletul fiecărui. S-au uitat puțin cam neîncrezători spre mine 🙂 Nu am renunțat la discursul meu. Sclipirea...ne întinereste! Sclipirea...ne aduce beneficii. Sclipirea, ne dă mai multă putere de muncă, ne intăreste, ne descurcă prin lumea aceasta mare. Sclipirea se vede în chipul u...

tell her you belong to me

A stăzi, într-o zi în care soarele "și-a făcut de cap" împrăștiind căldură de noiembrie, mi-am adunat gândurile și m-am hotărât să revin puțin la cartea mea. Pentru cei care au început să-mi citească blogul doar de puțin timp, trebuie să vă spun că atunci când am început mi-am propus să scriu o carte în timp real. Și am făcut acest lucru o perioadă de timp. Eram mulțumită de rezultat. Mi-am depășit limitele permanent. Am învățat în fiecare zi, am studiat. Dar ...m-am oprit. N u pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că viața "mi-a dat o palmă" atât de grea încât m-a pus la pământ. Am simțit-o în toată ființa mea, atât de real, atât de dureros, încât mintea a refuzat să zboare în visare, în scris, în idei și cuvinte. Nu , nu am vrut să renunț la pasiunea mea. Am continuat să scriu. Gânduri. Idei. Principii. Sfaturi. Realități. Și mi-a ieșit și asta. ( știu, sunt foarte modestă!!!) A stăzi, într-o zi călduroasă de noiembrie, am simțit că trebuie să m...