Treceți la conținutul principal

Oportunitate

"Trăiește mai mult, fă mai puțin" cuvinte care nu-mi aparțin, le-am auzit într-un film.
Mi-au plăcut așa de mult încât am considerat că trebuie să încep cu ele.

Să trăiești frumos într-o lume nebună? Doar dacă ești curajos. Trebuie să ai un curaj nebun, să ai personalitate și tărie de caracter ca să-i înfrunți pe ceilalți.
Dacă citiți cuvintele invers: Fă mai puțin că trăiești mai mult? Nu e haios? Se spune că acei oameni care se îngrijesc aceia trăiesc mai mult. Se spune, nu știu dacă e confirmat!

În fine, pentru că mi-am dat singură o provocare, aceea de a scrie având drept inspirație cele trei imagini din articolul precedent, am încercat ceva.
Așa că pentru voi:


Oportunitate

"Acordurile chitarei răsună în ritmuri fierbinți, oamenii dansează cu bucuria întipărită pe față, dar Aya privește absentă. Prietenii ei sunt pe ringul de dans, ea însă nu a avut puterea...
Zâmbește tristă spre chipurile dragi și încearcă să iasă din această stare. Își repetă în gând că totul o să fie bine, că viața merge mai departe, că nu poate schimba trecutul și că acum este așa de liniștită.
Ritmul muzicii contry se schimbă și prietenii ei se trântesc fericiți și îmbujorați pe scaune.
  - Hei! Data viitoare dansezi cu mine, spune Mihai hotărât. Nu accept refuz.
  - Mda, parcă nu știi că m-ați obligat să vin, acum să și dansez?
  - Lasă că un dans nu-ți strică, râde prietena ei bună.
  - Bine, până atunci să bem pentru prietenie! Că poate până la urmă mă apuc și de cântat! zâmbește Aya spre bunii ei prieteni. 
Glumele și bancurile încep să curgă într-un ritm amețitor.
Hohotele lor au acoperit muzica și soliștii au privit spre grupul acela gălăgios.
  - Pentru doamnele frumoase de la masa din dreapta! Le invităm la dans și la un cântec! spune solistul trupei.
Aya împreună cu prietena ei se uită uimite spre cel care tocmai le-a făcut o dedicație și încep să râdă din toată inima.
  - Vai de capul meu! M-ați prostit să mă aduceți aici, șoptește Aya. Acum ce fac?
  - Nimic...vii la dans, spune Mihai. Hai!
Fără tragere de inimă Aya pășește pe ringul de dans. Îi place să danseze, dar amintirile sunt așa de triste încât greșește pașii, se încurcă și se oprește brusc. Ochii își tresaltă în lacrimi, inima încremenește în durerea amintirii asemeni unui nufăr rătăcit pe lacul verde...
  - Îmi dai voie? se aude un glas necunoscut.
Aya privește spre Mihai cum îi dă voie bărbatului din spatele lui să o invite la dans. Își strânge buzele furioasă când prietenul ei pleacă zâmbind și trăgându-i cu ochiul și începe să danseze refuzând să scoată un sunet.
Ritmul muzicii se schimbă, dar deși vrea să mulțumească politicoas de dans, un zâmbet amuzat și o privire provocatoare o face să nu se oprească. Muzica răsună tot mai alert, pașii sunt tot mai rapizi, dar nu vrea să-i dea satisfacție. Doi pași în față, doi în lateral și o fentă astfel că-l ia pe nepregătite și atunci Aya începe să râdă.
  - În sfârșit! spune bărbatul râzând. Credeam că o să stai furioasă toată seara și va trebui să-ți aduc un buchet de flori de câmp, așa cum îți place ție.
Aya vrea să răspundă, dar o serie de piruete o fac să-și piardă suflu și să ajungă cu totul în brațele lui. Muzica se oprește tocmai la timp. Își ridică privirea și se pierde în ochii căprui care o privesc amuzați. Se încruntă furioasă. 
  - De ce?
  - De ce zâmbesc? Îți stă bine cu flori în păr!
  - Mda...mi-au murit lăudătorii!
  - Simpatic! Sper să mai dansăm.
Aya privește cu atenție chipul, dar nu găsește decât sinceritate. Dă din cap a încuvințare și se îndreaptă spre masa prietenilor ei. 
  - Ce-i? întreabă ea furioasă, văzând că ei sunt foarte serioși.
  - Păi...
  - Păi? Vorbiți! 
  - Suntem îngrijorați. Dacă din prima seară faci așa cucerire, ce o să mai faci în următoarele?
  - Ați luat-o razna? 
Prietenii ei încep să râdă și de abea atunci își dă seama de comicul situației. 
  - M-ați prostit, nu? Of! Ce mă fac eu cu voi? Totuși cine e?
Cei doi privesc unul spre altul uimiți:
  - Nu știi? Tu...chiar nu știi?
  - Trebuie?
Mihai începe să râdă și cele două prietene bune se molipsesc. 
Poveștile încep. Aduceri aminte din tinerețea lor când urcau pe cărări de munte, când viața li se părea că este așa de ușoară, când visele păreau atât de reale...
Aya privește cu drag spre cei doi și știe că nu ar putea trece prin această perioadă fără ei..."

Există momente în viață când ne pierdem în detalii fără rost, uităm ce este cu adevărat important, uităm cu desăvârșire de importanța clipei. Nimic nu mai aduce înapoi minutul care a trecut, nu mai poți șterge amintirea frumoasă sau tristă petrecută deja.
Dar poți construi viitorul!
Pentru că viața e un test, iar...

Fiecare test, e o oportunitate!

Pentru voi,
       Mihaela.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte... Cam rare cei drept, dar sunt. Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva. Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?" Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..." Cât de uimitoare este viața aceasta. Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta? Fiecare moment din per...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică. ...