Treceți la conținutul principal

Oportunitate

"Trăiește mai mult, fă mai puțin" cuvinte care nu-mi aparțin, le-am auzit într-un film.
Mi-au plăcut așa de mult încât am considerat că trebuie să încep cu ele.

Să trăiești frumos într-o lume nebună? Doar dacă ești curajos. Trebuie să ai un curaj nebun, să ai personalitate și tărie de caracter ca să-i înfrunți pe ceilalți.
Dacă citiți cuvintele invers: Fă mai puțin că trăiești mai mult? Nu e haios? Se spune că acei oameni care se îngrijesc aceia trăiesc mai mult. Se spune, nu știu dacă e confirmat!

În fine, pentru că mi-am dat singură o provocare, aceea de a scrie având drept inspirație cele trei imagini din articolul precedent, am încercat ceva.
Așa că pentru voi:


Oportunitate

"Acordurile chitarei răsună în ritmuri fierbinți, oamenii dansează cu bucuria întipărită pe față, dar Aya privește absentă. Prietenii ei sunt pe ringul de dans, ea însă nu a avut puterea...
Zâmbește tristă spre chipurile dragi și încearcă să iasă din această stare. Își repetă în gând că totul o să fie bine, că viața merge mai departe, că nu poate schimba trecutul și că acum este așa de liniștită.
Ritmul muzicii contry se schimbă și prietenii ei se trântesc fericiți și îmbujorați pe scaune.
  - Hei! Data viitoare dansezi cu mine, spune Mihai hotărât. Nu accept refuz.
  - Mda, parcă nu știi că m-ați obligat să vin, acum să și dansez?
  - Lasă că un dans nu-ți strică, râde prietena ei bună.
  - Bine, până atunci să bem pentru prietenie! Că poate până la urmă mă apuc și de cântat! zâmbește Aya spre bunii ei prieteni. 
Glumele și bancurile încep să curgă într-un ritm amețitor.
Hohotele lor au acoperit muzica și soliștii au privit spre grupul acela gălăgios.
  - Pentru doamnele frumoase de la masa din dreapta! Le invităm la dans și la un cântec! spune solistul trupei.
Aya împreună cu prietena ei se uită uimite spre cel care tocmai le-a făcut o dedicație și încep să râdă din toată inima.
  - Vai de capul meu! M-ați prostit să mă aduceți aici, șoptește Aya. Acum ce fac?
  - Nimic...vii la dans, spune Mihai. Hai!
Fără tragere de inimă Aya pășește pe ringul de dans. Îi place să danseze, dar amintirile sunt așa de triste încât greșește pașii, se încurcă și se oprește brusc. Ochii își tresaltă în lacrimi, inima încremenește în durerea amintirii asemeni unui nufăr rătăcit pe lacul verde...
  - Îmi dai voie? se aude un glas necunoscut.
Aya privește spre Mihai cum îi dă voie bărbatului din spatele lui să o invite la dans. Își strânge buzele furioasă când prietenul ei pleacă zâmbind și trăgându-i cu ochiul și începe să danseze refuzând să scoată un sunet.
Ritmul muzicii se schimbă, dar deși vrea să mulțumească politicoas de dans, un zâmbet amuzat și o privire provocatoare o face să nu se oprească. Muzica răsună tot mai alert, pașii sunt tot mai rapizi, dar nu vrea să-i dea satisfacție. Doi pași în față, doi în lateral și o fentă astfel că-l ia pe nepregătite și atunci Aya începe să râdă.
  - În sfârșit! spune bărbatul râzând. Credeam că o să stai furioasă toată seara și va trebui să-ți aduc un buchet de flori de câmp, așa cum îți place ție.
Aya vrea să răspundă, dar o serie de piruete o fac să-și piardă suflu și să ajungă cu totul în brațele lui. Muzica se oprește tocmai la timp. Își ridică privirea și se pierde în ochii căprui care o privesc amuzați. Se încruntă furioasă. 
  - De ce?
  - De ce zâmbesc? Îți stă bine cu flori în păr!
  - Mda...mi-au murit lăudătorii!
  - Simpatic! Sper să mai dansăm.
Aya privește cu atenție chipul, dar nu găsește decât sinceritate. Dă din cap a încuvințare și se îndreaptă spre masa prietenilor ei. 
  - Ce-i? întreabă ea furioasă, văzând că ei sunt foarte serioși.
  - Păi...
  - Păi? Vorbiți! 
  - Suntem îngrijorați. Dacă din prima seară faci așa cucerire, ce o să mai faci în următoarele?
  - Ați luat-o razna? 
Prietenii ei încep să râdă și de abea atunci își dă seama de comicul situației. 
  - M-ați prostit, nu? Of! Ce mă fac eu cu voi? Totuși cine e?
Cei doi privesc unul spre altul uimiți:
  - Nu știi? Tu...chiar nu știi?
  - Trebuie?
Mihai începe să râdă și cele două prietene bune se molipsesc. 
Poveștile încep. Aduceri aminte din tinerețea lor când urcau pe cărări de munte, când viața li se părea că este așa de ușoară, când visele păreau atât de reale...
Aya privește cu drag spre cei doi și știe că nu ar putea trece prin această perioadă fără ei..."

Există momente în viață când ne pierdem în detalii fără rost, uităm ce este cu adevărat important, uităm cu desăvârșire de importanța clipei. Nimic nu mai aduce înapoi minutul care a trecut, nu mai poți șterge amintirea frumoasă sau tristă petrecută deja.
Dar poți construi viitorul!
Pentru că viața e un test, iar...

Fiecare test, e o oportunitate!

Pentru voi,
       Mihaela.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

hello...is me!

Hello...sunt eu! Zâmbetul meu este peste tot! Încăperea răsună de râsul meu copilăresc! Alerg prin casă dansând într-un ritm numai de mine știut, sau mai degrabă fără...ritm! Nu-mi pasă, sunt eu! Cânt, cânt anapoda pentru că am căștile pe urechi și doar eu știu ce sunete răsună în mintea, inima și ființa mea. Nu-mi pasă, sunt eu! Sunetul telefonului sună întrerupându-mi starea de aparentă fericire...Revin pe pământ... Hello...de ce ești așa? mă întrebați voi în șoaptă. De ce? Pentru că, șoptesc eu, astăzi...cineva mi-a spus că-i dau curaj! Vă dați seama ce înseamnă asta? Vă dați seama? șoptesc eu cu glasul plin de emoție... Nu...Ce înseamnă? spuneți voi uimiți. Sunt eu! Tu?- neîncrezători... EU! Fiecare dintre noi trecem prin perioade cumplite în viață, dar trebuie să vedem dincolo de ceea ce se întâmplă. Să căutăm să conștientizăm că suntem înconjurați de oameni cărora le pasă de noi, să vedem partea bună: "Că putea să fie și mai rău!" Știu, îmi pare rău, nu vre...