Treceți la conținutul principal

Oportunitate

"Trăiește mai mult, fă mai puțin" cuvinte care nu-mi aparțin, le-am auzit într-un film.
Mi-au plăcut așa de mult încât am considerat că trebuie să încep cu ele.

Să trăiești frumos într-o lume nebună? Doar dacă ești curajos. Trebuie să ai un curaj nebun, să ai personalitate și tărie de caracter ca să-i înfrunți pe ceilalți.
Dacă citiți cuvintele invers: Fă mai puțin că trăiești mai mult? Nu e haios? Se spune că acei oameni care se îngrijesc aceia trăiesc mai mult. Se spune, nu știu dacă e confirmat!

În fine, pentru că mi-am dat singură o provocare, aceea de a scrie având drept inspirație cele trei imagini din articolul precedent, am încercat ceva.
Așa că pentru voi:


Oportunitate

"Acordurile chitarei răsună în ritmuri fierbinți, oamenii dansează cu bucuria întipărită pe față, dar Aya privește absentă. Prietenii ei sunt pe ringul de dans, ea însă nu a avut puterea...
Zâmbește tristă spre chipurile dragi și încearcă să iasă din această stare. Își repetă în gând că totul o să fie bine, că viața merge mai departe, că nu poate schimba trecutul și că acum este așa de liniștită.
Ritmul muzicii contry se schimbă și prietenii ei se trântesc fericiți și îmbujorați pe scaune.
  - Hei! Data viitoare dansezi cu mine, spune Mihai hotărât. Nu accept refuz.
  - Mda, parcă nu știi că m-ați obligat să vin, acum să și dansez?
  - Lasă că un dans nu-ți strică, râde prietena ei bună.
  - Bine, până atunci să bem pentru prietenie! Că poate până la urmă mă apuc și de cântat! zâmbește Aya spre bunii ei prieteni. 
Glumele și bancurile încep să curgă într-un ritm amețitor.
Hohotele lor au acoperit muzica și soliștii au privit spre grupul acela gălăgios.
  - Pentru doamnele frumoase de la masa din dreapta! Le invităm la dans și la un cântec! spune solistul trupei.
Aya împreună cu prietena ei se uită uimite spre cel care tocmai le-a făcut o dedicație și încep să râdă din toată inima.
  - Vai de capul meu! M-ați prostit să mă aduceți aici, șoptește Aya. Acum ce fac?
  - Nimic...vii la dans, spune Mihai. Hai!
Fără tragere de inimă Aya pășește pe ringul de dans. Îi place să danseze, dar amintirile sunt așa de triste încât greșește pașii, se încurcă și se oprește brusc. Ochii își tresaltă în lacrimi, inima încremenește în durerea amintirii asemeni unui nufăr rătăcit pe lacul verde...
  - Îmi dai voie? se aude un glas necunoscut.
Aya privește spre Mihai cum îi dă voie bărbatului din spatele lui să o invite la dans. Își strânge buzele furioasă când prietenul ei pleacă zâmbind și trăgându-i cu ochiul și începe să danseze refuzând să scoată un sunet.
Ritmul muzicii se schimbă, dar deși vrea să mulțumească politicoas de dans, un zâmbet amuzat și o privire provocatoare o face să nu se oprească. Muzica răsună tot mai alert, pașii sunt tot mai rapizi, dar nu vrea să-i dea satisfacție. Doi pași în față, doi în lateral și o fentă astfel că-l ia pe nepregătite și atunci Aya începe să râdă.
  - În sfârșit! spune bărbatul râzând. Credeam că o să stai furioasă toată seara și va trebui să-ți aduc un buchet de flori de câmp, așa cum îți place ție.
Aya vrea să răspundă, dar o serie de piruete o fac să-și piardă suflu și să ajungă cu totul în brațele lui. Muzica se oprește tocmai la timp. Își ridică privirea și se pierde în ochii căprui care o privesc amuzați. Se încruntă furioasă. 
  - De ce?
  - De ce zâmbesc? Îți stă bine cu flori în păr!
  - Mda...mi-au murit lăudătorii!
  - Simpatic! Sper să mai dansăm.
Aya privește cu atenție chipul, dar nu găsește decât sinceritate. Dă din cap a încuvințare și se îndreaptă spre masa prietenilor ei. 
  - Ce-i? întreabă ea furioasă, văzând că ei sunt foarte serioși.
  - Păi...
  - Păi? Vorbiți! 
  - Suntem îngrijorați. Dacă din prima seară faci așa cucerire, ce o să mai faci în următoarele?
  - Ați luat-o razna? 
Prietenii ei încep să râdă și de abea atunci își dă seama de comicul situației. 
  - M-ați prostit, nu? Of! Ce mă fac eu cu voi? Totuși cine e?
Cei doi privesc unul spre altul uimiți:
  - Nu știi? Tu...chiar nu știi?
  - Trebuie?
Mihai începe să râdă și cele două prietene bune se molipsesc. 
Poveștile încep. Aduceri aminte din tinerețea lor când urcau pe cărări de munte, când viața li se părea că este așa de ușoară, când visele păreau atât de reale...
Aya privește cu drag spre cei doi și știe că nu ar putea trece prin această perioadă fără ei..."

Există momente în viață când ne pierdem în detalii fără rost, uităm ce este cu adevărat important, uităm cu desăvârșire de importanța clipei. Nimic nu mai aduce înapoi minutul care a trecut, nu mai poți șterge amintirea frumoasă sau tristă petrecută deja.
Dar poți construi viitorul!
Pentru că viața e un test, iar...

Fiecare test, e o oportunitate!

Pentru voi,
       Mihaela.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Să plângi timpul

U neori viața noastră pare lipsită de...viață! Suntem ființe inteligente care însă prinși cumva în plasa timpului uităm de noi, de dorințele noastre și devenim roboți. O viață în care facem ceea ce trebuie, luptăm să ne construim case, o carieră, să ne îndeplinim toate obligațiile către societate și uităm de noi. Timpul, timpul e tot mai scurt.  Toți din jurul meu se plâng de timpul care nu mai ajunge. Mă întreb astăzi, însă, dacă nu ne dorim noi să facem mult mai multe lucruri într-un moment de timp. Poate că viața este asemeni unui bulgăre de zăpadă, care se rostogolește.  La început este mic, nesemnificativ, dar apoi el crește, crește și ajunge să ne dărâme și să-i pună la pământ și pe cei din jurul nostru. Timpul... Îmi aduc aminte de serile de vară de la bunicii mei. Parcă-i văd, cum vorbeau seara și se sfătuiau ce să facă în ziua următoare.  Era un adevărat ritual. Mâine, spunea bunicul meu, dacă nu plouă...facem asta, dar dacă plouă facem.....

Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte... Cam rare cei drept, dar sunt. Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva. Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?" Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..." Cât de uimitoare este viața aceasta. Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta? Fiecare moment din per...