Treceți la conținutul principal

Sunete pline de culoare

Mi-am prins flori în prin păr și privesc spre voi cu bunătate.
Știu, știu am lipsit...
Timp de o tristețe adâncă, timp de reflecție, timp de regăsire, timp de cugetare...
Există momente în viață când ești nevoit să-ți faci ordine în gânduri, sentimente, trăiri.
Nu, nu este ușor, pentru că sinceritatea îți distruge speranța. Doar că este singurul mod de a trece mai departe. Să-ți înfrunți propriul destin, să încerci să vezi partea bună a vieții când totul este întunecat îți consumă o mare parte din energie...

Astăzi într-o zi așa de frumoasă mi-am aplecat gândurile spre suflet și mi-am spus:
La naiba cu tristețea!
Viața este prea scurtă pentru a sta tristă, viața se poate termina în orice moment și atunci?
Gata.
E timpul.
E timpul de scris!
E timpul de zâmbit,
E timpul de întâlnit oameni,
E timpul de dans!
Pur și simplu, e timpul.
Așa că mi-am prins florile în păr și iată-mă!

Aya privește tăcută spre prietenul ei drag. Ar vrea să-i spună atâtea lucruri, dar cuvintele se opresc speriate, tremurânde. Privirea ei adâncă străbate fiecare colț din inima lui și încearcă să găsească ceva de care să se agațe. Nu găsește. Închide ochii și lasă muzica să-i pătrundă în suflet.
Sunetele răsună pline de căldură și veselie. Dansul devine tot mai aprins. Nu mai e nevoie de cuvinte. Muzica îi apropie, îi unește și le aduce zâmbet pe buze.
  - Prieteni?
  - Prieteni.
Cuvintele curg jucăușe asemeni râului de munte, dansul se termină, dar poveștile au început. Prietenii îi privesc zâmbind și nu-i întrerup. Sunt în lumea lor, o lume numai de ei știută și înțeleasă.
  - Vrei să-ți arăt ceva? îi șoptește Aya la ureche.
El o privește lung. Zâmbetul a dispărut și seriozitatea și-a făcut loc pe chipul lui.
Aya râde din tot sufletul.
  - Vrei sau nu?
  - Ceee? spune el bosumflat.
Aya deschide telefonul și-i arată o poză. 
El o privește uluit.
  - Păi?
Aya îl sărută pe obraz și-i șoptește:
  - Prieteni...ai uitat? Ai grijă de tine.
Se ridică, spre surprinderea tuturor și pornește spre o altă masă. 
  - Un dans?
Doi ochi mari o privesc cu un zâmbet ștrengăresc. 
  - Ai terminat?
  - Da. E timpul. E melodia noastră, nu?
  - Da, este.
Melodia răsună, sunetele prind culoare, dansul...două ființe îmbrățișate, două lumi unite, două inimi care bat în același ritm, două suflete care și-au găsit liniștea, bucuria și fericirea.
.....


Aya privește la pădurea plină de culorile toamnei.

Liniștea din jur este tot ce și-a dorit. 
Miros de cafea...
Timp de fericire...
Zâmbet. 
Sunetele pline de culoare în jurul ei... 
E...în locul în care se simte acasă!
(din cartea mea "Aya")
***



Viața aceasta nu este numai despre noi, este despre alți oameni.
Viața aceasta nu este numai despre Eu, ci și despre Tu.
Viața aceasta nu se poate termina pentru că Tu așa vrei.
Viața merge înainte.
Mereu există un Tu, poate mai bun, mai atent, mai aproape.

Trăim într-o lume egoistă în care fiecare se gândește numai la propria fericire, la propria bunăstare. Egoismul acesta ne dărâmă ființa, ne întunecă gândirea, ne omoară sentimentele.
În prietenie însă nu există egoism.
În prietenie cauți să îl ajuți pe cel de lângă tine, cu adevărat, din tot sufletul.
Nu să profiți de el, chiar atunci când are nevoie de echilibru...
Prietenia se simte, se vede. Ea te învață să fii mai bun, mai generos.

Viața mi-a arătat că este așa de greu să ai prieteni adevărați. Ei dispar asemeni picăturilor de apă care cad pe pământ, atunci când ai cea mai mare nevoie.
În fața vieții ești singur. Fără ajutor, fără susținere.
Ești doar tu, cu tine.

Viața mi-a arătat că nici măcar în cele mai apropiate ființe din jurul tău nu trebuie să ai încredere.
Dar încă în suflet mă întreb: Cum să trăiesc fără să am încredere?
Cum să respir dacă nu mai cred?

Închid ochii și privesc lumea mea interioară și deși e o mare nebunie acolo îmi spun că numai având încredere pot merge mai departe.
Deschid ochii și îmi spun: Dacă viața îmi dă o lecție este poate pentru că merit această învățătură.
Așa că învăț și merg mai departe.
Ridic privirea spre oamenii noi din jurul meu și las sufletul să alerge pe cărările vieții, să cadă, să plângă, să râdă, să urască și să iubească.
Un nou...început.

Am citit undeva zilele trecute următoarele cuvinte:
"Dacă vrei pace, pregătește-te de război."
Cum interpretez eu?
Simplu.
Dacă vrei liniște, luptă!
Dacă vrei frumusețe, caută!
Treci de gardul care-ți dă libertate.
Crezi, luptă, demonstrează, ai încredere, privește, simte, iubește!

Pentru voi,
       Mihaela

P.S. Tot ce scriu, sunt cuvintele mele 100%.
        Ce să fac, dacă sunt grozavă!!!
        Și modestă!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…