Treceți la conținutul principal

Dăruiește speranță

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și tristețe.
Viața, câteodată, e așa de nedreaptă!
Cumplit de nedreaptă...

Iarna ne bate în geam și privește șmecherește spre noi prin florile de gheață ce le înșiră rânduri, rânduri spre încântarea copilului din sufletul nostru. Mirosul sărbătorilor ne însuflețește ființa, sângele pulsează de mii de ori mai repede, entuziasmul cumpărăturilor și frenezia ne prinde în vraja ei. O perioadă de bucurie deplină, de fericire de la mic la mare...

Să ne oprim însă din alergatul nostru prin gerul care pune sângele în mișcare și să ne aplecăm puțin sufletul spre semenii noștri. Oare toți cei din jurul nostru sunt bine?
Oare pot să ajut? Oare are nevoie de mine? Oare se bucură de cuvintele mele?
Iată câteva întrebări care ar trebui să ni  le punem, așa cu tot sufletul.
Și nu numai în această perioadă frumoasă, ci permanent.

O poveste tulburătoare mi-a umbrit sufletul, astăzi.
E povestea Cristinei Romanescu, un copil care până în ianuarie 2018 a zâmbit, a râs, s-a jucat și a făcut trăsnăi ca toți copii. Dar totul s-a schimbat într-o clipă, dintr-o banală căzătură la săniuș.
Burtica ei a început să se umfle și i-a provocat dureri foarte mari. Când au dus-o la doctor, au aflat că e foarte bolnavă. Diagnosticul ei, Hepatoblastom de gradul 4, le-a schimbat viața radical.
Cristina a fost internată la Iași și a urmat 11 ședințe de chimioterapie...
Pentru acest copil Asociația Salvează o inimă a demarat o campanie de strângere de fonduri ce va dura până în 15 decembrie...

Când am citit despre Cristina, vă spun sincer, sufletul meu, greu încercat în zilele din urmă, a tresărit în durere. Atunci când un copil este trist sau bolnav parcă cade cerul peste tine.
De cele mai multe ori copilul, cel care suferă, are mai multă speranță decât tine, cel care ești lângă. Știam asta, așa din experiență, dar...când am privit-o...

Am fost impresionată sincer de această fetiță frumoasă, cu zâmbet larg pe chip, cu ochi senini, cu speranță pe chipul ei.
 Am zâmbit așa, cum știe să zâmbească fata cu flori în păr, din tot sufletul meu, pentru că speranța e acolo întipărită pe chipul ei frumos.
Nu mi-a rămas decât să te îndemn pe tine și pe tine, și pe tine...șoptind:

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; totodată, dacă intri pe site-ul  https://www.davidac.ro și folosești codul promoțional SALVEAZAOINIMA vei beneficia de 4% reducere la orice comandă.

Am spus de multe ori că bunătatea se învață, se educă, se cultivă.
Cei din jurul meu, au învățat și fiecare încearcă să ajute, așa după puterile lor.
Iar eu...sunt așa de mândră de ei!

Astăzi vă învăț și pe voi ceva simplu: puterea exemplului e așa de mare!
Fiți exemple pentru cei din jur și veți reuși să schimbați ceva.
Fiți buni, pentru că fericirea care v-o aduce bunătatea nu se compară cu nimic.
Deschideți-vă sufletele și dăruiți speranță pentru Cristina!

Eu...
Aș vrea să schimb ceva în lumea aceasta,
aș vrea să pot lua durerea din sufletele părinților,
disperarea care-i cuprinde atunci când află de boala copiilor lor.
Aș vrea să pot face ceva pentru cei care nu au ce să mănânce,
pentru cei care sunt în vârstă și nu le calcă nimeni pragul.
Aș vrea să schimb mentalitatea oamenilor,
să-i învăț că doar împreună putem ajuta,
că gestul nostru cât de mic
poate face un om să zâmbească.
Aș vrea atâtea!
Viața însă este ca apa mării...
De o frumusețe răpitoare
Dar atât de schimbătoare.
Așa că,
Zâmbesc spre voi, așa cu bunătate!
Și...
Astăzi, mâine...te îndemn:
Dăruiește-i speranță Cristinei!

Pentru voi,
        Mihaela.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rucsacul Chloe cadoul perfect

Permiteți-mi să încep cu câteva întrebări:
- Cum arată pentru voi cadoul perfect?
- De ce este important să găsim cadoul perfect?
- Cât trebuie să căutăm pentru a fi mulțumiți de alegerea noastră?

Nu știu pentru voi, dar eu sunt foarte atentă la ceea ce aleg pentru a dărui. Zâmbetul de pe chip, fericirea din privirea celui sărbătorit când primește cadoul e mulțumirea mea cea mai mare. E drept că în ultimul timp e tot mai greu să găsești cadoul ideal, dar nu imposibil.

Foarte mult timp am cumpărat o ramă foto simplă în care puneam o poză care ne amintea de un moment fericit din viața noastră, a mea și a celui sărbătorit.
Mi se părea cel mai simplu și cel mai de suflet.
Timpul acela a trecut, poate pentru că eu m-am schimbat, poate pentru că am fost nevoită să-mi schimb viața.
Știți vorba: nevoia te învață!
Ei, cam așa și cu mine. Am învățat să fac cumpărături, să mă bucur de ele, să dau cu cardul, cum îmi place mie să glumesc și să mă gândesc de fiecare dată cât de amuzantă e situația: m…

Sibiu - orașul sufletului meu

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi.
Simplu. Fară expresie.
Nu pot zâmbi, nu pot plânge.
Evenimentele din țară nu prea îți dau voie să te bucuri.
Îmi îmbrățișez fiica permanent, o sun des, foarte des, ies și o caut ca să mă conving că e bine...
Sunt conștientă că nu sunt singură în țara aceasta care face acest lucru.
Toți procedăm la fel.
În fața unei nenorociri îți dai seama că tu ești bine, că tu ai pentru ce să te bucuri.
Dar nu poți pentru că empatizezi cu cel în durere.
Dar mergi înainte pentru că viața continuă, crudă, fără să țină seama de nici o durere, de nimeni.
Mergi înainte și atât. (E sfatul pe care mi l-au dat cei din jurul meu în ultimii doi ani. L-am urât din tot sufletul. Dar a fost ceea ce m-a determinat să zâmbesc iarăși.)

Astăzi vreau să vorbesc puțin despre orașul Sibiu, orașul sufletului meu.
Mi-am propus ca în vacanța aceasta să prezint câteva orașe din țară. Așa cum le văd eu. Am început cu Timișoara, astăzi Sibiu și dacă reușesc și Oradea. Apoi Piatra …

Vacanță

Cât de interesant este când ajungi în concediu. Țipetele copiilor, glasurile enervate ale mamelor, berea și glumele tăticilor. Mă întreb și acum cine se odihnește cu adevărat în concediu?
Mama?
Tata?
Voi ce spuneti?

Cred, din experienta, că tata.
Daca e la mare tata își "clătește" ochii.
Și nu se agită deloc.
Dacă e la munte poate că mai face câte un grătărel și mai muncește puțin, dar nu prea mult că de, este tata!
O să spuneți că sunt nedreaptă,  dar zău că nu. Sunt un bun observator și mă pasionează comportamentul uman.

Să revin la mare...
Să vedeți și să nu credeți. Plaja românească plină ochi. Om în om.

Bun. E un moment de bucurie, normal, dar mai avem la capitolul servicii.
Aici suntem tare în urmă.
Doar că am mai văzut ceva oamenii au început să spună ce nu le place. Adică să ne înțelegem românii au ajuns să nu mai accepte orice pentru că au fost și în alte locuri unde au văzut cum trebuie să fie.
Un joc de cuvinte, îmi dau seama, dar voi cu siguranță ați înțeles esen…