Treceți la conținutul principal

Dăruiește speranță

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și tristețe.
Viața, câteodată, e așa de nedreaptă!
Cumplit de nedreaptă...

Iarna ne bate în geam și privește șmecherește spre noi prin florile de gheață ce le înșiră rânduri, rânduri spre încântarea copilului din sufletul nostru. Mirosul sărbătorilor ne însuflețește ființa, sângele pulsează de mii de ori mai repede, entuziasmul cumpărăturilor și frenezia ne prinde în vraja ei. O perioadă de bucurie deplină, de fericire de la mic la mare...

Să ne oprim însă din alergatul nostru prin gerul care pune sângele în mișcare și să ne aplecăm puțin sufletul spre semenii noștri. Oare toți cei din jurul nostru sunt bine?
Oare pot să ajut? Oare are nevoie de mine? Oare se bucură de cuvintele mele?
Iată câteva întrebări care ar trebui să ni  le punem, așa cu tot sufletul.
Și nu numai în această perioadă frumoasă, ci permanent.

O poveste tulburătoare mi-a umbrit sufletul, astăzi.
E povestea Cristinei Romanescu, un copil care până în ianuarie 2018 a zâmbit, a râs, s-a jucat și a făcut trăsnăi ca toți copii. Dar totul s-a schimbat într-o clipă, dintr-o banală căzătură la săniuș.
Burtica ei a început să se umfle și i-a provocat dureri foarte mari. Când au dus-o la doctor, au aflat că e foarte bolnavă. Diagnosticul ei, Hepatoblastom de gradul 4, le-a schimbat viața radical.
Cristina a fost internată la Iași și a urmat 11 ședințe de chimioterapie...
Pentru acest copil Asociația Salvează o inimă a demarat o campanie de strângere de fonduri ce va dura până în 15 decembrie...

Când am citit despre Cristina, vă spun sincer, sufletul meu, greu încercat în zilele din urmă, a tresărit în durere. Atunci când un copil este trist sau bolnav parcă cade cerul peste tine.
De cele mai multe ori copilul, cel care suferă, are mai multă speranță decât tine, cel care ești lângă. Știam asta, așa din experiență, dar...când am privit-o...

Am fost impresionată sincer de această fetiță frumoasă, cu zâmbet larg pe chip, cu ochi senini, cu speranță pe chipul ei.
 Am zâmbit așa, cum știe să zâmbească fata cu flori în păr, din tot sufletul meu, pentru că speranța e acolo întipărită pe chipul ei frumos.
Nu mi-a rămas decât să te îndemn pe tine și pe tine, și pe tine...șoptind:

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; totodată, dacă intri pe site-ul  https://www.davidac.ro și folosești codul promoțional SALVEAZAOINIMA vei beneficia de 4% reducere la orice comandă.

Am spus de multe ori că bunătatea se învață, se educă, se cultivă.
Cei din jurul meu, au învățat și fiecare încearcă să ajute, așa după puterile lor.
Iar eu...sunt așa de mândră de ei!

Astăzi vă învăț și pe voi ceva simplu: puterea exemplului e așa de mare!
Fiți exemple pentru cei din jur și veți reuși să schimbați ceva.
Fiți buni, pentru că fericirea care v-o aduce bunătatea nu se compară cu nimic.
Deschideți-vă sufletele și dăruiți speranță pentru Cristina!

Eu...
Aș vrea să schimb ceva în lumea aceasta,
aș vrea să pot lua durerea din sufletele părinților,
disperarea care-i cuprinde atunci când află de boala copiilor lor.
Aș vrea să pot face ceva pentru cei care nu au ce să mănânce,
pentru cei care sunt în vârstă și nu le calcă nimeni pragul.
Aș vrea să schimb mentalitatea oamenilor,
să-i învăț că doar împreună putem ajuta,
că gestul nostru cât de mic
poate face un om să zâmbească.
Aș vrea atâtea!
Viața însă este ca apa mării...
De o frumusețe răpitoare
Dar atât de schimbătoare.
Așa că,
Zâmbesc spre voi, așa cu bunătate!
Și...
Astăzi, mâine...te îndemn:
Dăruiește-i speranță Cristinei!

Pentru voi,
        Mihaela.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Dimineață superbă de august...

Verde crud împletit cu roua dimineții... Liniște ...De mult mi-am dorit liniștea aceasta.  Iată-mă în tren!  De data aceasta nu mai am caietul  și stiloul, direct unealta de scris, pentru că nu mai am timp să scriu!  Ciudat, timpul se comprimă atunci când reușești să faci fel de fel de lucruri. Dacă în urmă cu o lună vă scriam de călătoria mea în tren, de faptul că doar eu eram cu un caiet în care scriam, iată-mă astăzi în alt tren mergând mai departe... În fața mea însă, un cuplu simpatic de englezi! A dat norocul peste mine! Eu și engleza mea! Râde Cineva de mine, așa cum eu m-am distrat ieri de povestea aceea simpatică! Dar...ce credeți ce face doamna cu o ținută tipic englezească? Păi...și-a scos un caiet și își notează impresiile în el. Am tras cu ochiul ( nu-i frumos, dar nu m-am putut abține! Nu m-am holbat, așa...discret!) și are și desene cu locurile prin care a trecut! Eeee... Așa că de data aceasta... frumusețea locurilor o văd în priv...