În realitatea mea

Mi-am prins flori în păr și am privit cu uimire în jurul meu.
Lumea e aceeași, dar totuși schimbată.
Mi-am adus aminte de primele scrieri în care vorbeam de realitate, de felul în care vedem fiecare dintre noi realitatea. Fiecare din propria sa perspectivă. Aceeași realitate văzută în milioane de feluri pentru simplu fapt că o filtrăm prin ochii noștri sau poate prin sufletul nostru.
Mi-am dat seama uimită că mi-am dorit atât de mult să văd realitatea văzută prin ochii celor din jurul meu, încât am uitat de realitatea mea.

Poate pare ciudat ce scriu, sau poate nu...
Să vă dau un exemplu simplu, ca să înțelegeți.
Vedem o știre.
E aceeași știre pentru milioane de oameni, dar fiecare dintre noi o percepe diferit.
De ce?
Simplu.
Pentru că o filtrăm prin mintea și sufletul nostru și o raportăm la viața noastră, la implicațiile ei asupra familiei noastre, la ce ar însemna pentru noi și pentru cei dragi. Și aici intervine diferența.
Aici mintea noastră face conexiuni una după alta uitând de fapt, la un moment dat, de unde a plecat.

Uneori suntem atât de influențați de cei din jurul nostru încât vedem numai realitatea lor.
Gândim ca ei, zâmbim când zâmbesc ei, suntem supărați când vedem că sunt triști și incercăm să-i facem fericiți. Dacă facem toate aceste lucruri am ajuns în realitatea lor. Am pierdut mai mult de 50% din realitatea proprie.

Astăzi pot să vă spun sincer că e cea mai mare greșală.
Realitatea mea trebuie să fie a mea.
Felul în care gândesc trebuie să rămână al meu.
Dar ca să ajung la o astfel de înțelepciune mi-au trebuit lecții! Lecții ale vieții. Sunt cele mai grele și crunte, pentru că ele te pun la pământ și e greu să te ridici de acolo.
Dar...nu imposibil! (Zâmbesc spre voi așa din tot sufletul)

În urmă cu ceva vreme am citit o carte care m-a făcut să văd altfel viața.
Sunt oameni care profită de naivitatea altora, sunt oameni care se lasă prinși în plasa țesută așa de bine. Ce e ciudat în toată relația asta care devine cumva o relație de dependență totală, e că tot cel care manipulează e nemulțumit, deși are tot ce și-a dorit.
Sau poate nu!
Acum m-am gândit la asta!
Poate e nemulțumit în momentul în care nu mai are cum să domine, sau nu mai are ce să domine.
Să înțelegeți...
E mulțumit atâta timp cât poate să-și folosească toate resursele pentru a câștiga lupta, iar apoi când o câștigă este plictisit.
Da. Asta cred că e!
Un om care este expert în a manipula oamenii trebuie să manipuleze permanent.

Ce este cel mai greu e că nu vezi semnele.
Ești prea încrezătoare sau încrezător în cel/cea de lângă tine.
Apoi totul merge așa de repede încât ajungi să depinzi sentimental atât de tare încât nu te mai regăsești pe tine. Dispari ca personalitate. Este o expresie care cred că se potrivește: te scurgi în neantul ființei tale.
Acum întrebarea e: Cum reziști? Cum scapi din toate acestea?
Grea întrebare, greu răspuns.

Uneori reușești, alteori nu.
Uneori vezi adevărul, doar că nu ai curajul să lupți.
Uneori nu vrei să accepți că ființa cea mai apropiată de tine poate să-ți facă atâta rău.
Pentru că, dragii mei, nu există pedeapsă mai mare pentru un om decât aceea în care-ți pierzi încrederea în tine, în felul tău de a judeca, în felul în care te privești. Adică: stima de sine.

Realitatea mea, e a mea.
Realitatea ta, e a ta.
Încerc să văd realitatea ta, dar să nu mă pierd în ea, ci s
ă mă regăsesc.
Încerci să vezi realitatea mea, dar fără să o pierzi pe a ta, ci să poți să fii tu!
E asemeni unei flori pe care o ai în mâinile tale și o protejezi și ea se deschide, înflorește, e superbă.
E minunată așa cum e. Nu vrei să schimbi nimic la ea, nici culoarea, nici mirosul...

Dacă vă regăsiți în cuvintele mele, mă bucur.
Dacă vă ajută, atunci sunt fericită.
Dacă vă pun pe gânduri, atunci e timpul de schimbare.

Am lipsit o perioadă...
Timp special pentru mine, ca să mă regăsesc,
Ca să văd realitatea mea!

Pentru tine,
Pentru voi,
         Mihaela