Zăpada...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe...
Mă uit în jurul meu, toată lumea este în căutarea fericirii de sărbători, doar că uită care este adevărata fericire. Cumpărături, cadouri, mâncare...atâta mâncare, parcă nu au mai mâncat de un an!
Toată lumea este într-o goană nebună.
Toți își urează Sărbători fericite, doar că sărbătoarea încă nu a sosit.
Ce să mai zic, până să sărbătorim suntem deja obosiți.

Oare sărbătorile sunt fericite sau oamenii trebuie să fie fericiți?
Vedeți voi, anul trecut vă spuneam că a fost primul meu an în care m-am bucurat cu adevărat de zăpadă. Ea nu mai era stresul, ci bucuria! Bucuria aceea copilăroasă. Am privit-o cum se așterne și mi-am umplut sufletul de liniște, m-am lăsat cuprinsă în lumina înghețată și mângâiată de fulgii care s-au așternut printre lacrimile fierbinți. Zăpada mi-a răcorit sufletul și mi-a adus liniște și bucurie.

Azi dimineață când m-am trezit (Cam târziu cei drept! Uneori mai e nevoie și de odihnă) totul era acoperit de zăpadă. M-am uitat uimită la fulgii care cădeau necontenit, la dealurile mele dragi care s-au împodobit de sărbătoate, la frumusețea copacilor.
Cumva în suflet am simțit bucuria aceea copilăroasă!
Da! am strigat. În sfârșit!
Zăpadăăă!

Da, am înțeles, cam târziu cei drept, că fericirea nu se cumpără, nu se așteaptă, nu se primește...
Fericirea o găsești în sufletul tău, în bucuria aceea măruntă care vine fără nici o veste peste tine, în liniștea care-ți mângâie inima, în speranță.

Da, am înțeles că sunt norocoasă că văd încă o dată sufletul copacilor. Vă aduceți aminte? Cineva îmi spunea anul trecut că atunci când zăpada se așterne peste copaci, împodobindu-i, noi, oamenii vedem sufletele lor. Mi-a plăcut așa de mult ideea aceasta încât astăzi am privit minute în șir spre sufletul copacilor. Întrebarea care mi-a revenit obsedant în minte a fost: dacă oamenii s-ar opri puțin din goana lor nebună după cadouri și s-ar lăsa îmbrățișați de fulgii de nea, oare aș putea să le citesc sufletele? Aș putea pătrunde până acolo unde nu reușim oricât de mult ne străduim?
Gânduri deșarte, într-o lume plină de interese sau interes.

Ieri am participat la un eveniment cultural, care mi-a adus alinare în suflet. Am fost vrăjită de sunetul clapelor...Doamne, ce dor mi-a fost! Sentimente contradictorii de jale, de veselie, de tristețe, de bucurie, de pierdere și de regăsire.

Da, da, am înțeles că momentul acela când am renunțat să cânt a fost deosebit de trist, doar că poate viața așa a vrut. Dragostea care-am simțit-o în muzică o am imprimată în suflet pentru totdeauna, iar bucuria regăsirii ei este de mii de ori mai puternică de fiecare dată.

Zăpadă peste sufletul meu...
Zăpadă peste lumea mea tristă...
Zăpadă peste inima mea sfărâmată în mii de cioburi...
Zăpadă peste gânduri, peste idei, peste speranță...
Zăpadă peste timp, peste distanță...
Doar zăpada care spală, vindecă, dăruiește și zboară!

Pentru voi,
          doar...Eu, Mihaela