Dragobete

Mi-am presarat flori în suflet și m-am întrebat:

Cine ești Tu? Cine sunt Eu?
Am privit cu emoție fiecare detaliu al zâmbetului tău...
Mi-am zâmbit încântată de ideea trăznită, care mi-a fulgerat sufletul:
O să aflu, cine ești Tu!

Am adunat florile din sufletul meu și le-am așezat cu grijă în grădina minții mele, ca să le păstrez spre veșnicie.
Gândurile nebune au luat-o razna, inima a început să bată bezmetică, și mintea...mintea întreba în șoaptă: Cine ești Tu?
Mi-am oglindit privirea în privirea ta și m-am topit în noianul sentimentelor...
O să aflu! Cine ești...Tu!

Am mângâiat fiecare petală a florilor risipite prin mintea și sufletul meu și am zâmbit , căci amintirea zâmbetului, a privirii, a speranței m-a făcut să tremur de emoție.
Cine ești Tu?
Eu...cine sunt?

Mi-am potolit inima, nebuna, să mai simtă!
Mi-am certat mintea să uite zâmbetul tău.
Mi-am zdrobit sentimentele unul câte unul, ca să uit.
Dar...gândul îngână tainic: Cine ești Tu?

Am tunat și am risipit petalele împrăștiate în sufletul meu, m-am înfășurat în ele, m-am învârtit în furtuna din inima mea și am strigat până la cer:
Cine ești Tu?
Cine sunt...Eu?

Mi-am făcut haină din petalele zdrobite și m-am lăsat cuprinsă în îmbrățișarea ei.
M-am lăsat dezmierdată, îmbrățișată, iubită...
Cine ești Tu?

Eu...
Tu...
o inimă,
un suflet,
o simțire!

Tu...ești Eu!
Eu...sunt Tu!
Sunt furtuna care astăzi s-a preschimbat în rouă sub privirea ta.

Pentru voi,
      Fata cu flori în păr!