Treceți la conținutul principal

Dragobete

Mi-am presarat flori în suflet și m-am întrebat:
Cine ești Tu? Cine sunt Eu?
Am privit cu emoție fiecare detaliu al zâmbetului tău...
Mi-am zâmbit încântată de ideea trăznită, care mi-a fulgerat sufletul:
O să aflu, cine ești Tu!

Am adunat florile din sufletul meu și le-am așezat cu grijă în grădina minții mele, ca să le păstrez spre veșnicie.
Gândurile nebune au luat-o razna, inima a început să bată bezmetică, și mintea...mintea întreba în șoaptă: Cine ești Tu?
Mi-am oglindit privirea în privirea ta și m-am topit în noianul sentimentelor...
O să aflu! Cine ești...Tu!

Am mângâiat fiecare petală a florilor risipite prin mintea și sufletul meu și am zâmbit , căci amintirea zâmbetului, a privirii, a speranței m-a făcut să tremur de emoție.
Cine ești Tu?
Eu...cine sunt?

Mi-am potolit inima, nebuna, să mai simtă!
Mi-am certat mintea să uite zâmbetul tău.
Mi-am zdrobit sentimentele unul câte unul, ca să uit.
Dar...gândul îngână tainic: Cine ești Tu?

Am tunat și am risipit petalele împrăștiate în sufletul meu, m-am înfășurat în ele, m-am învârtit în furtuna din inima mea și am strigat până la cer:
Cine ești Tu?
Cine sunt...Eu?

Mi-am făcut haină din petalele zdrobite și m-am lăsat cuprinsă în îmbrățișarea ei.
M-am lăsat dezmierdată, îmbrățișată, iubită...
Cine ești Tu?

Eu...
Tu...
o inimă,
un suflet,
o simțire!

Tu...ești Eu!
Eu...sunt Tu!
Sunt furtuna care astăzi s-a preschimbat în rouă sub privirea ta.

Pentru voi,
      Fata cu flori în păr!



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Sunete pline de culoare

M i-am prins flori în prin păr și privesc spre voi cu bunătate. Știu, știu am lipsit... Timp de o tristețe adâncă, timp de reflecție, timp de regăsire, timp de cugetare... Există momente în viață când ești nevoit să-ți faci ordine în gânduri, sentimente, trăiri. Nu, nu este ușor, pentru că sinceritatea îți distruge speranța. Doar că este singurul mod de a trece mai departe. Să-ți înfrunți propriul destin, să încerci să vezi partea bună a vieții când totul este întunecat îți consumă o mare parte din energie... A stăzi într-o zi așa de frumoasă mi-am aplecat gândurile spre suflet și mi-am spus: La naiba cu tristețea! Viața este prea scurtă pentru a sta tristă, viața se poate termina în orice moment și atunci? Gata. E timpul. E timpul de scris! E timpul de zâmbit, E timpul de întâlnit oameni, E timpul de dans! Pur și simplu, e timpul. Așa că mi-am prins florile în păr și iată-mă! Aya privește tăcută spre prietenul ei drag. Ar vrea să-i spună atâtea lucruri, dar cuvintele...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Culorile vieții

M i-am prins în păr o rază de soare și privesc spre voi amuzată. Știu, știu afară plouă de rupe, nici măcar nu ninge, dar aseară o prietenă dragă de care mi-e tare, tare dor mi-a spus să-mi prind în păr o rază de soare. Așa că astăzi am căutat concentrată pe cer și cumva dintre nori am găsit o rază, cam firavă cei drept, dar am găsit-o și mi-am așezat-o cu mândrie în plete. Uite-așa! A cum trecând la lucruri mai serioase...Nu mai vine odată primăvara? Că parcă sunt în poeziile lui Bacovia unde ploaia nu se mai termină și sufletul poetului este prins într-un sicriu...ceva de genul! Adevărul că vremea aceasta care se schimbă atât de tare ne dereglează tot organismul. Nu că n-am fi dereglați, că oricum suntem! ( zâmbesc ) Nu mai avem timp de bucuriile vieții. Nu mai avem timp de noi. Nu mai considerăm că trebuie să ne facem timp de ceea ce ne face plăcere. Avem timp, dar în același timp, nu avem. Pare un non-sens, dar știu ce vorbesc. Sunt zile în care nu fac nimic, dar sunt mai...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe