Treceți la conținutul principal

Dragobete

Mi-am presarat flori în suflet și m-am întrebat:
Cine ești Tu? Cine sunt Eu?
Am privit cu emoție fiecare detaliu al zâmbetului tău...
Mi-am zâmbit încântată de ideea trăznită, care mi-a fulgerat sufletul:
O să aflu, cine ești Tu!

Am adunat florile din sufletul meu și le-am așezat cu grijă în grădina minții mele, ca să le păstrez spre veșnicie.
Gândurile nebune au luat-o razna, inima a început să bată bezmetică, și mintea...mintea întreba în șoaptă: Cine ești Tu?
Mi-am oglindit privirea în privirea ta și m-am topit în noianul sentimentelor...
O să aflu! Cine ești...Tu!

Am mângâiat fiecare petală a florilor risipite prin mintea și sufletul meu și am zâmbit , căci amintirea zâmbetului, a privirii, a speranței m-a făcut să tremur de emoție.
Cine ești Tu?
Eu...cine sunt?

Mi-am potolit inima, nebuna, să mai simtă!
Mi-am certat mintea să uite zâmbetul tău.
Mi-am zdrobit sentimentele unul câte unul, ca să uit.
Dar...gândul îngână tainic: Cine ești Tu?

Am tunat și am risipit petalele împrăștiate în sufletul meu, m-am înfășurat în ele, m-am învârtit în furtuna din inima mea și am strigat până la cer:
Cine ești Tu?
Cine sunt...Eu?

Mi-am făcut haină din petalele zdrobite și m-am lăsat cuprinsă în îmbrățișarea ei.
M-am lăsat dezmierdată, îmbrățișată, iubită...
Cine ești Tu?

Eu...
Tu...
o inimă,
un suflet,
o simțire!

Tu...ești Eu!
Eu...sunt Tu!
Sunt furtuna care astăzi s-a preschimbat în rouă sub privirea ta.

Pentru voi,
      Fata cu flori în păr!



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...
2 comentarii
Citiți mai multe

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică. ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe