Mi-am prins în păr o rază de soare și privesc spre voi amuzată. Știu, știu afară plouă de rupe, nici măcar nu ninge, dar aseară o prietenă dragă de care mi-e tare, tare dor mi-a spus să-mi prind în păr o rază de soare. Așa că astăzi am căutat concentrată pe cer și cumva dintre nori am găsit o rază, cam firavă cei drept, dar am găsit-o și mi-am așezat-o cu mândrie în plete. Uite-așa!
Acum trecând la lucruri mai serioase...Nu mai vine odată primăvara? Că parcă sunt în poeziile lui Bacovia unde ploaia nu se mai termină și sufletul poetului este prins într-un sicriu...ceva de genul!
Adevărul că vremea aceasta care se schimbă atât de tare ne dereglează tot organismul.
Nu că n-am fi dereglați, că oricum suntem! (zâmbesc)
Nu mai avem timp de bucuriile vieții.
Nu mai avem timp de noi.
Nu mai considerăm că trebuie să ne facem timp de ceea ce ne face plăcere.
Avem timp, dar în același timp, nu avem.
Pare un non-sens, dar știu ce vorbesc. Sunt zile în care nu fac nimic, dar sunt mai obosită decât astăzi, ca de exemplu, când am muncit de dimineața până seara.
Aseară mi-am dat seama de un lucru important. Trebuie să renunț la TV. Păi îmi consumă energia.
Din cauza aceasta nu mai am timp să scriu! Ha, ha, ha. Mă uit la toate filmele cu doctori, deși urăsc spitalele și nu vreau să știu de doctori; și la filme polițiste, că de, cică îmi pun mintea la contribuție.
Nu prea, din păcate, totul e la fel.
Așa că voi face o cură de detoxificare, că tot e moda, de TV. Să vedem cât mă ține. Măcar încerc.
Știți asta e cam ca și cu postul. Încerc dar nu prea reușesc în ultima vreme. Singurul lucru simpatic e că nu mă supăr prea tare pe mine că nu reușesc, îmi spun: când voi fi pregătită, sigur reușesc! Și uite așa merg mai departe.
Cred că am plecat de la...culorile vieții și am ajuns cu totul și cu totul la altceva.
Mda, așa sunt eu, după o perioadă în care am cam lenevit.
Adică, cam dezlânată în expresii și logică.
Culorile vieții...
Viața are culoare?
Da și Nu.
Cred că noi, oamenii, o colorăm. Noi îi dăm sens. Ne imprimăm gândurile, trăirile, sentimentele în tot ce este în jurul nostru.
Ați observat că dacă sunteți supărați parcă tot ce este în jurul vostru vă apasă?
În schimb când fericirea înflorește în sufletul vostru totul se luminează, prinde viață sau prinde culoare. Verdele e mai verde, roșul e mai roșu, albastrul cerului e mai intens, lumina e mai puternică.
Dacă pentru mine viața are culoare?
Astăzi da.
Nu mă întrebați de ce, că nu știu să răspund. Așa pur și simplu.
Astăzi viața mea s-a colorat și pentru că sunt un om generos din fire vă ofer culoriile vieții mele:
- un surâs de copil
- un recital spectaculos
- o ploaie care mi-a spălat durerea
- o adiere de vânt cald, de primăvară, chiar dacă se anunță ciclonul
- un covrig cu vișine
și o rază de soare firavă prinsă în părul meu.
Pentru voi,
T. A.
Acum trecând la lucruri mai serioase...Nu mai vine odată primăvara? Că parcă sunt în poeziile lui Bacovia unde ploaia nu se mai termină și sufletul poetului este prins într-un sicriu...ceva de genul!
Adevărul că vremea aceasta care se schimbă atât de tare ne dereglează tot organismul.
Nu că n-am fi dereglați, că oricum suntem! (zâmbesc)
Nu mai avem timp de bucuriile vieții.
Nu mai avem timp de noi.
Nu mai considerăm că trebuie să ne facem timp de ceea ce ne face plăcere.
Avem timp, dar în același timp, nu avem.
Pare un non-sens, dar știu ce vorbesc. Sunt zile în care nu fac nimic, dar sunt mai obosită decât astăzi, ca de exemplu, când am muncit de dimineața până seara.
Aseară mi-am dat seama de un lucru important. Trebuie să renunț la TV. Păi îmi consumă energia.
Din cauza aceasta nu mai am timp să scriu! Ha, ha, ha. Mă uit la toate filmele cu doctori, deși urăsc spitalele și nu vreau să știu de doctori; și la filme polițiste, că de, cică îmi pun mintea la contribuție.
Nu prea, din păcate, totul e la fel.
Așa că voi face o cură de detoxificare, că tot e moda, de TV. Să vedem cât mă ține. Măcar încerc.
Știți asta e cam ca și cu postul. Încerc dar nu prea reușesc în ultima vreme. Singurul lucru simpatic e că nu mă supăr prea tare pe mine că nu reușesc, îmi spun: când voi fi pregătită, sigur reușesc! Și uite așa merg mai departe.
Cred că am plecat de la...culorile vieții și am ajuns cu totul și cu totul la altceva.
Mda, așa sunt eu, după o perioadă în care am cam lenevit.
Adică, cam dezlânată în expresii și logică.
Culorile vieții...
Viața are culoare?
Da și Nu.
Cred că noi, oamenii, o colorăm. Noi îi dăm sens. Ne imprimăm gândurile, trăirile, sentimentele în tot ce este în jurul nostru.
Ați observat că dacă sunteți supărați parcă tot ce este în jurul vostru vă apasă?
În schimb când fericirea înflorește în sufletul vostru totul se luminează, prinde viață sau prinde culoare. Verdele e mai verde, roșul e mai roșu, albastrul cerului e mai intens, lumina e mai puternică.
Dacă pentru mine viața are culoare?
Astăzi da.
Nu mă întrebați de ce, că nu știu să răspund. Așa pur și simplu.
Astăzi viața mea s-a colorat și pentru că sunt un om generos din fire vă ofer culoriile vieții mele:
- un surâs de copil
- un recital spectaculos
- o ploaie care mi-a spălat durerea
- o adiere de vânt cald, de primăvară, chiar dacă se anunță ciclonul
- un covrig cu vișine
și o rază de soare firavă prinsă în părul meu.
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu