Mi-am prins flori în păr și privesc cu bucurie spre voi toți.
Uneori viața te pune la pământ și îți este așa de greu să te ridici, dar nu imposibil!
Uneori viața te face să suferi îngrozitor și simți că nimic nu mai contează, dar reziști!
Uneori despărțirea de cei dragi e așa de groaznică încât nu mai vrei să respiri, dar cumva reușești!
Uneori viața îți aduce în suflet stropi de fericire și nu știi ce să faci cu ei, să-i primești sau nu.
Uneori viața râde de tine și te face să zâmbești, să speri și să iubești.
Iară. De la capăt.
Nimic nu e ușor în viața asta, nimic. Dar sunt provocările noastre, ale oamenilor, și trebuie să le purtăm pe fiecare cu încredere, cu determinare și cu multă credință în suflet.
Așa că mi-am prins flori în păr și încep un nou capitol al vieții, cu bune și rele.
Spectacolul lumii
Aya privește cu uimire la bărbatul din fața ei.
Se cunosc, s-au întâlnit de Crăciun în casa ei dragă...
Dar timpul a trecut și nu au păstrat legătura. Fiecare a mers pe drumul lui.
Acum e aici în fața ei, la altă masă.
Oare așteaptă pe cineva? se întreabă ea. Sau să-i fac semn? Of! Grea decizie.
Aya soarbe tăcută din cafeaua amară și încearcă să ia o decizie.
Telefonul sună.
Aya tresare când începe tangoul care înnebunește pe toți apropiații ei. Își caută grăbită telefonul în geantă, dar nu destul de repede pentru că oamenii din jur deja o privesc. Într-un final, răspunde grăbită.
Când ridică privirea ochii lui o privesc amuzați.
Se încruntă. Îți aduce aminte perfect de această privire, o supără, dar în același timp o dorește.
Încearcă să scurteze discuția, dar prietena ei nu o lasă, îi spune că nu mai poate ajunge...
Aya privește iarăși spre el.
El zâmbește de data asta și-i face semn că a văzut-o și o recunoaște.
Inima ei saltă, are impresia că nu mai are aer în piept și încercă în zadar să scape de senzație, dar nu poate. Nu știe ce să facă. E depășită de situație. Așa că nu observă că el este deja lângă ea.
Când vorbește, Aya se sperie.
Se uită unul la altul și încep să râdă amândoi în același timp.
El ia loc lângă ea și încep să povestească de parcă nu s-au văzut... de o zi!
Privește spre ea cu drag.
Sufletul lui a tresărit în fericire când a văzut-o.
Și-a dorit așa de mult să o întâlnească pe femeia din tren. Își aduce aminte fiecare moment din acea călătorie ciudată. A privit-o și nu a înțeles de ce atunci a spus: Înapoi la realitate!
După un an când s-au întâlnit, atunci în seara de Crăciun, a înțeles.
Dar și atunci a simțit cum se strecoară de lângă el. Nu era nici timpul, nici vremea.
Acum însă pare că e bine, așa că o să facă pasul!
Întrebări și răspunsuri, zâmbete și bucurie răzbat din discuția lor. Timpul parcă stă în loc, sau trece așa de repede încât nu îl iau în seamă. Doar sunetul tangoului perturbă starea aceasta de fericire imensă care e prezentă la masa lor. Aya răspunde și-și dă seama cât de târziu e și că trebuie să plece.
Ochii lui căprui o privesc intens...
Aya străbate grăbită strada, tropăind. Tocurile sunt prezente pentru că viața se vede altfel de acolo de sus. Gândul ei este la întâlnirea aceasta spectaculoasă și la emoția care a simțit-o când a invitat-o...
Of! Fericire...
Câtă fericire într-un suflet chinuit.
Îi vine să arunce în sus această fericire și să o prindă în brațele ei, să o mângâie și să nu-i mai dea drumul. Să țipe, să sară, să danseze desculță prin iarbă, să se arunce pe pământul reavăn și să simtă mirosul de primăvară din sufletul ei. Să picteze cu norii, să fure razele soarelui, să atingă vântul și să-l înfășare în jurul sufletului ei.
"Fericire...
Fericirea e atât de rară,
Fericirea ne dă aripi să zburăm,
Fericirea ne face să radiem bunătate...
Fericire...
Te iau în brațe și nu-ți mai dau drumul."
Gânduri nebune într-o viață nebună, asemeni unei cascade...
Aya însă nu vrea să-și aducă aminte de nimic urât din viața ei, vrea ca totul să înceapă fără ură, fără resentimente. E singura cale de a merge înainte.
"Fericirea...
Câtă fericire poate avea un suflet?
Cum poți să scoți acea fericire la suprafață?
Atingând ușor în îmbrățișare.
Înțelegând fiecare gând, sentiment, durere, bucurie...
Fericirea...
E așa de rară! Dar trebuie căutată, trebuie găsită, trebuie prețuită.
Pentru că poate dispărea într-o fracțiune de secundă.
Fericirea..."
Gândurile-i sunt întrerupte...
Cineva se aruncă pe ea și o ia în brațe. Aproape cade.
Râde așa din toată inima când brațe mici o îmbrățișează cu putere.
Viața ei...
Fericire...
Iată că încet am revenit la cartea mea în timp real, cu un nou capitol care se numește "Spectacolul lumii". Ieri m-am gândit cât de fericită sunt când scriu și mi-am propus să fiu mai activă, chiar dacă sunt extrem de ocupată.
Așa că voi încerca să scriu mai mult și mai bine, normal.
Pentru voi,
Fata cu flori în păr.
Uneori viața te pune la pământ și îți este așa de greu să te ridici, dar nu imposibil!
Uneori viața te face să suferi îngrozitor și simți că nimic nu mai contează, dar reziști!
Uneori despărțirea de cei dragi e așa de groaznică încât nu mai vrei să respiri, dar cumva reușești!
Uneori viața îți aduce în suflet stropi de fericire și nu știi ce să faci cu ei, să-i primești sau nu.
Uneori viața râde de tine și te face să zâmbești, să speri și să iubești.
Iară. De la capăt.
Nimic nu e ușor în viața asta, nimic. Dar sunt provocările noastre, ale oamenilor, și trebuie să le purtăm pe fiecare cu încredere, cu determinare și cu multă credință în suflet.
Așa că mi-am prins flori în păr și încep un nou capitol al vieții, cu bune și rele.
Spectacolul lumii
Se cunosc, s-au întâlnit de Crăciun în casa ei dragă...
Dar timpul a trecut și nu au păstrat legătura. Fiecare a mers pe drumul lui.
Acum e aici în fața ei, la altă masă.
Oare așteaptă pe cineva? se întreabă ea. Sau să-i fac semn? Of! Grea decizie.
Aya soarbe tăcută din cafeaua amară și încearcă să ia o decizie.
Telefonul sună.
Aya tresare când începe tangoul care înnebunește pe toți apropiații ei. Își caută grăbită telefonul în geantă, dar nu destul de repede pentru că oamenii din jur deja o privesc. Într-un final, răspunde grăbită.
Când ridică privirea ochii lui o privesc amuzați.
Se încruntă. Îți aduce aminte perfect de această privire, o supără, dar în același timp o dorește.
Încearcă să scurteze discuția, dar prietena ei nu o lasă, îi spune că nu mai poate ajunge...
Aya privește iarăși spre el.
El zâmbește de data asta și-i face semn că a văzut-o și o recunoaște.
Inima ei saltă, are impresia că nu mai are aer în piept și încercă în zadar să scape de senzație, dar nu poate. Nu știe ce să facă. E depășită de situație. Așa că nu observă că el este deja lângă ea.
Când vorbește, Aya se sperie.
Se uită unul la altul și încep să râdă amândoi în același timp.
El ia loc lângă ea și încep să povestească de parcă nu s-au văzut... de o zi!
Privește spre ea cu drag.
Sufletul lui a tresărit în fericire când a văzut-o.
Și-a dorit așa de mult să o întâlnească pe femeia din tren. Își aduce aminte fiecare moment din acea călătorie ciudată. A privit-o și nu a înțeles de ce atunci a spus: Înapoi la realitate!
După un an când s-au întâlnit, atunci în seara de Crăciun, a înțeles.
Dar și atunci a simțit cum se strecoară de lângă el. Nu era nici timpul, nici vremea.
Acum însă pare că e bine, așa că o să facă pasul!
Întrebări și răspunsuri, zâmbete și bucurie răzbat din discuția lor. Timpul parcă stă în loc, sau trece așa de repede încât nu îl iau în seamă. Doar sunetul tangoului perturbă starea aceasta de fericire imensă care e prezentă la masa lor. Aya răspunde și-și dă seama cât de târziu e și că trebuie să plece.
Ochii lui căprui o privesc intens...
Aya străbate grăbită strada, tropăind. Tocurile sunt prezente pentru că viața se vede altfel de acolo de sus. Gândul ei este la întâlnirea aceasta spectaculoasă și la emoția care a simțit-o când a invitat-o...
Of! Fericire...
Câtă fericire într-un suflet chinuit.
Îi vine să arunce în sus această fericire și să o prindă în brațele ei, să o mângâie și să nu-i mai dea drumul. Să țipe, să sară, să danseze desculță prin iarbă, să se arunce pe pământul reavăn și să simtă mirosul de primăvară din sufletul ei. Să picteze cu norii, să fure razele soarelui, să atingă vântul și să-l înfășare în jurul sufletului ei.
"Fericire...Fericirea e atât de rară,
Fericirea ne dă aripi să zburăm,
Fericirea ne face să radiem bunătate...
Fericire...
Te iau în brațe și nu-ți mai dau drumul."
Gânduri nebune într-o viață nebună, asemeni unei cascade...
Aya însă nu vrea să-și aducă aminte de nimic urât din viața ei, vrea ca totul să înceapă fără ură, fără resentimente. E singura cale de a merge înainte.
"Fericirea...
Câtă fericire poate avea un suflet?
Cum poți să scoți acea fericire la suprafață?
Atingând ușor în îmbrățișare.
Înțelegând fiecare gând, sentiment, durere, bucurie...
Fericirea...
E așa de rară! Dar trebuie căutată, trebuie găsită, trebuie prețuită.
Pentru că poate dispărea într-o fracțiune de secundă.Fericirea..."
Gândurile-i sunt întrerupte...
Cineva se aruncă pe ea și o ia în brațe. Aproape cade.
Râde așa din toată inima când brațe mici o îmbrățișează cu putere.
Viața ei...
Fericire...
Iată că încet am revenit la cartea mea în timp real, cu un nou capitol care se numește "Spectacolul lumii". Ieri m-am gândit cât de fericită sunt când scriu și mi-am propus să fiu mai activă, chiar dacă sunt extrem de ocupată.
Așa că voi încerca să scriu mai mult și mai bine, normal.
Pentru voi,
Fata cu flori în păr.
Comentarii
Trimiteți un comentariu