Treceți la conținutul principal

Aripi de înger

Mi-am prins flori de primăvară în păr și zâmbesc spre voi cu bunătate, liniște și fericire.

Viață, viață...
Sunt doi ani de când povestea scrisului a prins viață!
Trebuie să mulțumesc pentru asta prietenilor mei buni, de suflet care au avut încredere în mine, care la momentul acela, în care sufletul meu a fost zdrobit, mi-au arătat că scrisul e talentul meu.
Ei mi-au dat atunci, în momentele acelea în care am simțit că pământul fuge de sub picioarele mele, mi-au dat aripi de înger! Ca să zbor în scris!

Libertatea întotdeauna este presărată cu lacrimi. Indiferent ce fel de libertate e!
Pentru libertate de gândire, de simțire... lupți, lupți cu tot sufletul, cu inima, cu sufletul.
Înfrunți pe toți din jurul tău, înfrunți lumea!
Nu este ceva ușor, să fim bine înțeleși, dar ce este ușor în viața asta!

Când suntem mici ne imaginăm că atunci când suntem mari, adulți, vom avea o viață ca în povești. Nimeni și nimic nu ne învață că e așa de rar să se întâmple asta!
Speranța, încrederea, optimismul ne îndeamnă să iubim necondiționat.
Nostim este că deși primim lecții, nu învățam din ele, pentru că sperăm mereu că data viitoare o să fie bine!

Uneori mă întreb dacă nu e mai simplu să prețuim fiecare moment special din viața noastră, fără să mai avem așteptări. Să luăm lucrurile așa cum vin, cu bune și rele și să mergem mai departe, fără a mai pune întrebări, fără a mai despica firul în patru, zece sau o sută!

Uneori te simți pierdut în lumea aceasta nedreaptă, dar dacă zâmbești parcă totul se înseninează.
Am învățat ceva:
Prietenia rămâne, indiferent ce se întâmplă!
Prietenia e dincolo de cuvinte.
Prietenia e simțire, e bunătate.
Prietenia e gândul acela care zboară necondiționat spre tine.
Prietenia e susținere permanentă.
Iar atunci când în jurul tău sunt prietenii tăi, nu ești singur!
Pentru că...viața asta ciudată te lasă câteodată fără suflu și atunci ai nevoie să te agăți de ceva ca să poți respira, ca să fii pe linia de plutire. Prietenii sunt acolo alături de tine și în cele mai negre zile ale tale. Mi-aduc aminte cu mare tristețe de momente când până și să respir era greu, dar sfaturile, susținerea a fost permanentă. Iar acest lucru nu se poate uita!
Mă înclin și vă mulțumesc, prieteni dragi!

De ce așteptăm primăvara?
Pentru că, dragii mei, totul revine la viață!
Soarele ne îmbrățișează cu razele lui scântâietoare, vântul ne ia la dans!
Norii se joacă pe cerul senin, păsările își încep larma veselă.
Pomii se îmbracă de sărbătoare în culori de cireș, de vișini, de salcâm...
Verdele ne îmbată cu prospețime, ne inundă sufletele și inimile cu speranță și optimism.

De ce primăvară?
Pentru că ne simțim liberi!
Pentru că avem...ARIPI  DE  ÎNGER!!!!

Pentru prietenii mei dragi,
                 Mihaela                                     

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat