Treceți la conținutul principal

Atelierul unui pictor

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip.
Cuvintele pot să te facă fericit.
Iar fericirea aceasta nu are seamăn.

M-am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor.
Ce mi-aș dori să văd?
Tablourile! ziceți voi, râzând.
Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate.
Dar nu cred că ar fi prima opțiune.
Cred că mi-aș dori să văd culorile.

Să observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză.
Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas.
Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete...
Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare.
Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima.
Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine.
Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări.

Felul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omul acela care pune puțin din sufletul său în fiecare pictură.

Uneori visăm atunci când vedem un tablou. Ne imaginăm că suntem acolo, alături de pictor în atelier, la creația lui. Stăm jos. Ne uităm cum ilustrează viața pas cu pas prin culoare.
Ne minunăm cât de ușor pare a fi, dar ne dăm seama că noi nu suntem în stare nici să ținem pensula în mână. Ne înclinăm în gând în fața lui și zâmbim.
Zâmbim la ziua de mâine.
Ziua în care copii noștri vor vedea, când așa ca și noi, o să-și dorească să fie măcar o clipă lângă cel care a ilustrat viața cu atâta talent.

Atelierul unui pictor...rămâne doar un vis, pentru mine.
Dar de fiecare dată când văd tablouri în expoziție mi-aduc aminte de tablourile pictate de fiul meu cândva și de cuvintele doamnei profesor, care m-au uimit: Are talent!
Cine știe, poate odată o să revină la asta...

Atelierul unui pictor...
E asemenea sufletului nostru care se împodobește zi de zi cu tot ce vede în jur, culori îmbinate perfect, într-o lume creată desăvârșit.

Pentru voi,
       Mihaela.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…