În ploaie...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.
Primăvara e aici! În iarba care e tot mai verde pe zi ce trece, în mugurii copacilor care stau să pleznească, în ciripitul păsărilor. În sufletul nostru mângâiat de adierea vântului călduț, de aerul plin de parfumul florilor de primăvară.
Nori răzleți se văd pe cerul de un albastru ireal.

Privesc spre dealurile mele dragi, spre bătrânul meu lac căruia i-am șoptit în ultimii ani toate bucuriile și necazurile mele. Privesc și nu mă mai satur!
Aștept cu nerăbdare ca pământul să se încălzească sub razele tot mai puternice ale soarelui să umblu desculță prin iarbă. Să simt pământul. Să simt energia pozitivă. Să descarc toată energia negativă acumulată în decursul iernii. Să-mi umplu sufletul de bucurie,să arunc tristețea departe.
Fericirea să-mi cuprindă inima și în pași de vals să-mi simt fiecare gând.

Să speri e spectaculos, să vrei să schimbi ceva din tine e greu, să vrei să schimbi ceea ce este în jurul tău e aproape imposibil.
Aproape!
Nu imposibil!

Văd tot mai multe cazuri în jurul meu, de oameni, care și-au urmat visul, care nu au renunțat la ceea ce și-au dorit o viață. Și mi se umple sufletul de mândrie pentru ei!
Pentru că într-un fel sau altul îmi dau seama că prin exemplul lor devin modele pentru cei din jur.
Iar aici în țara mea, minunată e nevoie de modele pozitive.
E nevoie de optimism.
E nevoie de dorința de a merge mai departe, de a nu ne mai potmoli în trecut.
E nevoie de putere pentru a munci cu drag, cu plăcere, cu dăruire.
E nevoie să știm să ne apărăm drepturile dacă acestea ne-au fost încălcate, dar în limita bunului simț.
Cu dorința puternică de a arăta acolo unde suntem nedreptățiți fără să călcăm în picioare pe ceilalți.

Nu e ușor să trăiești aici, unde oamenii și-au pierdut încrederea, unde oamenii uită să zâmbească, să râdă! Da. E plin de nedreptate în jurul nostru, dar oare în altă parte nu e la fel?
Sunt convinsă că nicăieri nu este ușor, depinde numai de tine cât de serios ești în munca pe care o faci, de cât de corect ești cu tine și cei din jur.

Mi-e dor de vremea aceea de demult, din copilăria mea, când viața mi se părea așa de ușoară, când mergeam prin ploaia de vară cu brațele pline de flori, când eram topită după doi ochi verzi, când urcam în vârful dealului de dimineață pentru a surprinde răsăritul soarelui.
Dor de dor...

Să mergi desculț prin ploaie, să privești spre apa care se revarsă peste tine, spălându-ți sufletul, inima, mintea de toate gândurile...lacrimile.
Să privești dincolo de nori și să vezi soarele!
Să zâmbești la adierea vântului!
Dorințe...

Pentru voi,
        Mihaela.