Mama

Uneori cădem în propria disperare și ne plângem de milă. Nu o facem conștient, ci mintea noastră trebuie să se reverse, gândurile țâșneasc asemenea izvorului din piatră la atingerea lui Moise. Pur și simplu este nevoie să spunem ceea ce simțim în momentul acela.
Chiar dacă unii din jurul tău percep acest lucru ca o plângere de milă, e doar o ironie pe care vrei cu adevărat să o scoți în evidență. O ironie tristă, cei drept, dar e o ironie.

Am învățat deja că nimic nu e corect în viața aceasta.
De fiecare dată când ai impresia că ai totul, de fapt nu ai nimic.
De fiecare dată când nu ai nimic, ai de fapt Totul!

Mă uit cu tristețe la cei care mi-au făcut rău în anumite momente ale vieții. Suferă. Nu din cauza mea. Din cauza egoismului lor. Pentru că nu au căutat să vadă dincolo de ei, de sufletul și inima lor.

Mă întreb încă, deși știu răspunsul, o relație se poate baza pe egoism?
Adică în relație mă gândesc numai la propria persoană?
Să-mi fie mie bine și restul nu contează?
Nu, nu cred.
Dar câți dintre noi ne complacem în aceste relații găsind scuze perfecte pentru fiecare gest care ne doare, care ne sfâșie sufletul în bucăți. Celălalt profită cu zâmbetul pe buze. E ideal pentru el dacă nu ai atâta minte încât să îl dai afară din viața și inima ta.

Ziua de 8 martie este o zi specială, pentru că e ziua femeii, a mamei, a celei care trudește din greu pentru liniștea familiei, cea care aduce pe lume pruncii, cea care este izvor de iubire pentru întreaga familie. Nu petrecerea este importantă, ci respectul pe care copilul sau copii ți-l dau în această zi.
An după an îți îmbrățișezi copii de ziua lor, de ce nu ar face și ei asta pentru tine?
Pentru că uită de tine?
Cum să uite un copil de mama?
Grele întrebări, grele decizii, grea povară.

Iubirea mamei este desăvârșită.
Indiferent ce face copilul mama îl ia în brațe, îl strânge la piept și îl iartă. Pentru că bazele legăturii cu el au fost puse în momentul în care a fost în burtă. Iubirea s-a revărsat în valuri peste copilul acela care s-a format, care a prins viață, care a făcut tumbe lovindu-te cu putere , care ți-a ascultat glasul în cântec. Cât de frumos! Perioada cea mai frumoasă pentru femeie, pentru mamă.
Dacă te uiți la chipul ei, ea radiază de fericire și nu din cauza partenerului, ci este transfigurată de iubirea imensă pentru inima aceea mică care bate în tandem cu ea.
Două inimi, două ființe, legate timp de nouă luni.

Am văzut duminică o emisiune care m-a lăsat fără cuvinte.
În New York au legalizat avortul, care se poate face chiar și când e momentul nașterii copilului.
Am fost așa de șocată de ceea ce au reușit unii oameni să facă încât nici măcar nu am mai fost în stare să rețin toate detaliile.
Adică să ne înțelegem, copilul e bine, sănătos, dar dacă te răzgândești poți face avort, adică omori copilul, pentru că el oricum nu are nici un drept. Pe tot parcursul sarcinii, nu mai vorbim de primele trei luni!!! Chiar e posibil?
Și dacă totuși copilul rezistă și respiră, așa printr-o minune, să îl lași să se stingă ușor...
Doamne în ce lume trăiesc!

Uimitor câtă bucurie aveau acei oameni că au obținut așa libertate!
Dar libertatea pruncului care are viață, unde e?
Unde sunt legile care protejează?
Există?
Ironic.
Dacă o să căutați în toate aceste multe legi ale libertății copiilor...nu o să găsiți nimic de noul născut.
El este vinovat pentru că părinții lui au un moment de rătăcire?
Este el vinovat că trăiește?
Grea problemă, grele răspunsuri.

V-am mai spus dacă aș putea, aș lupta în fiecare zi, în fiecare clipă pentru drepturile femeilor, pentru că suntem permanent discriminate, dar nu aș putea vedea alegerea facerii unui avort ca un drept al meu. Mama trebuie să-și protejeze pruncul.
De ce?
Pentru că e MAMA.
Iar copilul trebuie să o cinstească mereu, pentru că e mama.
Și să o iubească, să o îmbrățișeze cât mai des, să povestească cu ea...
Iubirea trebuie să se reverse din ambele părți.
Delicat, cu frumusețe sufletească, cu înțelegere...

Fiului meu,
        cu drag, MAMA.