Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe. În ultima vreme tristețea înconjoară sufletul cu fire invizibile și nu vrea să-i dea drumul. Mă tot întreb de ce? Dar nimeni nu răspunde...Nimeni nu mă poate lămuri, nimeni nu-mi poate liniști sufletul care tânjește după îmbrățișarea copilului...
Viață grea...
Dar nu mă plâng!
Viața e deosebit de complicată, cu bune și rele, depinde de noi cum lăsăm să ne afecteze momentele triste. Iar eu...nu vreau să las să mă afecteze atât de tare încât să nu pot munci!!!!
Așa că...zâmbet și Înainte!!!
Suspendată în timp...
Între trecut și prezent...
Între ceea ce a fost și ceea ce este, între amintiri frumoase și triste, între bucurii și...
Mă gândeam zilele trecute că mi-e așa de dor de scris, dar timpul parcă și-a închis porțile și nu mi-a mai dat nici o clipă de a așterne, de a mă îmbrăca în cuvinte. Timpul! Cumva m-am lăsat prinsă în mrejele lui și am uitat de ceea ce în ultimul an m-a definit, ceea ce mi-a dat curajul de a merge mai departe, de a înfrunta cu demnitate și putere viața.
Iată însă că azi m-am așezat la unealta de scris și cuvintele țâșnesc asemeni unui izvor cu ape limpezi și încet, încet îmi limpezesc mintea și sufletul, rup firele invizibile ale timpului și mă lasă în prezent.
Îmi dau seama cât de greu este să-ți înfrunți soarta. Cumplit de greu. Poate pentru că nu ai pe nimeni și totul trebuie făcut de unul singur. Iar acest lucru pare atât de înspăimântător...
Dar...
Frica dispare în momentul în care-ți dai seama că liniștea pe care o ai nu se compară cu nimic în lume, că bucuria care-ți inundă sufletul la fiecare pas făcut înainte e cea mai intesă, cea mai grozavă!
Împlinirea...
Împlinirea vine prin muncă și perseverență.
Nimeni nu ne definește, doar noi ne putem defini.
Ciudat e că noi, femeile, ne lăsăm copleșite cu totul de prezența masculină de lângă noi, trăim în umbra lui, trăim pentru el, trăim pentru a-l face fericit...și ajungi să simți nefericirea proprie cu o forță tulburătoare și ești incapabilă să faci ceva pentru că iubirea te ține încătușată cu fire învizibile de omul acela care-ți face atâta rău conștient sau inconștient...
Libertatea de exprimare, libertatea de gândire, libertatea de a-ți exprima furiile în fața partenerului e poate ceea ce ne lipsește. Poate generația mea este așa, poate doar faptul că ne modelăm noi după ei, lăsând să ne conducă cumva viața, uitând să mai facem anumite lucruri și apoi...cădem în gol și ne simțim cu adevărat pustiite.
Cine știe!
Câteodată sunt uimită cum în ultimul timp nu mai scriu și totuși se citește mai mult decât înainte!
Vă salut pe toți și mulțumesc apropiaților mei care mi-au scris în ultimul timp să mă întrebe dacă sunt bine! Am fost uimită, vă spun sincer, pentru că nu înțelegeam de ce mă întreabă asta, dar apoi mi-am dat seama că nu scriu și și-au făcut griji. Vedeți???
E foarte greu să devi model pentru cei din jur, pentru că ei așteaptă tot timpul ceva de la tine. Pe de altă parte ca să fii model trebuie să ai coloană vertrebrală, cum îmi place mie să spun. Nu poți deveni model fără să muncești, nu poți schimba destine fără să demontrezi că tu crezi în ceea ce faci.
Am excelat în munca mea de zi cu zi și a fost o bucurie care mi-a inundat sufletul și m-a făcut să tresar în durere pentru că nu am avut alături de mine băiatul. Dar am trecut și peste asta atunci când una dintre prietenele mele m-a îmbrățișat din tot sufletul și mi-a șoptit cu lacrimi în ochi: Sunt mândră de tine pentru tot ce ai realizat. Pentru toate realizările tale!!!
A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit și mi-a demostrat încă o dată că viața e cumplită, dar depinde doar de noi dacă reușim! Puterea o avem acolo în sufletul acela atât de chinuit. O avem. Depinde doar de noi să ajungem la ea și să-i dăm o nouă forță. O forță îndreptată spre noi și spre cei din jurul nostru. Îndeosebi spre copii noștri. Diferența dintre un bărbat și o femeie când divorțează e că femeia se gândește permanent la copii ei, bărbatul...uită! Pentru că sunt niște egoiști. Egoiști în iubire, egoiști în purtare. Își doresc totul pentru ei și au impresia că cineva trebuie să le satisfacă permanent dorințele. Iar când nu sunt mulțumiți mai și au pretenția să zâmbești când te critică...
Ia mai ducă-se la naiba!
Că lumea nu se învârte în jurul lor, că singure ne putem descurca de o sută de ori mai bine! Fie vorba între noi, oricum ne descurcăm fără ei, așa că să ne scuture de praf și să ne lase să zâmbim și să fim fericite!!!
Suspendate în timp, dar am făcut totul să dispărem din viața lor să ne găsim liniștea și să putem înota în viitorul timpului nostru. Să construim fericirea, să ne bucurăm de ea și să ne demonstrăm că suntem mai deștepte decât ei!
Eu...am reușit!
Sunt mândră de mine și deși mai am multe de făcut pot spune: Nu mă las!
Voi?
Pentru voi,
Mihaela.
Viață grea...
Dar nu mă plâng!
Viața e deosebit de complicată, cu bune și rele, depinde de noi cum lăsăm să ne afecteze momentele triste. Iar eu...nu vreau să las să mă afecteze atât de tare încât să nu pot munci!!!!
Așa că...zâmbet și Înainte!!!
Suspendată în timp...
Între trecut și prezent...
Între ceea ce a fost și ceea ce este, între amintiri frumoase și triste, între bucurii și...
Mă gândeam zilele trecute că mi-e așa de dor de scris, dar timpul parcă și-a închis porțile și nu mi-a mai dat nici o clipă de a așterne, de a mă îmbrăca în cuvinte. Timpul! Cumva m-am lăsat prinsă în mrejele lui și am uitat de ceea ce în ultimul an m-a definit, ceea ce mi-a dat curajul de a merge mai departe, de a înfrunta cu demnitate și putere viața.
Iată însă că azi m-am așezat la unealta de scris și cuvintele țâșnesc asemeni unui izvor cu ape limpezi și încet, încet îmi limpezesc mintea și sufletul, rup firele invizibile ale timpului și mă lasă în prezent.
Îmi dau seama cât de greu este să-ți înfrunți soarta. Cumplit de greu. Poate pentru că nu ai pe nimeni și totul trebuie făcut de unul singur. Iar acest lucru pare atât de înspăimântător...
Dar...
Frica dispare în momentul în care-ți dai seama că liniștea pe care o ai nu se compară cu nimic în lume, că bucuria care-ți inundă sufletul la fiecare pas făcut înainte e cea mai intesă, cea mai grozavă!
Împlinirea...
Împlinirea vine prin muncă și perseverență.
Nimeni nu ne definește, doar noi ne putem defini.
Ciudat e că noi, femeile, ne lăsăm copleșite cu totul de prezența masculină de lângă noi, trăim în umbra lui, trăim pentru el, trăim pentru a-l face fericit...și ajungi să simți nefericirea proprie cu o forță tulburătoare și ești incapabilă să faci ceva pentru că iubirea te ține încătușată cu fire învizibile de omul acela care-ți face atâta rău conștient sau inconștient...
Libertatea de exprimare, libertatea de gândire, libertatea de a-ți exprima furiile în fața partenerului e poate ceea ce ne lipsește. Poate generația mea este așa, poate doar faptul că ne modelăm noi după ei, lăsând să ne conducă cumva viața, uitând să mai facem anumite lucruri și apoi...cădem în gol și ne simțim cu adevărat pustiite.
Cine știe!
Câteodată sunt uimită cum în ultimul timp nu mai scriu și totuși se citește mai mult decât înainte!
Vă salut pe toți și mulțumesc apropiaților mei care mi-au scris în ultimul timp să mă întrebe dacă sunt bine! Am fost uimită, vă spun sincer, pentru că nu înțelegeam de ce mă întreabă asta, dar apoi mi-am dat seama că nu scriu și și-au făcut griji. Vedeți???
E foarte greu să devi model pentru cei din jur, pentru că ei așteaptă tot timpul ceva de la tine. Pe de altă parte ca să fii model trebuie să ai coloană vertrebrală, cum îmi place mie să spun. Nu poți deveni model fără să muncești, nu poți schimba destine fără să demontrezi că tu crezi în ceea ce faci.
Am excelat în munca mea de zi cu zi și a fost o bucurie care mi-a inundat sufletul și m-a făcut să tresar în durere pentru că nu am avut alături de mine băiatul. Dar am trecut și peste asta atunci când una dintre prietenele mele m-a îmbrățișat din tot sufletul și mi-a șoptit cu lacrimi în ochi: Sunt mândră de tine pentru tot ce ai realizat. Pentru toate realizările tale!!!
A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit și mi-a demostrat încă o dată că viața e cumplită, dar depinde doar de noi dacă reușim! Puterea o avem acolo în sufletul acela atât de chinuit. O avem. Depinde doar de noi să ajungem la ea și să-i dăm o nouă forță. O forță îndreptată spre noi și spre cei din jurul nostru. Îndeosebi spre copii noștri. Diferența dintre un bărbat și o femeie când divorțează e că femeia se gândește permanent la copii ei, bărbatul...uită! Pentru că sunt niște egoiști. Egoiști în iubire, egoiști în purtare. Își doresc totul pentru ei și au impresia că cineva trebuie să le satisfacă permanent dorințele. Iar când nu sunt mulțumiți mai și au pretenția să zâmbești când te critică...
Ia mai ducă-se la naiba!
Că lumea nu se învârte în jurul lor, că singure ne putem descurca de o sută de ori mai bine! Fie vorba între noi, oricum ne descurcăm fără ei, așa că să ne scuture de praf și să ne lase să zâmbim și să fim fericite!!!
Suspendate în timp, dar am făcut totul să dispărem din viața lor să ne găsim liniștea și să putem înota în viitorul timpului nostru. Să construim fericirea, să ne bucurăm de ea și să ne demonstrăm că suntem mai deștepte decât ei!
Eu...am reușit!
Sunt mândră de mine și deși mai am multe de făcut pot spune: Nu mă las!
Voi?
Pentru voi,
Mihaela.
Comentarii
Trimiteți un comentariu