Treceți la conținutul principal

liniștea gândurilor...

Uneori ne ascundem de propria persoană.
Uităm sinceritatea într-un colț al inimii și facem lucrurile să decurgă într-un ritm care nu este al nostru, care nu ne reprezintă, pe care de fapt nu ni-l dorim.
Nu facem nimic.
Nu zicem nimic.
Ne ascundem în desișul gândurilor și sentimentelor nedeslușite din sufletul nostru și așteptăm.
Nu știm ce.
Nu punem întrebări.
Întrebările dor.
O durere viscerală.

Uităm durerea, dar uităm de noi.
Cum ne regăsim în desișul amintirilor?
Cum să trăim în ură față de amintiri?
Cum să respirăm aerul plin de mizerie care ne este împroșcat în față clipă de clipă?
Cum să ne limpezim de durere?
Cum să înotăm prin noianul de gânduri triste și să îndrăznim să zâmbim?
Suferință după o persoană?
Nu.
Suferință după deșertăciunea unei vieți trăite?
Nu.
Pur și simplu: nedreptate!

Viața e suferiță, bucurie, durere, zâmbet...
Viața e puterea de a înfrunta totul.
Viața e durerea ridicării din durere.
Viața e ...totul!

Dorința de fericire?
E suspendată în timp, se leagănă pe o pânză de păianjen și așa ca în cântecul acela al copilăriei noastre uneori se rupe...

Puterea de a merge mai departe e în sufletul nostru al fiecăruia. O avem.
O piatră neșlefuită care emană energie pură.
E acolo.
Așteptă.
Așteaptă să dispară ura.
Durerea nedreptății.

Luminează. Puțin câte puțin.
Dă speranță.
Zâmbet.
Bucurie.

Atunci te ridici de pe pământul reavăn care te-a cuprins în îmbrățișare, care ți-a primit energia negativă din ființa ta.
Și pleci zâmbind mai departe.
Cu...bucuria de a trăi viața așa cum este ea!

Pentru voi,
      T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat