liniștea gândurilor...

Uneori ne ascundem de propria persoană.
Uităm sinceritatea într-un colț al inimii și facem lucrurile să decurgă într-un ritm care nu este al nostru, care nu ne reprezintă, pe care de fapt nu ni-l dorim.
Nu facem nimic.
Nu zicem nimic.
Ne ascundem în desișul gândurilor și sentimentelor nedeslușite din sufletul nostru și așteptăm.
Nu știm ce.
Nu punem întrebări.
Întrebările dor.
O durere viscerală.

Uităm durerea, dar uităm de noi.
Cum ne regăsim în desișul amintirilor?
Cum să trăim în ură față de amintiri?
Cum să respirăm aerul plin de mizerie care ne este împroșcat în față clipă de clipă?
Cum să ne limpezim de durere?
Cum să înotăm prin noianul de gânduri triste și să îndrăznim să zâmbim?
Suferință după o persoană?
Nu.
Suferință după deșertăciunea unei vieți trăite?
Nu.
Pur și simplu: nedreptate!

Viața e suferiță, bucurie, durere, zâmbet...
Viața e puterea de a înfrunta totul.
Viața e durerea ridicării din durere.
Viața e ...totul!

Dorința de fericire?
E suspendată în timp, se leagănă pe o pânză de păianjen și așa ca în cântecul acela al copilăriei noastre uneori se rupe...

Puterea de a merge mai departe e în sufletul nostru al fiecăruia. O avem.
O piatră neșlefuită care emană energie pură.
E acolo.
Așteptă.
Așteaptă să dispară ura.
Durerea nedreptății.

Luminează. Puțin câte puțin.
Dă speranță.
Zâmbet.
Bucurie.

Atunci te ridici de pe pământul reavăn care te-a cuprins în îmbrățișare, care ți-a primit energia negativă din ființa ta.
Și pleci zâmbind mai departe.
Cu...bucuria de a trăi viața așa cum este ea!

Pentru voi,
      T.A.