Treceți la conținutul principal

Tristețe. Furie. Revoltă

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe nemărginită.
Suntem toți în stare de șoc după ceea ce s-a întâmplat la Caracal.
Mie personal mi-au dispărut cuvintele.
Cum să exprim ce simt în cuvinte? Cum să acceptăm ideea că nu suntem protejați? Cum?
Cum să mă învăț cu ideea că trebuie să-mi educ copii să nu aibă încredere în nimeni și nimic? Să nu aștepte ajutor de la nimeni, ci să facă tot ce știu ei pentru a se salva.
Dar...cum să-i învăț să se salveze?

Mi-e groază de gândurile mele, mi-e groază de durerea, de frustrarea acelor părinți, de furia nedreptății pe care-o au în inima lor. Care e așa de justificată.
M-am uitat puțin la emisiunile TV și sincer nu am mai putut.
Sunt un om simplu și îmi dau seama că totul e greșit.
E viața unui OM!
Un copil...
Un copil care a cerut ajutorul...
Cum să nu acționezi?
Toate filmele care prezintă cazuri de acest gen spun clar că primele 24 de ore sunt cruciale, că trebuie făcut totul. Și? Și?
Că suntem în România?
Nu are sens. Sunt convinsă că toți știu cât de important să intervii cât mai repede.
Și atunci? De ce?
...............
...............
...............
Revoltă, pur și simplu, revoltă.
Sufletul meu clocotește pentru că se poate și nu se vrea în țara aceasta.
Faceți legi nu vă jucați cu viața copiilor noștri!
Faceți legi să ne putem apăra de cei care ne fac rău.
Faceți legi să putem câștiga dacă avem dreptate, nu să primim culpă comună deși e clar că nu e vina noastră. Și judecătorul să ridice din umeri că nu are cum să te ajute chiar dacă ai dreptate, că nu ai cum să dovedești că te-a amenițat că...erai numai tu cu el.
Faceți legi dure pentru cei care atentează la viața cuiva și mai ales la viața copiilor. Nu-i lăsați să scape, nu le mai dați drumul din închisori.
.......................
......................
Mi-e greu să-mi reprim revolta, pentru că sunt revoltată pe sistem.
Mi-e greu să mă gândesc la fetele acelea frumoase, două, trei...
Mi-e greu să concep că se poate întâmpla, deși am citit de asta de ani de zile, dar cred că niciodată nu am vrut să văd adevărul. Acum pur și simplu e adevărul gol-goluț și asta mă revoltă pe mine și pe ceilalți. Iar faptul că a sunat la 112 și nu au ajutat-o asta mă cutremură.

Mă întreb obsesiv: Cum să-i educ? Cum să-i învăț, ce să facă?
Pentru că sunt părinte și am nevoie să-i strâng în brațe, să le simt mirosul, să le văd zâmbetul și să-i îmbrățișez. Am nevoie să mă simt protejată eu și copii în această țară, să nu se uite judecătorul cu milă la mine și să spună că nu am nici o vină, dar nu pot demonstra că celălalt are...pentru că legile îl protejează.
Am nevoie să știu că există cineva care mă poate ajuta atunci când cer ajutorul.
Am nevoie să trăiesc fără frică!
...................
..................
Nu știu ce trebuie schimbat,
nu știu dacă trebuie să ies în stradă, nu știu dacă trebuie referendum, nu știu dacă trebuie presiune,
.......
DAR  ȘTIU
că ies în stradă dacă e nevoie de asta,
că merg să pun ștampilă dacă e nevoie,
că nu o să trec indiferentă pe stradă pe lângă cei care au nevoie de ajutor,
că o să vorbesc și o să-mi spun punctul de vedere indiferent pe cine supăr, dacă așa mi se pare corect,
că voi face totul pentru copii mei până la sfârșitul vieții mele.
....................
.......................
Revoltă, furie, tristețe asta e în sufletul meu.


Pentru voi,
            T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...

Vitamina B12

A sosit toamna! A început școala... "Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gândești la viața toată." Ș tiu, știu nu vă dau o știre senzațională!  Doar că de câteva zile mă uit în jurul meu și văd efectele...  Părinți stresați deja de copii, de activitățile lor mai precis. Fie vorba între noi, este mult mai ușor în vacanță când nu-i mai verifici temele, nu-l mai asculți sau nu mai pierzi ore în șir ducând și așteptându-l de la activitățile pe care le are: înot, dans, balet, tenis... engleză!  Când copilul tău este talentat are cam toată săptămâna activități după cursuri.  Distracție la maxim, pentru părinți!  Iată că au trecut doar două săptămâni de școală, dar chipurile părinților sunt obosite parcă nici nu au fost în concediu. Numără zilele până la sâmbătă. Iar când mai aud că și ziua de sâmbătă le este ocupată, că le-a făcut program prâslea, î...