Treceți la conținutul principal

Uităm să fim oameni

Uităm să ne bucurăm.
Uităm să zâmbim.
Uităm să fim fericiti.
Uităm să fim oameni!

Nimeni nu ne oprește ca la finalul unei zile să râdem, așa din tot sufletul.  Să spunem o glumă, un banc, ceva super haios, care să ne facă să râdem din toată inima, cu lacrimi.
Oricât de mult ne dorim să înlocuim relațiile sociale cu tehnologia, nu putem.
Una e să ai în fața ta pe cineva care povestește, alta când vezi ceva, sau citești o glumă.

A petrece timp de calitate lângă cel drag e poate cel mai important lucru pentru o relație. Dacă reușești să râzi în hohote la glumele lui, sau a ei atunci ai o relație sănătoasă.

Mi-aduc aminte cu deosebită plăcere de o prietenă bună care la orice oră avea să ne spună câte o glumă.  Toate le știa de la soțul ei. Și o admiram pentru asta, pentru felul în care reușeau să treacă prin greutățile vieții împreună, cu momente bune, sau mai puțin bune, dar cu câte o glumă în fiecare zi, seara, la ceaiul de la final de "program"!

Fericirea se transmite. O știu și eu,  o știți și voi... E greu însă să o prinzi în sufletul tău, să o coși cu fire invizibile și să nu îi mai dai drumul.
Fericirea se transmite copiilor.
E așa de ușor de dat mai departe.
Câți dintre noi își mai fac timp pentru a transmite fericirea?
Să vezi ochii aceia care zâmbesc,  să vezi fața plină de lumină a partenerului care te luminează și pe tine,  a copilului care te și umple de mândrie.
Lucruri mărețe ar spune unii.
Lucruri fără rost ar spune cei mai mulți.  Ce mai avem timp? Trebuie sa privim la tv, tableta, telefon...bla, bla.

Viața m-a învățat că e important să fii fericit. Pentru a da mai departe.
Așa ca...
Astăzi nu mi-am prins flori în păr, dar vă zâmbesc cu ochii și vă îndemn:
Transmiteți fericirea voastră copiilor, partenerilor de viață, celor din jur și o să vedeți o schimbare majoră în relațiile pe care le aveți.


Pentru voi,
Cu fericire,
Multăăă
          T.A.🙂

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...