Treceți la conținutul principal

Uităm să fim oameni

Uităm să ne bucurăm.
Uităm să zâmbim.
Uităm să fim fericiti.
Uităm să fim oameni!

Nimeni nu ne oprește ca la finalul unei zile să râdem, așa din tot sufletul.  Să spunem o glumă, un banc, ceva super haios, care să ne facă să râdem din toată inima, cu lacrimi.
Oricât de mult ne dorim să înlocuim relațiile sociale cu tehnologia, nu putem.
Una e să ai în fața ta pe cineva care povestește, alta când vezi ceva, sau citești o glumă.

A petrece timp de calitate lângă cel drag e poate cel mai important lucru pentru o relație. Dacă reușești să râzi în hohote la glumele lui, sau a ei atunci ai o relație sănătoasă.

Mi-aduc aminte cu deosebită plăcere de o prietenă bună care la orice oră avea să ne spună câte o glumă.  Toate le știa de la soțul ei. Și o admiram pentru asta, pentru felul în care reușeau să treacă prin greutățile vieții împreună, cu momente bune, sau mai puțin bune, dar cu câte o glumă în fiecare zi, seara, la ceaiul de la final de "program"!

Fericirea se transmite. O știu și eu,  o știți și voi... E greu însă să o prinzi în sufletul tău, să o coși cu fire invizibile și să nu îi mai dai drumul.
Fericirea se transmite copiilor.
E așa de ușor de dat mai departe.
Câți dintre noi își mai fac timp pentru a transmite fericirea?
Să vezi ochii aceia care zâmbesc,  să vezi fața plină de lumină a partenerului care te luminează și pe tine,  a copilului care te și umple de mândrie.
Lucruri mărețe ar spune unii.
Lucruri fără rost ar spune cei mai mulți.  Ce mai avem timp? Trebuie sa privim la tv, tableta, telefon...bla, bla.

Viața m-a învățat că e important să fii fericit. Pentru a da mai departe.
Așa ca...
Astăzi nu mi-am prins flori în păr, dar vă zâmbesc cu ochii și vă îndemn:
Transmiteți fericirea voastră copiilor, partenerilor de viață, celor din jur și o să vedeți o schimbare majoră în relațiile pe care le aveți.


Pentru voi,
Cu fericire,
Multăăă
          T.A.🙂

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Punct și de la capăt

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Uneori, se pare, supăr pe toată lumea. Mă întreb dacă fac asta intenționat. Nu. Nu eu supăr. Realitatea supără. Adevărul doare. Adevărul spus în fața cuiva, fără menajamente, e mai cumplit decât orice. De ce? Pentru că oamenii preferă să le spui adevărul așa pe ocolite, sau doar frânturi, ca să poată "duce". Să menajezi sentimentele celor din jur în defavoarea ta. Asta vor. P rivesc cu bunătate spre voi, dar adevărul e tot acela, nu pot să-l schimb, nu-mi doresc să-l schimb. Adevăr și atât. Viața asta ciudată m-a învățat să privesc omul în ochi și să-i spun ce simt chiar dacă nu-i place, să-mi expun punctul de vedere chiar dacă supără, să fiu Eu. Dacă greșesc, e vina mea. Responsabilitatea mea. Mă judec cu extremă seriozitate, dar în același timp aștept foarte multe de la cei din jurul meu. Punct și de la capăt! A m spus asta de nenumărate ori și probabil o să mai repet: scrisul e pasiunea mea. D...