Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate.
Viața aceasta ciudată.
Fiecare zi cu noi provocări.
Cred că sufletul omului este supus permanent unei avalanșe de sentimente, emoții care se revarsă în valuri, valuri. Uneori nu mai putem respira, pentru că vine valul următor și te izbește cu atâta furie încât ești incapabil să te ridici. Faci totuși eforturi enorme de a ieși din marea vieții și a căuta un loc de odihnă pentru minte și suflet. Știu că pentru unii mintea și sufletul sunt în același loc, dar cumva suflarea aceea mică, suflet, este pentru mine undeva în ființa noastră și se mișcă asemeni unei pâlpâieli de foc care răsare într-un loc, apoi în altul. Puțin în minte, puțin în inima, puțin în stomac...în rărunchi spun unii învățați, deși nu am înțeles prea bine unde sunt rărunchii.
Emoțiile sunt atât de puternice uneori încât nu suntem în stare să spunem un cuvânt.
Cum să le gestionăm?
În mod normal nu ar trebui să ne facem griji, omul este complet capabil să facă asta. Dar dacă ești mai sensibil, sau deja suferi de o boală atunci totul e mai complicat. Emoțiile pot face rău. Îmi aduc aminte de cineva drag mie care suferea de inimă și nu avea voie să se supere, dar nici să se bucure.
I se făcea rău pur și simplu.
Zi de zi trecem prin emoții. Copii care ne dau emoții, serviciul, sau șeful!
Mă gândeam astăzi cât de greu este să stai liniștit într-o lume nebună.
Încerc, încerc.
Cum să nu reacționez, însă?
Pot eu să trec prin viața aceasta fără să mă aprind când este vorba de un lucru important?
Pot să-mi gestionez sentimentele, gândurile și atitudinea astfel încât să devin nepăsător în fața încercărilor zilnice?
Cu exercițiu, ziceți voi.
Poate.
Poate exercițiul răbdării. Dar acesta este specific sfinților, iar noi, aceștia trăitorii lumești nu prea mai suntem sfinți. Nici măcar creștinii care ar trebui. Viața s-a schimbat, gândirea s-a modificat, iar noi ne adaptăm mereu la lumea în care trăim. Încercăm să avem răbdare, dar până când? Încercăm să schimbăm ceva, dar ne schimbă societatea pe noi!
Încercăm să facem ceva bine și suntem umpluți de noroi de cei din jur.
Trăim într-o lume debusolată cu totul.
Mă uit cu seninătate spre voi, pentru că asta mi-am propus. Sper să mă țină.
Mă gândesc la serialul de pe A1, cel românesc și îmi spun de fiecare dată: Doamne ce se potrivește. Incredibil, incredibil.
Râd la fiecare episod și îmi bucur sufletul că avem actori atât de talentați, care transmit într-un mod magnific fiecare emoție, trăire, sentiment.
Viața...e o piesă de teatru, sau un film.
Uneori reușești să găsești fericirea, alteori nu.
Cred însă, acum, că liniștea sufletească e mult mai importantă.
Fiecare om știe ce-și dorește.
Eu nu pot să zic decât: să aveți dorințe frumoase, să nu uitați să visați, să citiți și să gestionați cu grijă fiecare emoție.
Pentru voi,
zâmbind (pentru că m-am urcat pe tocuri)
T.A.
Viața aceasta ciudată.
Fiecare zi cu noi provocări.
Cred că sufletul omului este supus permanent unei avalanșe de sentimente, emoții care se revarsă în valuri, valuri. Uneori nu mai putem respira, pentru că vine valul următor și te izbește cu atâta furie încât ești incapabil să te ridici. Faci totuși eforturi enorme de a ieși din marea vieții și a căuta un loc de odihnă pentru minte și suflet. Știu că pentru unii mintea și sufletul sunt în același loc, dar cumva suflarea aceea mică, suflet, este pentru mine undeva în ființa noastră și se mișcă asemeni unei pâlpâieli de foc care răsare într-un loc, apoi în altul. Puțin în minte, puțin în inima, puțin în stomac...în rărunchi spun unii învățați, deși nu am înțeles prea bine unde sunt rărunchii.
Emoțiile sunt atât de puternice uneori încât nu suntem în stare să spunem un cuvânt.
Cum să le gestionăm?
În mod normal nu ar trebui să ne facem griji, omul este complet capabil să facă asta. Dar dacă ești mai sensibil, sau deja suferi de o boală atunci totul e mai complicat. Emoțiile pot face rău. Îmi aduc aminte de cineva drag mie care suferea de inimă și nu avea voie să se supere, dar nici să se bucure.
I se făcea rău pur și simplu.
Zi de zi trecem prin emoții. Copii care ne dau emoții, serviciul, sau șeful!
Mă gândeam astăzi cât de greu este să stai liniștit într-o lume nebună.
Încerc, încerc.
Cum să nu reacționez, însă?
Pot eu să trec prin viața aceasta fără să mă aprind când este vorba de un lucru important?
Pot să-mi gestionez sentimentele, gândurile și atitudinea astfel încât să devin nepăsător în fața încercărilor zilnice?
Cu exercițiu, ziceți voi.
Poate.
Poate exercițiul răbdării. Dar acesta este specific sfinților, iar noi, aceștia trăitorii lumești nu prea mai suntem sfinți. Nici măcar creștinii care ar trebui. Viața s-a schimbat, gândirea s-a modificat, iar noi ne adaptăm mereu la lumea în care trăim. Încercăm să avem răbdare, dar până când? Încercăm să schimbăm ceva, dar ne schimbă societatea pe noi!
Încercăm să facem ceva bine și suntem umpluți de noroi de cei din jur.
Trăim într-o lume debusolată cu totul.
Mă uit cu seninătate spre voi, pentru că asta mi-am propus. Sper să mă țină.
Mă gândesc la serialul de pe A1, cel românesc și îmi spun de fiecare dată: Doamne ce se potrivește. Incredibil, incredibil.
Râd la fiecare episod și îmi bucur sufletul că avem actori atât de talentați, care transmit într-un mod magnific fiecare emoție, trăire, sentiment.
Viața...e o piesă de teatru, sau un film.
Uneori reușești să găsești fericirea, alteori nu.
Cred însă, acum, că liniștea sufletească e mult mai importantă.
Fiecare om știe ce-și dorește.
Eu nu pot să zic decât: să aveți dorințe frumoase, să nu uitați să visați, să citiți și să gestionați cu grijă fiecare emoție.
Pentru voi,
zâmbind (pentru că m-am urcat pe tocuri)
T.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu