Treceți la conținutul principal

Gând

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi, cu tristețe. De ce? Nu știu. E o tristețe dincolo de rațiune. E o simțire. E ceva ce nu pot exprima în cuvinte.
Păi? spuneti voi ridicând din sprâncene.
Nu știu.
Chiar dacă sunt tristă am nevoie să scriu. Am nevoie de cuvinte să îmi limpezesc gândurile.

Mă gândeam astăzi că mi-e dor să citesc. Am cartea pregătită, dar nu am timp.
Timpul...
Zboară.
Vreau să ajung la concert, sau la teatru. Dar când?
Mda.
Poate.

Uneori nu problemele noastre ne încarcă sufletul, ci necazurile celor din jur.
Cât de greu.
Cândva, demult, cineva neimportant, mi-a reproșat că nu pot să rezolv totul. Și acum îmi amintesc privirea mea din acel moment. Îmi venea să-i trag un pumn în ochi. Din păcate nu am făcut-o,  dar zău că merita.
Nu putem rezolva totul, dar nu înseamna că nu încercăm măcar ceva.

Cel mai tulburător este momentul în care aflăm că un copil este bolnav. Atunci parcă totul se prăbușește în tine, lângă tine. Ai vrea să schimbi ceva, dar știi că nu poți și că viața este iarăși nedreaptă. Of.
Drame.
Durere.
Părinți îndurerați, care aleg să plece din țară pentru că în altă parte copilul are o șansă să încerce să ducă o viața cât mai aproape de normal.
De ce în țara noastră nu se poate?
De ce nu ajutăm copii care au nevoie?
De ce nu punem preț pe educație, pe viitorul țării?
De ce facem experiențe pe copii și aceștia ajung să nu își mai dorească să vină la școală?

Nefericirea se transmite.
Poate acesta este motivul tristeții mele.
Cine știe.
Poate da, poate nu.

Pentru voi,
      T.A.🤔





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…