Punct și de la capăt

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate.
Uneori, se pare, supăr pe toată lumea. Mă întreb dacă fac asta intenționat.
Nu.
Nu eu supăr.
Realitatea supără.

Adevărul doare.
Adevărul spus în fața cuiva, fără menajamente, e mai cumplit decât orice.
De ce?
Pentru că oamenii preferă să le spui adevărul așa pe ocolite, sau doar frânturi, ca să poată "duce".
Să menajezi sentimentele celor din jur în defavoarea ta. Asta vor.

Privesc cu bunătate spre voi, dar adevărul e tot acela, nu pot să-l schimb, nu-mi doresc să-l schimb.
Adevăr și atât.
Viața asta ciudată m-a învățat să privesc omul în ochi și să-i spun ce simt chiar dacă nu-i place, să-mi expun punctul de vedere chiar dacă supără, să fiu Eu.
Dacă greșesc, e vina mea. Responsabilitatea mea.
Mă judec cu extremă seriozitate, dar în același timp aștept foarte multe de la cei din jurul meu.
Punct și de la capăt!

Am spus asta de nenumărate ori și probabil o să mai repet: scrisul e pasiunea mea. Dacă reușesc sau nu, habar nu am! Nici nu prea contează. Ceea ce este cel mai important e că-mi face mie bine, că reușesc să mă joc folosind cuvinte, să călătoresc în gând, să creez personaje care să simtă, să trăiască, să-mi port mintea în vise. E magia care se revarsă de fiecare dată când vreau să scriu.
Fraze.
Propoziții.
Cuvinte.
Silabe.
Litere.
Sunete.
Sunetele formează melodia sufletului meu. Ele îmi dau aripi de vis. Aripi care mă poartă spre adierea vântului, spre seninul cerului. Unde...mă răcoresc.

Vedeți voi, dacă iubești pe cineva îi dai aripi să zboare, nu-l dobori.
Îl ajuți să-și țeasă aripile și deschizi palmele să-l lași să zboare asemeni unei libelule albastre.
Să-l urmărești cu dragoste.
Să te bucuri pentru fiecare reușită.

Când aripile îți sunt împietrite, pentru că se presară pas cu pas ciment pe ele, atunci te simți ca într-o închisoare. A sufletului, a ființei tale. E cel mai greu sentiment. E cel mai cumplit.
Te schimbă.
Nu mai ești tu.
Ești ceea ce vrea cel de lângă tine să fii.

Adevărul?
Care este adevărul?
Ce vrei să faci.
Rămâi împietrit sau te scuturi din toate încheieturile și-ți eliberezi aripile
Și zbori.
Departe.
Nu cu ură, sau tristețe, sau durere.
Doar zbori. Să te regăsești pe tine.
Adevărul?
Doare. O durere cruntă.
Dar este, cum să spun, cinstit.

Astăzi m-am întâlnit cu un prieten vechi și mi-am dat seama cum trece timpul și că maturitatea (sau bătrânețea!) te face mai înțelept. A trecut timpul în care credeam fiecare cuvânt, a trecut timpul în care aveam timp!
Un joc de cuvinte.
Timpul vieții noastre este special, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment, să simțim că trăim timpul. Așa că vă îndemn: exprimați-vă sentimentele și găsiți puterea de a zbura.

Nu uitați că sunteți liberi să ziceți:
Punct.
Și de la capăt!

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate.
Zâmbesc.
Sper.
Scriu.
Zbor.

 Pentru voi,
          T.A.