Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu îngrijorare.
Să găsești cuvinte într-o lume a tehnologiei este o mare provocare. Știm cu totii că imaginea face cât o mie de cuvinte.
Dar...eu insist, așa pentru că sunt încăpățânată.
Trebuie să vă mărturisesc că sunt un fan al serialului Sacrificiul de la A1. E cum să spun...evadarea mea în zâmbet. Sau relaxare. Sau poate mă regăsesc în poveste.
Cine știe...
Povestea e simplă la suprafață, dar dacă privesti cu atenție sunt foarte multe aspecte reale prezentate acolo.
M-am întrebat deseori cum poate un bărbat să creadă că poate șterge toată durerea pe care a provocat-o partenerei de viață prin infidelitate, așa...pur și simplu. De ce are impresia că totul poate reveni la normal?
( vorbesc de film. Dar și în realitate e la fel)
Dar despre acest aspect o să revin într-o poveste, atunci când sunt pregătită.
In seara aceasta, însă, a fost despre Experimentul Pitești, despre victimele din închisoare comuniste. Și mi-am adus aminte că eu am întâlnit un om care a trăit o astfel de experienta. M-au marcat cuvintele lui, s-au încrustat în sufletul meu pentru totdeauna.
Cum ne povestea el...
A fost luat de acasă într-o noapte și nu au mai știut nimic de el ani de zile. Avea patru copii mici și cel de-al cincilea era pe drum.
( cel mic ne era nouă profesor și astfel am avut privilegiul de al cunoaște pe tatăl lui- eroul)
Chinurile...cumplite.
Interogatoriu cumplit, ore în șir.
Ne-a vorbit de o practică a securității din vremea aceea: morișca.
Groaznic...
Parcă-l văd: un om micuț de statură, cu parul nins, cu fața ridată de mâna lui Dumnezeu, cu ochi senini...
Morișca, spune el, era un băț gros...ne punea să stăm peste și ne lega mâinile de picioare. Eram legați pe băț.
Doi securiști ridicau bățul cu noi cu tot și ne învârteau până când nu mai știam nimic de noi...
Îmi aduc aminte și acum liniștea, liniștea din încăpere. Nu îndrăzneam nici să suflăm, eram...cum să zic, marcați.
El, ne-a privit cu înțelepciune și ne-a sfătuit să deschidem bine ochii, și sufletul și să nu uităm niciodată sacrificiul pe care ei l-au făcut pentru țara aceasta.
Sufletul, a zis Eroul, nu ți-l poate luat nimeni.
Astăzi privind imaginile din acest serial realizat așa de bine, cu actori de valoare ai țării mi-am adus aminte de Eroul.
Nu pot uita privirea lui, de mândrie când s-a uitat la copilul lui, profu' nostru, și a spus: Pe el...l-am văzut doar când era mare.
Uite ce băiat am!
Vedeți voi, dacă am învăța din trecut ar fi nemaipomenit.
Pentru voi,
T. A.
Să găsești cuvinte într-o lume a tehnologiei este o mare provocare. Știm cu totii că imaginea face cât o mie de cuvinte.
Dar...eu insist, așa pentru că sunt încăpățânată.
Trebuie să vă mărturisesc că sunt un fan al serialului Sacrificiul de la A1. E cum să spun...evadarea mea în zâmbet. Sau relaxare. Sau poate mă regăsesc în poveste.
Cine știe...
Povestea e simplă la suprafață, dar dacă privesti cu atenție sunt foarte multe aspecte reale prezentate acolo.
M-am întrebat deseori cum poate un bărbat să creadă că poate șterge toată durerea pe care a provocat-o partenerei de viață prin infidelitate, așa...pur și simplu. De ce are impresia că totul poate reveni la normal?
( vorbesc de film. Dar și în realitate e la fel)
Dar despre acest aspect o să revin într-o poveste, atunci când sunt pregătită.
In seara aceasta, însă, a fost despre Experimentul Pitești, despre victimele din închisoare comuniste. Și mi-am adus aminte că eu am întâlnit un om care a trăit o astfel de experienta. M-au marcat cuvintele lui, s-au încrustat în sufletul meu pentru totdeauna.
Cum ne povestea el...
A fost luat de acasă într-o noapte și nu au mai știut nimic de el ani de zile. Avea patru copii mici și cel de-al cincilea era pe drum.
( cel mic ne era nouă profesor și astfel am avut privilegiul de al cunoaște pe tatăl lui- eroul)
Chinurile...cumplite.
Interogatoriu cumplit, ore în șir.
Ne-a vorbit de o practică a securității din vremea aceea: morișca.
Groaznic...
Parcă-l văd: un om micuț de statură, cu parul nins, cu fața ridată de mâna lui Dumnezeu, cu ochi senini...
Morișca, spune el, era un băț gros...ne punea să stăm peste și ne lega mâinile de picioare. Eram legați pe băț.
Doi securiști ridicau bățul cu noi cu tot și ne învârteau până când nu mai știam nimic de noi...
Îmi aduc aminte și acum liniștea, liniștea din încăpere. Nu îndrăzneam nici să suflăm, eram...cum să zic, marcați.
El, ne-a privit cu înțelepciune și ne-a sfătuit să deschidem bine ochii, și sufletul și să nu uităm niciodată sacrificiul pe care ei l-au făcut pentru țara aceasta.
Sufletul, a zis Eroul, nu ți-l poate luat nimeni.
Astăzi privind imaginile din acest serial realizat așa de bine, cu actori de valoare ai țării mi-am adus aminte de Eroul.
Nu pot uita privirea lui, de mândrie când s-a uitat la copilul lui, profu' nostru, și a spus: Pe el...l-am văzut doar când era mare.
Uite ce băiat am!
Vedeți voi, dacă am învăța din trecut ar fi nemaipomenit.
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu