Cine ești în lumea aceasta mare? Unde îți dorești să fii peste o clipă, o zi sau un an? Cum reușești să înfrunți fiecare zi din viață? Cu privirea plecată în înfrigurarea sufletului sau zâmbind senin spre cerul îmbujorat al dimineții?
Cine ești tu? În mulțimea destinelor ne pierdem, ne micșorăm până la un fir de suflet tremurat. Cum îți învingi teama de nou și răzbați deasupra inimii? Încredere înzecită în gândul tău răzleț, care străbate nemărginirea lumii.
Cine este el? Fantasmă a proprilor emoții, trăiri agățate în gânduri deșirate pe covorul vieții. Idei risipite în vântul primăvăratec, idei cu sens și fără sens, în îngemănare absurdă a senzațiilor, a simțirii, a trăirii la limită. Cu sens. Fără. Azi. Ieri. Mâine.
Cine suntem noi? Suflete îngemănate în dureri neștiute, în speranțe deșarte, în inimi pustiite de doruri nenumărate. Un gând, o idee încrezătoare, aducătoare de speranțe. Împărtășite sau nu. Dorite. Voite. Putere aducătoare de viață, de durere și tristeți, de bucurie și fericire îngemănate, împreunate până la limita de a fi, sau a nu fi.
Cine, cine ai vrea să fii?
Cum vrei să trăiești într-o lume în care interesul e mai presus de omenie, în care cei deștepți știu, chiar știu ce să facă. Cu iluzii? Cu speranțe deșarte? Sau? Te trezești privești ploaia care spală și duce trăiri, dureri, fantasme, iluzii.
Zâmbești așa din toată inima, dincolo de lacrimile cerului, de plânsul jelit al sufletelor care te înconjoară. Zâmbești melancolic spre copacul care înverzește în fiecare primăvară în ciuda crengilor lipsite de viață, scheletele uitării unei zile fericite.
Viață, dincolo de viață.
Cine este el?
Cine ești tu?
Cine sunt eu?
Sunt firul de suflet, în pustiul lumii. Împletind cuvinte, presărând speranță, culegând picuri de ploaie și bandajând cu ei sufletele voastre.
Sunt copacul acesta, care se înalță, trăiește, visează spre cer, spre nemărginirea lumii.
Speră.
Pentru voi,
T. A
Comentarii
Trimiteți un comentariu