Treceți la conținutul principal

Euforie...fără rost

Mi-am pris flori în păr și privesc spre voi cu multă tristețe.
Nu mai cred în "tot ce zboară", nu cred că o să fie o mare schimbare, pentru că...logic, nu e nici o schimbare. E tot același. Așa că despre ce vorbim? Că este prețuit de cei din alte țări? Păi cum să nu-l prețuiscă dacă e "deschis" la tot! Să fim serioși. Suntem "deschiși la globalizare"...sau cum s-ar mai numi, uitând de neam, de glie, de strămoși și până la urmă de propria identitate.
Da, da o să-mi spuneți "ailaltă" e mai bună? Sigur că nu. Din două rele, a rămas cel mai puțin rău.
Nici nu cred că e corect din punct de vedere gramatical, dar înțelegeți voi ce zic!
Vă spun eu, nu o să fie mai bine. Nu are cum. Pentru că nu se vrea și nu s-a vrut niciodată.

Știți voi există o vorbă: dacă vrei să-ți fie bine, atunci fă-ți binele singur.
Ei cam așa și la nivel mai înalt. Nu mai așteptați "câinii cu covrigi în coadă", că nu o să vină.
Timpul o să-mi dea dreptate.
Vrem schimbare.
Ce schimbare dom'le?
Că v-ați schimbat tot voi între voi de treizeci de ani și nu ați făcut nimic pentru oamenii din țara asta!
Când mai aud și câte un om plecat spunând că vrea să se poată întoarce, mi se întoarce stomacul.
Păi ce vă oprește, oameni buni?
Stă cineva la graniță și îți spune să nu te întorci?
Că slavă Domnului, dacă vrei să muncești, găsești. Numai cei leneși nu au ce face!
Că nu ai aceeași sumă de bani?
Da. Dar ești acasă. Ajuți real la schimbarea țării tale.
Cu FAPTA. De cuvinte suntem sătui de dăm afară.
Că nu trăiești la nivelul pe care-l ai acolo în țara aceea care o să te vadă permanent un străin?
Da. Așa e. Dar te-ai gândit că nivelul de trai ți-l faci singur.

În fine. Vorbesc degeaba. De fiecare dată când am discuții despre asta, chiar în propria familie, se lasă cu supărare și mi se reproșează că, citez: "Nu știu nimic. Nu înțeleg nimic. Că nu văd cât de greu le este. Că nu văd pe deplin realitatea".
Oooo, ba da.
Chiar o văd și chiar bine de tot.
Dacă erați acasă sigur aveam pe ce să pun, cu adevărat, o ștampilă.
Dacă erați acasă schimbarea era mai rapidă, pentru că eram mai mulți care luptau pentru asta.
Dacă erați acasă nu plângeau copii de dorul vostru, aveați grijă de ei și le dădeați educația care trebuie și făceau școală, nu bambilici cum fac acum.
Dacă erați aici, cuvântul nostru cântărea mai mult.
Dacă...

Nu, nu mă învățați să cred, să sper sau să-mi fac speranțe.
Nu, nu vreau.
Pentru că trăiesc aici și sunt dezamăgită în fiecare zi de situația proastă din țară și de nedreptatea care este la ordinea zilei.
Pentru că am ales să fiu aici, pentru că-mi iubesc țara, pământul sau glia strămoșească, iubesc munții, dealurile, râurile și marea, cerul cu stelele care încă se mai văd.
O fii strada cu gropi, dar gropile se astupă și respir aerul de aici.

Nu, nu mă învățați să trăiesc în țara mea.
Trăiesc aici, muncesc. Plâng. Zâmbesc. Sunt fericită sau disperată, dar...mă bucur în fiecare zi când ies la plimbare. Acel "Bună ziua. Ce faceți?"...nu-l găsesc nicăieri.

Sunt de părere că putem fii Oameni deosebiți și aici, nu numai dincolo.
Că dacă am ales să stăm aici, e pentru simplu fapt că așa vrem, nu că suntem proști sau lași.

Mda.
Dacă supăr pe cineva, asta e.
Asta cred. Nu o să fie nici o schimbare în bine.
Cum ar fii când criza bate la ușă?
Mda, dacă unii cred că sunt cu capul în nori se înșală amarnic.
Doar că-mi doresc să scriu de lucruri frumoase, nu despre cele urâte.
Reveniți-vă din euforie că mai aveți multe de pătimit indiferent ce ați ales, să fiți aici, în țară sau în afara ei.

Pentru voi, cu tristețe că văd atâta energie consumată fără rost,
        T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…