Ia auziți aici: Feminista!
Păi nu-mi vine mie să râd, dar așa din tot sufletul, așa cum nu am mai râs de mult, mult timp.
Mi-aș dori din tot sufletul să pot lupta pentru drepturile femeilor. Am spus asta și o s-o mai spun. Nu am încă puterea de merge efectiv și de a mă implica activ. Îmi trebuie un timp, timp pentru mine. Pentru că o viață întreagă am avut timp numai și numai pentru alții. Iar răsplata a fost...cum să spun, cam așa: dacă ar fi putut să mă calce în picioare, să mă anuleze ca persoană, să șteargă cu buretele existența mea...ar fi făcut-o.
M-am uitat doar la el, fără o vorbă.
Nu m-am lăsat.
De ce? șoptiți voi.
Pentru că ...dacă ești femeie nu înseamnă că trebuie să inghiți toate rahaturile. Nu înseamnă că nu ai dreptul să fii fericită în familia ta.
Adică să ne înțelegem, mâncare, copii, spălat, ordine, serviciu, grădină...tot.
De câte ori întrebam: Noi? Fericirea?
Răspunsul era un râs batjocoritor.
Feministă?
Zici tu?
Ia auzi!
Chiar mă faci să râd.
Da. Sunt. Nu mi-e rușine cu asta. O să lupt pentru ca fiecare femeie să înțeleagă ce prețioasă e. Lupt prin scris deocamdată, dar va venii și timpul acela...
Feministă?
Zici?
Da una...frumoasă! Elegantă și simpatică.
Pe care ai pierdut-o de prost ce-ai fost.
Asta e. Ghinion.
Feministă?
Doamne dă!
Că uite așa prind curaj să scriu de câte ori aud asta.
Știți ce este cel mai greu?
Copii. Ei suferă cel mai mult. Pentru că aud frustrarea părinților și chiar o cred. Preiau cuvintele și cum sunt sinceri le reproduc.
Tu, adultul acela, le auzi și îti dai seama instantaneu că sunt cuvintele fostului.
Bună treabă.
Uite așa am aflat și eu în seara asta că sunt o feministă! Spre bucuria și fericirea mea.
Îmi iertați expresiile urâte.
Pentru voi,
T. A.
Păi nu-mi vine mie să râd, dar așa din tot sufletul, așa cum nu am mai râs de mult, mult timp.
Mi-aș dori din tot sufletul să pot lupta pentru drepturile femeilor. Am spus asta și o s-o mai spun. Nu am încă puterea de merge efectiv și de a mă implica activ. Îmi trebuie un timp, timp pentru mine. Pentru că o viață întreagă am avut timp numai și numai pentru alții. Iar răsplata a fost...cum să spun, cam așa: dacă ar fi putut să mă calce în picioare, să mă anuleze ca persoană, să șteargă cu buretele existența mea...ar fi făcut-o.
M-am uitat doar la el, fără o vorbă.
Nu m-am lăsat.
De ce? șoptiți voi.
Pentru că ...dacă ești femeie nu înseamnă că trebuie să inghiți toate rahaturile. Nu înseamnă că nu ai dreptul să fii fericită în familia ta.
Adică să ne înțelegem, mâncare, copii, spălat, ordine, serviciu, grădină...tot.
De câte ori întrebam: Noi? Fericirea?
Răspunsul era un râs batjocoritor.
Feministă?
Zici tu?
Ia auzi!
Chiar mă faci să râd.
Da. Sunt. Nu mi-e rușine cu asta. O să lupt pentru ca fiecare femeie să înțeleagă ce prețioasă e. Lupt prin scris deocamdată, dar va venii și timpul acela...
Feministă?
Zici?
Da una...frumoasă! Elegantă și simpatică.
Pe care ai pierdut-o de prost ce-ai fost.
Asta e. Ghinion.
Feministă?
Doamne dă!
Că uite așa prind curaj să scriu de câte ori aud asta.
Știți ce este cel mai greu?
Copii. Ei suferă cel mai mult. Pentru că aud frustrarea părinților și chiar o cred. Preiau cuvintele și cum sunt sinceri le reproduc.
Tu, adultul acela, le auzi și îti dai seama instantaneu că sunt cuvintele fostului.
Bună treabă.
Uite așa am aflat și eu în seara asta că sunt o feministă! Spre bucuria și fericirea mea.
Îmi iertați expresiile urâte.
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu