Treceți la conținutul principal

Viața merge înainte

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi puțin amuzată.
De ce?
Păi mi-aduc aminte cât de fericită eram eu cândva, demult când am votat schimbarea. Constantinescu pe vremea aceea.
Timpul...m-a făcut să-mi pierd entuziasmul.
Acum ce să zic, Doamne dă să fie bine, dar mă cam îndoiesc drept să zic.
Schimbarea se face dacă se vrea, iar eu nu prea văd asta de 30 de ani. Chipurile se schimbă, mentalitatea rămâne.
Dorința de a merge bine...mda.

Mă bucur însă că oamenii au început să iasă la vot. Acesta e un lucru bun. Chiar bun. Când învățăm că putem schimba puțin, că putem pune o ștampilă, e bine. Că putem decide pentru binele nostru. Și dacă cineva ne-a dezamăgit să spunem: nu te mai votez. Sau dacă ne-a plăcut: te votez.
Simplu.
Eficient.
Mulțumitor.

Acum, astăzi aveam de gând să vorbesc despre altceva, dar iarăși am deviat de la subiect. Revin🙂

Am întâlnit astăzi o femeie cu o poveste tulburătoare.  Atât de asemănătoare încât nu îmi venea să cred.
M-am întrebat: cum se poate?

Sincer. Nu am avut puterea să stau pe loc să-i ascult povestea. M-am tot fâțâit de colo, colo. Am știu fiecare cuvânt care urma să-l zică poate pentru că am trăit și eu experiența asta.
Tulburător.

Un singur lucru m-a făcut să râd.
Mi-a spus că fosta soacră o dă la pomenit la cei morți. Când am auzit-o și pe asta, a fost cam așa: Oare și pe mine?
Ha, ha, ha.
Ba bine că nu, sunt la fel de vie...doar așa în ciudă. (râd din tot sufletul)
Măi femei duse cu pluta nu mai intrați în viața băieților voștri,  că doar le distrugeți familia. Iar roata e rotundă...faceți rău,  rău primiți. Bătrâneți grele vă așteaptă,  grele de tot. Pline de singurătate,  fără nurori pe care să le dirijați. 🙂 Doar voi cu pereții.

M-am uitat astăzi la femeia din fața mea: frumoasa,  plină de viață, plăcută. A trecut printr-o dramă, dar a reușit să își vadă de viață. S-a recăsătorit și are un copil. Bravo ei.  Un exemplu pentru mine.

Concluzia: viața merge înainte!

Pentru voi,
      T. A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat