Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate.
Poate sunt zile când nedreptatea mă determină să am un scris mai acid, dar în general încerc să-mi păstrez bucuria, măcar în scris.😉
Astăzi îmi spunea o prietenă bună că viața este un amalgam de trăiri, sentimente și emoții. Uneori le facem față mai bine, alteori ne lăsăm copleșiți de ele. Sunt momente când ne revoltăm: împotriva noastră, a celorlalți, a lumii sau chiar împotriva vieții.
Nu, nu rezolvăm nimic.
Dar ne răcorim.
Mă întrebam zilele trecute dacă am procedat corect spunând ceea ce mă supără. Mi-am răspuns tot eu afirmativ. Pentru că dacă cel căruia i-am spus ceea ce mă supără, se întristează și nu vorbește cu mine...într-o zi o să vadă că am procedat corect.
E mai bine să spui adevărul, chiar dacă acesta rănește.
De ce să ne ascundem după măști?
De ce să căutăm să arătăm că suntem altfel, dacă nu suntem așa?
Cred că unii oameni fac acest lucru din dorința de a fi apreciați, alții pentru a avea pe cineva lângă ei sau cine știe din ce motiv. Relațiile acestea inter-umane sunt așa de complicate!
Minciuna e așa de ușor de folosit.
Ascunderea adevărului în mod deliberat este tot o minciună, să știți.
Tăcerea poate fi și ea o formă de minciună.
Să spui adevărul și să nu te ascunzi după măști este o provocare.
De ce?
Pentru că trăim într-o lume plină de măști. Suntem cu toții niște clowni.
Postăm în fiecare zi fața aceea zâmbitoare, fericirea uriașă care e în viața noastră, iar când suntem doar noi cu noi...rămânem cu o grimasă în suflet și pustietate în viață.
Cât suntem între oameni ne implantăm masca fericirii, dar când trecem pragul casei...ne cad umerii și ne prăbușim în propria durere, în propria deznădejde a grijilor nenumărate, a certurilor interminabile, în atmosfera de înmormântare a propriei vieți.
Două lumi în una!
Clowni?
Sau doar oameni care-și uită menirea în viața aceasta?
Nu știu...
Știu doar că emoțiile, sentimentele, furia, bucuria, frustrarea trebuie exprimate, trebuie trăite și consumate. Să lase în loc un gol, care apoi să-l încarci cu alte amintiri.
E, dacă vreți, un foc care mistuie și apoi din cenușă sufletul să iasă curat.
Suntem clowni?
Răspundeți fiecare.
Citatul zilei: Răbdare, răbdare, răbdare și când ai terminat, iar răbdare, răbdare, răbdare și așa vei trece peste toate. (pr. Cleopa)
Pentru voi,
T.A.
Poate sunt zile când nedreptatea mă determină să am un scris mai acid, dar în general încerc să-mi păstrez bucuria, măcar în scris.😉
Astăzi îmi spunea o prietenă bună că viața este un amalgam de trăiri, sentimente și emoții. Uneori le facem față mai bine, alteori ne lăsăm copleșiți de ele. Sunt momente când ne revoltăm: împotriva noastră, a celorlalți, a lumii sau chiar împotriva vieții.
Nu, nu rezolvăm nimic.
Dar ne răcorim.
Mă întrebam zilele trecute dacă am procedat corect spunând ceea ce mă supără. Mi-am răspuns tot eu afirmativ. Pentru că dacă cel căruia i-am spus ceea ce mă supără, se întristează și nu vorbește cu mine...într-o zi o să vadă că am procedat corect.
E mai bine să spui adevărul, chiar dacă acesta rănește.
De ce să ne ascundem după măști?
De ce să căutăm să arătăm că suntem altfel, dacă nu suntem așa?
Cred că unii oameni fac acest lucru din dorința de a fi apreciați, alții pentru a avea pe cineva lângă ei sau cine știe din ce motiv. Relațiile acestea inter-umane sunt așa de complicate!
Minciuna e așa de ușor de folosit.
Ascunderea adevărului în mod deliberat este tot o minciună, să știți.
Tăcerea poate fi și ea o formă de minciună.
Să spui adevărul și să nu te ascunzi după măști este o provocare.
De ce?
Pentru că trăim într-o lume plină de măști. Suntem cu toții niște clowni.
Postăm în fiecare zi fața aceea zâmbitoare, fericirea uriașă care e în viața noastră, iar când suntem doar noi cu noi...rămânem cu o grimasă în suflet și pustietate în viață.
Cât suntem între oameni ne implantăm masca fericirii, dar când trecem pragul casei...ne cad umerii și ne prăbușim în propria durere, în propria deznădejde a grijilor nenumărate, a certurilor interminabile, în atmosfera de înmormântare a propriei vieți.
Două lumi în una!
Clowni?
Sau doar oameni care-și uită menirea în viața aceasta?
Nu știu...
Știu doar că emoțiile, sentimentele, furia, bucuria, frustrarea trebuie exprimate, trebuie trăite și consumate. Să lase în loc un gol, care apoi să-l încarci cu alte amintiri.
E, dacă vreți, un foc care mistuie și apoi din cenușă sufletul să iasă curat.
Suntem clowni?
Răspundeți fiecare.
Citatul zilei: Răbdare, răbdare, răbdare și când ai terminat, iar răbdare, răbdare, răbdare și așa vei trece peste toate. (pr. Cleopa)
Pentru voi,
T.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu