Treceți la conținutul principal

Crăciunul, moment de fericire dulce

Vino Crăciunule, vino!
Una dintre cele mai frumoase perioade din an, este aceea a Crăciunului. Căutăm cu înfrigurare cadourile dorite pentru cei dragi, bradul, globurile potrivite, astfel încât casa noastră să arate perfect. Când vedem pe cei din jurul nostru că zâmbesc suntem mulțumiți. În sufletul nostru înflorește fericirea. Crăciunul perfect.
Să nu uităm că la toate acestea se adaugă mirosul specific de Crăciun.
Cuișoare și scorțișoară.
Ce poate fi mai frumos decât o casă împodobită cu luminițe colorate și...o ceașcă de cafea sau ceai cu miros de scorțișoară?
Știu! Știu!
Colindele care răsună.
Vă spun un secret, îmi plac tare mult colindele tradiționale și pe unele le și cânt cu mare drag în această perioadă.

E însă suficient pentru un Crăciun perfect?
Parcă lipsește ceva...
Știu! Știu!
Ceva dulce!
Nu poate exista Crăciun fără ceva dulce. Fursecuri coapte cu dragoste, prăjituri făcute împreună în familie și acadele pe care să le atârnăm în bradul nostru fantastic sau le așezăm frumos alături de alte dulciuri în coșulețul pregătit special pentru colindători.

Pentru mine, însă, Crăciunul înseamnă mult mai mult.
E unul dintre acele momente în care-i învăț pe alții să facă fapte bune. Cumva reușesc de fiecare dată să-i determin pe cei din jurul meu să se întorcă la sufletul lor, acela curat, plin de bunătate și să ofere din puținul pe care-l au.
De ce fac asta?
Simplu. Crăciunul este o stare. O stare de bine, de bunătate, de fericire. Pruncul se naște pentru noi, oamenii. Ne dă speranța. Speranța în mai bine. E cum să spun...curajul, smerenia și simplitatea.
Puterea exemplului.

Puterea de a vorbi în fața celorlalți și de a le spune cât de simplu pot aduce zâmbetele pe fața celor mai năpăstuiți decât ei. Puterea de a-i învăța pe copii să ofere, puțin, nu mult. Dar în timp aceștia vor fii adulții care vor face bine. Eu am o vorbă: Când îi învățăm pe copii, îi învățăm pentru viața întreagă.

Anul acesta este o provocare pentru mine. Am hotărât în urmă cu câteva zile că darurile noastre vor merge spre copiii din Valea Plopului. Nu cred că trebuie să vă zic nimic despre Valea Plopului, sunt convinsă că știți despre ce vorbesc. Ni s-a spus că sunt 280 de copii și adolescenți. Am întrebat ce-și doresc. Răspunsul a fost: dulciuri, șosete și mânuși.
...
Știți ce mi-aș dori?
Ca în fiecare zi să fie Crăciunul, pentru că atunci am putea ajuta mai mulți oameni.
De ce?
Pentru că în perioada aceasta oamenii se gândesc mai mult la semenii lor. În restul zilelor uită cu desăvârșire. Acum să ne înțelegem, nu este un reproș pentru că și eu am cam ratat în ultimul timp să trec pe la bătrâneii mei de la Cămin. Vă spun un secret, încă unul, când am deschis acest Cămin de vârstnici, am fost cel mai fericit om din lume. În prima zi când au venit, au plâns toți ca niște copii și ne-au făcut și pe noi să plângem. A fost una dintre cele mai emoționante zile din viața mea.
Deși era prima zi din august, pentru ei a fost ca o zi de Crăciun, pentru că au plâns de bucurie.
Anul trecut, la Crăciun, am fost alături de ei și am împodobit bradul și am colindat.
După câteva luni erau fericiți că sunt...ACASĂ!
Și anul acesta o să facem la fel! Dar...vrem mai mult!

Ați văzut vreodată ochii copiilor când primesc o bomboană?
Pentru că sunt înconjurată zi de zi de copii, am bomboane permanent.
Sunt așa de fericiți când le primesc. Sunt șmecheri. Știți, nu?
Săptămâna trecută a venit o fetiță frumoasă și mi-a spus: Nu aveți ceva dulce? Colega mea nu se simte prea bine. M-am abținut cu greu să nu râd. Am scos pachetul de bomboane și i-am oferit o bomboană. Zâmbetul i-a înghețat pe chip. Dezamăgirea că ea nu primește era vizibilă. (Ha! Ha! Ha!)
Eu eram tareee serioasă. S-a uitat la mine și a zis: Eu?
Am început să râd și am strâns-o în brațe.
Normal că a primit bomboană.
Credeți că numai ea? Toți au vrut.
Nu am auzit decât: Sunt cele mai bune bomboane. De unde le aveți?
Le-am spun, zâmbind, din magazinul cel mai dulce din România, Candytoys.ro .
S-au uitat la mine și mi-au spus serioși: Să mai luați.
Normal, am spus eu râzând.

Vedeți voi, acesta este Crăciunul perfect pentru mine. Să pot oferi bomboane și acadele celor din jurul meu, să-i învăț pe copii din jurul meu să ofere cadouri cu dulciuri altor copii și să învețe să fie oameni.
Dacă-mi doresc ceva de Crăciun?
Da. Acadele din magazinul cel mai dulce, pentru un Crăciun perfect dulce!
O cafea cu gust de scorțișoară, fursecuri și un colind alături de copii mei.

Nu uitați:
Crăciunul este o perioada de iertare, 
de speranta, de fapte bune. 
Și...
În fiecare zi poate fi Crăciun.

Pentru voi,
       T.A

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică. ...