Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.
Timpul trece prea repede.
Ne dăm seama de acest lucru, doar în momentul în care întâlnim oameni care la un moment dat au însemnat ceva în viața noastră. Când te întorci "prin amintirile " comune simți cum timpul iarăși s-a "jucat" cu tine.
Timpul...
Poate noi, oamenii, nu prețuim timpul. Vrem să treacă mai repede.
Dimineața...ne dorim să fie ora 15 să mergem acasă...înainte de a ajunge la serviciu!🙂
Mai târziu așteptăm cu nerăbdare să se facă o anumită oră pentru serialul preferat, sau emisiunea preferată.
Și tot așa.
Timpul...
E mai scurt?
Unii cercetători așa afirmă. Uneori și eu înclin spre asta, dar deseori mă gândesc că poate îmi doresc să fac multe lucruri. Poate reușesc, dar pe termen lung...nu mai rezist.
Și atunci încep să dau vina pe timp.
Deci...El e de vină!😉
Sunt momente în viață când ne apropiem de cineva, pentru că experiențele prin care treci te aduc împreună. După un timp în care nu te vezi, în care nu știi unul de altul e cumva altceva sau...altcineva.
În fața ta parcă nu mai este aceeași persoană.
E, dar nu mai e.
Sau...
Poate eu m-am schimbat. Nu mai cred tot, văd o altă fața a celui de lângă mine.
Mda...
Timpul acesta care ne aduce fire albe și ne dă puțină minte, care ne determină să gândim, nu să avem fluturi în stomac, să fim practici, nu să visăm.
Doi oameni.
Două inimi.
Amintiri.
Zâmbete la un pahar cu vin.
Doi străini.
" Mai scrii?" ... " Știi, ea scrie!"
Eu: " Scriu, dar tu nu citești."
...râsete...
"Ai dreptate"
Eu: " Știam"
Vedeți?
Amintiri.
Dureroase, încă.
Timpul?
Timpul e prietenul meu, chiar dacă-mi pictează firele albe. Pentru că-mi așterne uitarea și îmi aduc aminte doar de momentele frumoase, pline de emoție.
Nici mai mult, nici mai puțin.
Timp peste timp.
Viață.
Bucurie.
Dorința de a fi Eu, de a scrie, de a judeca lucrurile, de a decide asupra propriei vieți.
Libertate.
Cu un preț uriaș, cumplit...
Dar...libertate.
😎
Pentru voi,
T. A.
P. S. Într-o zi o să scriu despre asta, nu acum.
Timpul trece prea repede.
Ne dăm seama de acest lucru, doar în momentul în care întâlnim oameni care la un moment dat au însemnat ceva în viața noastră. Când te întorci "prin amintirile " comune simți cum timpul iarăși s-a "jucat" cu tine.
Timpul...
Poate noi, oamenii, nu prețuim timpul. Vrem să treacă mai repede.
Dimineața...ne dorim să fie ora 15 să mergem acasă...înainte de a ajunge la serviciu!🙂
Mai târziu așteptăm cu nerăbdare să se facă o anumită oră pentru serialul preferat, sau emisiunea preferată.
Și tot așa.
Timpul...
E mai scurt?
Unii cercetători așa afirmă. Uneori și eu înclin spre asta, dar deseori mă gândesc că poate îmi doresc să fac multe lucruri. Poate reușesc, dar pe termen lung...nu mai rezist.
Și atunci încep să dau vina pe timp.
Deci...El e de vină!😉
Sunt momente în viață când ne apropiem de cineva, pentru că experiențele prin care treci te aduc împreună. După un timp în care nu te vezi, în care nu știi unul de altul e cumva altceva sau...altcineva.
În fața ta parcă nu mai este aceeași persoană.
E, dar nu mai e.
Sau...
Poate eu m-am schimbat. Nu mai cred tot, văd o altă fața a celui de lângă mine.
Mda...
Timpul acesta care ne aduce fire albe și ne dă puțină minte, care ne determină să gândim, nu să avem fluturi în stomac, să fim practici, nu să visăm.
Doi oameni.
Două inimi.
Amintiri.
Zâmbete la un pahar cu vin.
Doi străini.
" Mai scrii?" ... " Știi, ea scrie!"
Eu: " Scriu, dar tu nu citești."
...râsete...
"Ai dreptate"
Eu: " Știam"
Vedeți?
Amintiri.
Dureroase, încă.
Timpul?
Timpul e prietenul meu, chiar dacă-mi pictează firele albe. Pentru că-mi așterne uitarea și îmi aduc aminte doar de momentele frumoase, pline de emoție.
Nici mai mult, nici mai puțin.
Timp peste timp.
Viață.
Bucurie.
Dorința de a fi Eu, de a scrie, de a judeca lucrurile, de a decide asupra propriei vieți.
Libertate.
Cu un preț uriaș, cumplit...
Dar...libertate.
😎
Pentru voi,
T. A.
P. S. Într-o zi o să scriu despre asta, nu acum.
Comentarii
Trimiteți un comentariu