Treceți la conținutul principal

Sfaturi înainte de Crăciun

În perioada aceasta toată lumea vrea să bifeze o activitate caritabilă.
Păi oameni buni, treziți-vă!
Dacă vreți să ajutați faceți acest lucru permanent în viața voastră. Schimbați persoanele pe care le ajutați, că unii se învață că trebuie să primească și gata.
Cercetați bine înainte de a ajuta să fiți convinși 100% că gestul vostru ajută. Nu mai bifați și gata.
Iar dacă ați ajutat, uitați. Uitați pur și simplu ca să puteți ajuta iarăși.
Dacă e greu?
Da.
E tare greu să faci bine fără să dea bine la TV. E foarte greu fără să spui celor de lângă tine, e deosebit de frustrant, chiar. Cum să nu postez eu de acolo?
Dragii mei, gestul bun e al meu, e ceva intim. Știu eu și e de ajuns. Așa trebuie să gândiți.
Și încă un lucru important: gestul contează. În cele mai multe cazuri. Gestul.
Dacă omul este cu adevărat necăjit se bucură și de colinda ta și de un cozonac pe care il duci.
Dacă nu, dacă începe să spună: atât? Atunci nu il merită nici pe acela. Scuturați-vă mâinile și nu vă uitați înapoi. Că nu merită.

Dacă sunt supărată?
Doar amărâtă.
Nu-mi place să bifez. Dacă fac un lucru îl fac bine și din suflet. E modul meu de a fi. Mai bine zic NU, decât să fac degeaba.
Dar atitudinea din această perioadă e atât de greșită la unii încât mă....
Mă abțin. Cu greu.🙂

Sfatul meu e să ajutați dacă asta simțiți, dar pentru voi, nu pentru alții.  Și încă un lucru: oferiți voi. Să vedeți fața,  ochii, gesturile.
In două minute știți dacă ați făcut bine sau nu.
Dacă nu sunteți mulțumit cu alegerea făcută să nu vă supărați.  Ați ales. Știți însă că a doua oară nu o să  mai fie această alegere.

Uite așa m-am răcorit.
Măcar să vă învăt ceva în seara aceasta.
Deci: uitați binele pe care-l faceți, dar nu uitați niciodată pe cel care v-a făcut bine.

Pentru voi,
     T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Our Story

Zâmbete furișate spre inimi rănite... Privire spre viață, cu atenție sporită. Surpriza de a descoperi câte lucruri te leagă cu fire invizibile... M i-am prins margarete în păr și zâmbesc spre voi, așa din tot sufletul meu, cu speranță, cu bunătate și multă bucurie. Uneori viața se îndură de mine și-mi dă și zile de liniște. Nimic nu se compară cu acestea și cu siguranța că sunt protejată, că nu mai sunt în bătaia vântului, în furtună, în uraganul acela fără sfârșit. P rivesc cu uimire la apa lacului și văd frumusețea care mă înconjoară. Simt, simt cum sufletul meu tresaltă în bucurie. Emoția, emoția  e așa de mare încât simt că nu mai am aer să respir. Mă-ntreb cu uimire, cum se poate asta? Și îmi dau seama cu surprindere că emoția fericirii e mai puternică decât durerea. E moție, emoție...nu am voie! Î mi ridic ochii s pre cerul înstelat și caut cu înfrigurare Carul Mare și...văd imensitatea cerul. Îmi dau seama cât de neînsemnați suntem în infinitate. Asemeni flutu...

Căsuța din copac

C ât de frumos este să trăim în viața aceasta într-o lume de poveste. Să deschidem ochii și cineva să ne zâmbească, să râdem și să fim fericiți toată ziua, să uităm că există răutate și tristețe. Oare câți dintre noi își doresc ca totul să fie bine, să uite de grijile zilnice? Probabil că majoritatea. M i-aș fi dorit să pot spune că există lumea de poveste, dar nu pot. Nu există. E o lume din ce în ce mai tristă, cu oameni care muncesc până la epuizare și tot nu reușesc să-și împlinească dorințele. Pentru că ele sunt tot mai mari de la o zi la alta. Ne dorim un control așa de mare asupra vieții noastre încât uneori uităm că trăim, că existăm, că suntem ființe care au nevoie doar... de o poveste cu prietenii. V ă aduceți aminte de copilăria voastră? Simțeam că suntem în siguranță acasă, dar și pe stradă. Oriunde mergeam nu ne era teama. Acum e tot mai rău. Începem să ne temem și de umbra noastră. Poate pentru că nu mai avem încredere unul în altul sau poate, cineva vrea să ne f...