Treceți la conținutul principal

Sfaturi înainte de Crăciun

În perioada aceasta toată lumea vrea să bifeze o activitate caritabilă.
Păi oameni buni, treziți-vă!
Dacă vreți să ajutați faceți acest lucru permanent în viața voastră. Schimbați persoanele pe care le ajutați, că unii se învață că trebuie să primească și gata.
Cercetați bine înainte de a ajuta să fiți convinși 100% că gestul vostru ajută. Nu mai bifați și gata.
Iar dacă ați ajutat, uitați. Uitați pur și simplu ca să puteți ajuta iarăși.
Dacă e greu?
Da.
E tare greu să faci bine fără să dea bine la TV. E foarte greu fără să spui celor de lângă tine, e deosebit de frustrant, chiar. Cum să nu postez eu de acolo?
Dragii mei, gestul bun e al meu, e ceva intim. Știu eu și e de ajuns. Așa trebuie să gândiți.
Și încă un lucru important: gestul contează. În cele mai multe cazuri. Gestul.
Dacă omul este cu adevărat necăjit se bucură și de colinda ta și de un cozonac pe care il duci.
Dacă nu, dacă începe să spună: atât? Atunci nu il merită nici pe acela. Scuturați-vă mâinile și nu vă uitați înapoi. Că nu merită.

Dacă sunt supărată?
Doar amărâtă.
Nu-mi place să bifez. Dacă fac un lucru îl fac bine și din suflet. E modul meu de a fi. Mai bine zic NU, decât să fac degeaba.
Dar atitudinea din această perioadă e atât de greșită la unii încât mă....
Mă abțin. Cu greu.🙂

Sfatul meu e să ajutați dacă asta simțiți, dar pentru voi, nu pentru alții.  Și încă un lucru: oferiți voi. Să vedeți fața,  ochii, gesturile.
In două minute știți dacă ați făcut bine sau nu.
Dacă nu sunteți mulțumit cu alegerea făcută să nu vă supărați.  Ați ales. Știți însă că a doua oară nu o să  mai fie această alegere.

Uite așa m-am răcorit.
Măcar să vă învăt ceva în seara aceasta.
Deci: uitați binele pe care-l faceți, dar nu uitați niciodată pe cel care v-a făcut bine.

Pentru voi,
     T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

O Visătoare

S tarea aceasta între visare și trezvie, oare există? E xistă oameni care visează. Oare se cheamă visători? E xistă oameni vorbăreți, oare sunt și ei visători? E xistă oameni. Oare sunt visători? U n vis, două vise, mai multe vise, un infinit de vise lăsate în visare. Acea stare de imponderabilitate în care ne desfășurăm fiecare. Suntem cu gândurile pierduți în veșnica muțenie, sau suntem activi pe modul automat.  U nde suntem? Iată, întrebări care-mi săgetează străfundul sufletului. Cât e vis, cât e realitate? Î n seara aceasta am simțit nevoia să scriu pentru că sunt fericită. Nu, nu e fericirea aceea! E fericirea care te duce la visare, dar într-un mod atât de activ. Este fericirea de a face lucruri care-mi plac, de a simți că, da, fac parte dintr-o comunitate mică care-mi împărtășește pasiunea de a citi. Că reușesc să-mi expun punctul de vedere într-un mod plăcut, inteligibil și sa surprind esența trăirilor.                  ...

Sclipici

Î n ultima vreme gândurile mi-au invadat tot spațiul personal. Nu reușesc să prind o clipă libera în care să fie liniște. E așa...o apăsare, o tristețe care nu-și are locul, o presimțire, care nu știu dacă e bună sau rea. Cred că imbătrânesc. Am ajuns să nu pot dormi din cauza gândurilor.🤔 Tinerețe-bătrânețe. C red că depinde foarte mult de starea de spirit. De fapt nu contează câți ani ai, ci cum ești tu. Spuneam astăzi într-un discurs că fiecare dintre noi strălucim. Replica a fost, normal: Avem sclipici? Am râs de comicul situației și le-am explicat că nu sclipiciul dă strălucirea unui om, ci aura. Ceea ce este el, ceea ce transmite către ceilalți  și chiar mai mult, strălucirea vine din sufletul fiecărui. S-au uitat puțin cam neîncrezători spre mine 🙂 Nu am renunțat la discursul meu. Sclipirea...ne întinereste! Sclipirea...ne aduce beneficii. Sclipirea, ne dă mai multă putere de muncă, ne intăreste, ne descurcă prin lumea aceasta mare. Sclipirea se vede în chipul u...