Treceți la conținutul principal

Sfaturi înainte de Crăciun

În perioada aceasta toată lumea vrea să bifeze o activitate caritabilă.
Păi oameni buni, treziți-vă!
Dacă vreți să ajutați faceți acest lucru permanent în viața voastră. Schimbați persoanele pe care le ajutați, că unii se învață că trebuie să primească și gata.
Cercetați bine înainte de a ajuta să fiți convinși 100% că gestul vostru ajută. Nu mai bifați și gata.
Iar dacă ați ajutat, uitați. Uitați pur și simplu ca să puteți ajuta iarăși.
Dacă e greu?
Da.
E tare greu să faci bine fără să dea bine la TV. E foarte greu fără să spui celor de lângă tine, e deosebit de frustrant, chiar. Cum să nu postez eu de acolo?
Dragii mei, gestul bun e al meu, e ceva intim. Știu eu și e de ajuns. Așa trebuie să gândiți.
Și încă un lucru important: gestul contează. În cele mai multe cazuri. Gestul.
Dacă omul este cu adevărat necăjit se bucură și de colinda ta și de un cozonac pe care il duci.
Dacă nu, dacă începe să spună: atât? Atunci nu il merită nici pe acela. Scuturați-vă mâinile și nu vă uitați înapoi. Că nu merită.

Dacă sunt supărată?
Doar amărâtă.
Nu-mi place să bifez. Dacă fac un lucru îl fac bine și din suflet. E modul meu de a fi. Mai bine zic NU, decât să fac degeaba.
Dar atitudinea din această perioadă e atât de greșită la unii încât mă....
Mă abțin. Cu greu.🙂

Sfatul meu e să ajutați dacă asta simțiți, dar pentru voi, nu pentru alții.  Și încă un lucru: oferiți voi. Să vedeți fața,  ochii, gesturile.
In două minute știți dacă ați făcut bine sau nu.
Dacă nu sunteți mulțumit cu alegerea făcută să nu vă supărați.  Ați ales. Știți însă că a doua oară nu o să  mai fie această alegere.

Uite așa m-am răcorit.
Măcar să vă învăt ceva în seara aceasta.
Deci: uitați binele pe care-l faceți, dar nu uitați niciodată pe cel care v-a făcut bine.

Pentru voi,
     T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Suntem praf, dar trăim!

Și acum să revenim la gânduri omenești! Hei! Ești veselă! strigați voi. Păi da! De ce nu aș fi? Astăzi a fost o zi frumoasă. Așa că...zâmbetul pe buze și...la scris! Ooo...ziceți voi mirați. Da, da...oooo! Cred că...veselia se ia! Se ia? vă strâmbați voi. Da! Se ia! În fiecare zi primesc veselia de pe chipurile lor și cumva, cumva își face loc în sufletul meu. Așa că da, sunt veselă. Sunt veselă pentru că astăzi am văzut un cer senin, de azur asemeni ochilor copilului meu. Sunt veselă...pentru că astăzi am văzut pomii cum s-au îmbrăcat straie de sărbătoare...galben, roșu, cărămiziu și încă mult, mult verde! Sunt veselă...pentru că astăzi am cântat împreună cu prietenii mei mici...și am râs cu ei, și ne-am jucat și a fost așa de bine! Sunt veselă...pentru că respir! Respiri? vă încruntați voi spre mine. Da! Respir, merg, reușesc să mănânc, zâmbesc...trăiesc! Dar...spuneți voi cu glas încet... Sunt veselă, nu vedeți?  Și trebuie să vă spun ceva să râdeți. Fiți atenți....

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...