Treceți la conținutul principal

Fericirea din/dintre noi

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bucurie.  La multi ani, tuturor!
Cu întârziere, știu, dar...am revenit!
Mă gândeam zilele trecute că am făcut o pauză lungă. Cam...da.

Pentru că este început de an...

                               Fericirea

Fiecare dintre noi își dorește sa fie fericit. Doar că de multe ori căutăm fericirea la cei din jurul nostru. Uităm cu desăvârșire că suntem cu adevărat fericiți numai atunci când sufletul nostru e fericit.

Fericirea nu vine de la alții.
Fericirea e proprie, personală.
Nu partenerul te face fericită, tu ești fericită singură dacă mulțumirea este în inima ta.
Ceea ce vreau sa spun e că de cele mai multe ori avem așteptări mari de la cel de lângă noi, dar așteptările acestea duc de cele mai multe ori la dezamăgiri imense.
De ce?
Vă spun eu,  din experiență, pentru că oamenii sunt egoiști chiar și în relațiile apropiate. Confortul vieții contează de cele mai multe ori.
E drept există și exceptii.
Citeam ieri câteva cuvinte scrise de un prieten despre familie, relații și mă gândeam cât de puțini sunt cei care își doresc ca partenera să fie fericită. Așa, cu simplitate, cu simțire, din toată inima.

Fericirea...
Fericirea e atunci când împarți o portocală.
Când îți dorești să vezi o persoană permanent.
Când vrei să fie lângă tine 25 din 24 de ore!
Când pur și simplu râzi la glumele răsuflate, pentru că numai tu și el le înțelegeți și nimeni altcineva.

Fericirea...
E dorința pură de a fi în inima celuilalt.
E voința de a schimba lumea.
E durere- pasiune- bucurie-plăcere.
Fericirea...

***
În noul an: Cu fericire înainte!
Vorba bunului meu prieten: Să aveți împliniri mărețe!
Iar eu...să scriu cât mai mult.
Pentru voi,
         T. A


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...