Treceți la conținutul principal

Fericirea din/dintre noi

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bucurie.  La multi ani, tuturor!
Cu întârziere, știu, dar...am revenit!
Mă gândeam zilele trecute că am făcut o pauză lungă. Cam...da.

Pentru că este început de an...

                               Fericirea

Fiecare dintre noi își dorește sa fie fericit. Doar că de multe ori căutăm fericirea la cei din jurul nostru. Uităm cu desăvârșire că suntem cu adevărat fericiți numai atunci când sufletul nostru e fericit.

Fericirea nu vine de la alții.
Fericirea e proprie, personală.
Nu partenerul te face fericită, tu ești fericită singură dacă mulțumirea este în inima ta.
Ceea ce vreau sa spun e că de cele mai multe ori avem așteptări mari de la cel de lângă noi, dar așteptările acestea duc de cele mai multe ori la dezamăgiri imense.
De ce?
Vă spun eu,  din experiență, pentru că oamenii sunt egoiști chiar și în relațiile apropiate. Confortul vieții contează de cele mai multe ori.
E drept există și exceptii.
Citeam ieri câteva cuvinte scrise de un prieten despre familie, relații și mă gândeam cât de puțini sunt cei care își doresc ca partenera să fie fericită. Așa, cu simplitate, cu simțire, din toată inima.

Fericirea...
Fericirea e atunci când împarți o portocală.
Când îți dorești să vezi o persoană permanent.
Când vrei să fie lângă tine 25 din 24 de ore!
Când pur și simplu râzi la glumele răsuflate, pentru că numai tu și el le înțelegeți și nimeni altcineva.

Fericirea...
E dorința pură de a fi în inima celuilalt.
E voința de a schimba lumea.
E durere- pasiune- bucurie-plăcere.
Fericirea...

***
În noul an: Cu fericire înainte!
Vorba bunului meu prieten: Să aveți împliniri mărețe!
Iar eu...să scriu cât mai mult.
Pentru voi,
         T. A


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Sclipici

Î n ultima vreme gândurile mi-au invadat tot spațiul personal. Nu reușesc să prind o clipă libera în care să fie liniște. E așa...o apăsare, o tristețe care nu-și are locul, o presimțire, care nu știu dacă e bună sau rea. Cred că imbătrânesc. Am ajuns să nu pot dormi din cauza gândurilor.🤔 Tinerețe-bătrânețe. C red că depinde foarte mult de starea de spirit. De fapt nu contează câți ani ai, ci cum ești tu. Spuneam astăzi într-un discurs că fiecare dintre noi strălucim. Replica a fost, normal: Avem sclipici? Am râs de comicul situației și le-am explicat că nu sclipiciul dă strălucirea unui om, ci aura. Ceea ce este el, ceea ce transmite către ceilalți  și chiar mai mult, strălucirea vine din sufletul fiecărui. S-au uitat puțin cam neîncrezători spre mine 🙂 Nu am renunțat la discursul meu. Sclipirea...ne întinereste! Sclipirea...ne aduce beneficii. Sclipirea, ne dă mai multă putere de muncă, ne intăreste, ne descurcă prin lumea aceasta mare. Sclipirea se vede în chipul u...

tell her you belong to me

A stăzi, într-o zi în care soarele "și-a făcut de cap" împrăștiind căldură de noiembrie, mi-am adunat gândurile și m-am hotărât să revin puțin la cartea mea. Pentru cei care au început să-mi citească blogul doar de puțin timp, trebuie să vă spun că atunci când am început mi-am propus să scriu o carte în timp real. Și am făcut acest lucru o perioadă de timp. Eram mulțumită de rezultat. Mi-am depășit limitele permanent. Am învățat în fiecare zi, am studiat. Dar ...m-am oprit. N u pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că viața "mi-a dat o palmă" atât de grea încât m-a pus la pământ. Am simțit-o în toată ființa mea, atât de real, atât de dureros, încât mintea a refuzat să zboare în visare, în scris, în idei și cuvinte. Nu , nu am vrut să renunț la pasiunea mea. Am continuat să scriu. Gânduri. Idei. Principii. Sfaturi. Realități. Și mi-a ieșit și asta. ( știu, sunt foarte modestă!!!) A stăzi, într-o zi călduroasă de noiembrie, am simțit că trebuie să m...