Treceți la conținutul principal

Fericirea din/dintre noi

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bucurie.  La multi ani, tuturor!
Cu întârziere, știu, dar...am revenit!
Mă gândeam zilele trecute că am făcut o pauză lungă. Cam...da.

Pentru că este început de an...

                               Fericirea

Fiecare dintre noi își dorește sa fie fericit. Doar că de multe ori căutăm fericirea la cei din jurul nostru. Uităm cu desăvârșire că suntem cu adevărat fericiți numai atunci când sufletul nostru e fericit.

Fericirea nu vine de la alții.
Fericirea e proprie, personală.
Nu partenerul te face fericită, tu ești fericită singură dacă mulțumirea este în inima ta.
Ceea ce vreau sa spun e că de cele mai multe ori avem așteptări mari de la cel de lângă noi, dar așteptările acestea duc de cele mai multe ori la dezamăgiri imense.
De ce?
Vă spun eu,  din experiență, pentru că oamenii sunt egoiști chiar și în relațiile apropiate. Confortul vieții contează de cele mai multe ori.
E drept există și exceptii.
Citeam ieri câteva cuvinte scrise de un prieten despre familie, relații și mă gândeam cât de puțini sunt cei care își doresc ca partenera să fie fericită. Așa, cu simplitate, cu simțire, din toată inima.

Fericirea...
Fericirea e atunci când împarți o portocală.
Când îți dorești să vezi o persoană permanent.
Când vrei să fie lângă tine 25 din 24 de ore!
Când pur și simplu râzi la glumele răsuflate, pentru că numai tu și el le înțelegeți și nimeni altcineva.

Fericirea...
E dorința pură de a fi în inima celuilalt.
E voința de a schimba lumea.
E durere- pasiune- bucurie-plăcere.
Fericirea...

***
În noul an: Cu fericire înainte!
Vorba bunului meu prieten: Să aveți împliniri mărețe!
Iar eu...să scriu cât mai mult.
Pentru voi,
         T. A


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...